Acum patru ani, intr-un "exercitiu de sinceritate" – bine regizat –, Traian Basescu deplangea soarta nefericita a romanilor acuzand faptul ca acestia trebuie sa-si aleaga presedintele dintre doi fosti membri PCR. Produse mai mult sau mai putin expirate ale fostului regim dictatorial. Dupa ce a castigat alegerile, Basescu a inceput sa vorbeasca despre innoirea clasei politice. La un moment dat chiar parea ca, impinse de la spate de uninominal, partidele ar putea pregati un salt calitativ. Departe insa de a se intampla astfel. Cuprinse de o brusca delasare, partidele au scos pe taraba aceleasi personaje prafuite si uzate. Aceleasi figuri de care toata lumea s-a plictisit.
Nimeni n-a venit cu nimic nou. Singura gaselnita a principalelor partide, aceea de a arunca in luminile rampei "candidati la functia de premier", de parca s-ar fi vorbit liderii intre ei, nu este nici ea de natura a mai imbunatati lucrurile. Aceasta, deoarece personajele alese sunt si ele gata pregatite pentru a fi scoase din uz.
Mircea Geoana este un candidat atat de "stralucit" incat nici macar pe Iliescu nu l-a convins ca merita sa-i schimbe calificativul de prostanac. Pana si tataia s-a aratat plictisit de ambitiile de marire ale acestuia. A decis sa nu mai candideze. si, oricum, in PSD, la fel ca si la celelalte partide, este marea vreme a baronilor locali. S-au impus ei, si-au impus oamenii. Dupa patru ani de "seceta" sunt pregatiti pentru umplerea buzunarelor, nu pentru schimbare. Caci ea ar putea deranja itele lor nevazute tesute cu multa truda din ’90 incoace.
Liberalii incearca sa schimbe ambalajul uzat moral al produsului Tariceanu, sa-i puna o poleiala cat mai lucioasa, in speranta ca lumea va crede ca merita sa ingroape PNL in cat mai multe voturi. Dar premierul a dovedit ca mai mult de atat nu poate face. si-a descoperit limitele in vazul lumii si, gata, misterul s-a spulberat.
Daca cineva mai astepta o oferta electorala spectaculoasa din partea "partidului prezidential", ei bine, ultimele sanse s-au spulberat o data cu nominalizarea lui Theodor Stolojan drept posibil premier. El si-a dat masura valorii pe timpul lui Ceausescu si apoi pe vremea urmasului Iliescu, dar acum farmecul sau s-a pierdut. Chiar daca a crezut ca da lovitura de imagine a vietii sale daca iese dezbracat din valurile inspumate si anunta ca el va fi viitorul prim-ministru, "draga Stolo" se incadreaza si el cu succes – alaturi de Iliescu,Vacaroiu,Vadim si ceilalti din generatia comunista – in categoria politicienilor expirati cam de multisor. Basescu ne-a mintit frumos in 2004 in privinta fostilor comunisti pe care suntem obligati sa-i votam. Acum, in 2008, partidul sau ne propune ca premier un fost stab ceausist.
Cine sa-i mai creada pe acesti politicieni? Poate manelistii. O noua categorie sociala postrevolutionara. Sunt omniprezenti, cu bani multi si gusturi indoielnice. Politicienii au inteles ca batalia o vor purta pentru cucerirea voturilor acestora. Pentru ei nu trebuie o oferta electorala speciala. Doar sa li se spuna ca "civilizatia" lor va prospera in continuare. Zilele trecute unul dintre ei, ajuns la o pensiune pe varful muntelui, in mijlocul naturii, a coborat dintr-o limuzina de lux cu aer de mare domn. Apoi i-a intrebat rastit pe ceilalti turisti: "Va deranjeaza daca pun muzica?" "Numai sa nu fie manele", a venit raspunsul timid. "Da’ ce vrei, dom’ne, sa pun Beethoven???".
Chiar asa! Pe cine am vrea, noi ceilalti, premier? Pe Helmuth Kohl? Cat tupeu avem!
