Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cine a vândut Ardealul ungurilor?

Marius Ghilezan 04.05.2020 - 07:45
Marius Ghilezan

Marian Cucşa, vicepreşedintele al comisiei de control a SRI, l-a convocat la audieri pe directorul SRI, Eduard Hellvig, afirmând că trebuie să se facă lumină în ceea ce priveşte declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit căruia PSD a încercat să vândă Ardealul.

Share

Perseverenţa tânărului deputat de Timiş Marian Cucşa de a-şi îndeplini eroica misiune parlamentară de control a SRI este lăudabilă. Iată că mai există politicieni care nu au abdicat. Ce nu s-au predat.

A lua lumină e un gest creştinesc. A te lumina e sinonimă redeşteptării. Să înţelegi sensurile lumii trebuie să fii luminat.

Ce va zice Eduard Hellvig?

Cât despre comiterea infracţiunii, demnă de Curtea Marţială, de vânzare de ţară, cred că parlamentarul timişorean va fi dezamăgit. Pentru a nu suferi de depresie, îi sugerez să stea calm: serviciile nu mai lucrează demult pentru ţară.

Eduard Hellvig e un fin gestionar al informaţiilor. Ştie ce ştim şi noi. Nimeni nu vinde Ardealul la bucată. Dar ce să facă în faţa Comisiei? Să recunoască “trădarea de ţară”? Nu are probe. Să spună că Iohannis s-a aruncat cu acuze fără acoperire, înseamnă că ar comite o crimă de les preşedinte.

Păi şi atunci? Ce va face mâine directorul S.R.I. în faţa comisiei? O va moşmondi sau va sparge cu un breaking-news?

Păi dacă susţine că există elemente constitutive ale unei astfel de infracţiuni s-ar desconspira că serviciul lucrează contra adversarilor politici ai domnului preşedinte.

Dacă tace, iar nu e bine.

Aşa că va folosi limbajul frust al neangajării. E cel mai tonic şi reconfortant.

Un singur lucru sunt sigur că nu o va spune

Nu va recunoaşte “Chestiunea maghiară,” ca un produs al Departamentului “D” al Securităţii statului, inventat încă de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. „Pericolul maghiar” a fost scos din joben pe vremea construcţiei cultului personalităţii secretarului general al PCR ce avea să devină şef de stat, cu agendă naţionalistă, agreată şi acceptată de Kremlin.

Ca ardelean în general, Eduard Hellvig şi ca sălăjean în special, nu poate avea resentimente, chiar dacă în judeţul său s-au petrecut oribilele crime de la Ip şi Trăsnea.

Orice posesor de diplomă a Şcolii Ardelene ştie că naţiunea română s-a emancipat nu urând pe cei puternici ci învăţând de la ei.

Ardelenii şi-au împlinit visul de secole de impilare prin negocieri.

Şi Eduard Hellvig ştie ca toţi ardelenii şi bănăţenii că la Alba Iulia, fruntaşii unionişti au promis ungurilor că românii nu se vor transforma din asupriţi în asupritori.

 

“I-aş recomanda, mai degrabă, tânărului Cucşa să ceară dosarul “Târgu-Mureş – martie 1990”, atunci când din nevoia de înfiinţare a S.R.I., moştenitorii Securităţii au dat de pământ cu buna imagine a ţării de după sângeroasa revoluţie din 1989”

Într-un secol de convieţuire paşnică românii nu au avut nimic de împărţit cu minorităţile, pe care le-au ocrotit ca pe propriile odoare. Cum nici ungurii, resentimente faţă de români.

Ardealul poate fi un model european de convieţuire

În afara accidentului, datorat isteriei Horthy-ste, din nefericitul septembrie 1940, niciun incident nu s-a mai consumat. Un secol de înţelegere de reverenţă a fiecăruia faţă de cultura şi civilizaţia celuilalt poate fi un exemplu pentru întreaga Europă.

Sigur că predecesorii actualului director al S.R.I, chiar dacă unii erau tot ardeleni, au menţinut tensiunea. Nici morţi nu ar recunoaşte implicarea în susţinerea ascunsă dată extremiştilor români şi maghiari.

I-aş recomanda, mai degrabă, tânărului Cucşa să ceară dosarul “Târgu-Mureş – martie 1990”, atunci când din nevoia de înfiinţare a S.R.I., moştenitorii Securităţii au dat de pământ cu buna imagine a ţării de după sângeroasa revoluţie din 1989.

Cum am "vândut pământul Ardealului" cu maşina lui Corneliu Coposu

Să mai vorbim despre cine a fost agresorul ungurul sau Cofariu? Cert e că în presa occidentală, ca la un semn necunoscut, ungurii au apărut victime.

Cine a avut interes să infirme fake-news-urile apărute pe vremea când tânărul Hellvig descoperea la Cluj minunata lume a politicii româneşti?

Prin 1994, aveam să plec în Ungaria cu maşina lui Corneliu Coposu. La Vama Nădlac, un ofiţer al Poliţiei de Frontieră m-a întrebat ce fac la Budapesta. I-am răspuns sec: merg să vând pământ ardelenesc. A zâmbit ironic. I-am spus că pot să-i arăt în porbagaj. Aveam un sac de pământ de flori pe care mi l-a cerut un amic din Mako. S-a uitat mirat. N-a zis nimic. Nu m-am trezit cu dosar de vânzător de ţară, deşi am recunoscut că merg să vând pământul Ardealului.

Pericolul maghiar, sperietoarea ridicată de oamenii serviciilor

“Pericolul maghiar,” o ştiu prea bine şefii ardeleni ai S.R.I., le-a convenit de minune. În toate şcolile de informaţii se predă lecţia: nu ai un duşman? Inventează-l.

Până şi J. K. Rowling l-a inventat pe Voldemort, eroul negativ din Harry Potter pentru a valoriza eroul cel bun.

Nu că le-aş face procese de intenţie celor care şi-au făcut un obicei în a influenţa scena politicii româneşti. Nu-i acuz pe noii ofiţeri de ai statului drepţi (nu de drept) că nu-şi fac meseria de culegători de informaţii. Asta e misiunea şi priceperea lor.

Dar ce a ştiut cel mai bine Eduard Hellvig e să disimuleze neutralitatea serviciului şi neimplicarea sa activă.

Că reactiv oferă soluţii? Nu ştim. Şi nu vom afla prea timpuriu.

 C.I.A s-a transformat în societate civilă fără trâmbiţe şi tobe

În democraţiile occidentale se deschid arhivele de informaţii după 50 de ani. Dar nu în toate situaţiile. Ştie cineva cum l-a învăţat Hoover pe Lyndon Johnson să coboare numele de CIA de pe prăvăliile deschise în ţările europene, prin intermediul consilierului special al preşedintelui? Şi cum să le schimbe în societatea civilă? Nicidecum.

Societatea civilă e azi artileria grea a oricărei puteri. Doar nu o să recunoască serviciile secrete ce fel de troieni au mai trimis în cetatea adversă.

Sigur că la noi Pacepa nu era Hoover, iar nici Securitatea C.I.A, chiar dacă ambele entităţi luptau pentru strângerea, colectarea şi distribuirea de informaţii.

Când securitatea americană îl învăţa pe preşedintele SUA să schimbe doar lozinca de pe poartă, în România, acoperiţii securităţii se aşezau la cozi şi provocau discuţii despre pericolul maghiar.

Uneori se scot prapurii chiar dacă nu există mort în bătătură

Treaba cu pericolul maghiar e o lucrare tipic securistă. Nu le-o cerem moştenitorilor Securităţii să ne divulge autorul. E deja intrată în folclorul rezistenţei. Orice intelectual zdravăn la cap ştie lecţia: nu ai o criză, o provoci. Când ai o problemă adevărată, scoţi prapurii problemei pe care deja ai înfipt-o, precum cuiul în cap, în societate.

Problema maghiară e chiar Voldemort-ul lui Rowlling. E Baba Cloanţa din poveştile celor mici spuse la gura sobei celor mari să-şi aducă aminte că şi ei au fost odată copii.

Revenind la lumină, cine ne va lumina despre arhitecţii temei, ridicate ca o sperietoare, împotriva păsărilor, a pericolului maghiar?

Nu este ştiut că Laszlo Tokes a avut şi el soldă de la Securitate? Orice serviciu secret lucrează cu fel de fel de Vasile Roaită. Mai trebuie să întrebăm cine a gestionat 10 august? Cine a vrut să dea lovitura de stat?

Ne împiedicăm zilnic de "civilii" serviciilor

E limpede ca bună ziua. Cum drepţii influenceri ai netului "nu au nimic de a face cu noul serviciu de informaţii" (a se urmări ghilimelele n.a.), aşa şi pisicile, chiuretate de obstreticienii noii ordini mondiale, nu sunt la fel ca leoparzii.

Avem civili printre noi în mass-media cât încape. Nu ne batem capul să avem o listă cu angajamentele lor. Îţi dai simplu seama, ca ziarist profesionist, cui bat clopotele vajnicii apărători ai statului de drepţi. Pe ei nu-i cunoaşte Revisalul. Ei nu-şi plătesc - ca neînchinaţii - creditele la bănci. Ajung prin stratosfere atunci când trebuie să le fiarbă sângele şi să-şi vibreze jugularele. Pe ei arhivele îi vor păstra ca pe Tudor Arghezi. Între serviciul german şi mucul din nas.

Cât despre cine a vândut ţara, e deja de bun simţ să nu mai ceri probe la o evidenţă.

 

 

 

Comentarii

loading...