Se împlinesc azi, 30 de ani de când a murit Gyula Halász, alias Brassaï sau Brassi cum s-a autoporeclit. A fost sculptor, scriitor și cineast. Înainte de toate, însă, a fost unul dintre cei mai importanți fotografi ai secolului 20.
Brassaï s-a născut la 9 septembrie 1899, în Transilvania, la Brașov, crescând în comunitatea maghiară catolică de acolo. Tatăl său, Gyula Halász senior (1871-1969), a fost scriitor, ziarist şi specialist în literatura franceză, iar mama sa, Matild Verzár, descendentă a unei cunoscute familii armene.
După absolvirea liceului la Braşov, în 1917, atras de pictură şi sculptură, a studiat la Academia de Arte din Budapesta. În timpul Primului Război Mondial a trebuit să-și întrerupă studiile și să se înroleze în cavaleria austro-ungară. După război, a fost atras pentru o vreme de idealurile revoluţiei de extremă stânga, care au adus la putere Republica Sovietică Ungaria, şi s-a înrolat în Armata Roşie maghiară.
I-ar fi plăcut să plece în Franța, dar perioada sa de întunecare a spiritului i-a făcut, practic, imposibilă viața în Hexagon. Așa că, în 1920, pleacă la Berlin corespondent și îşi reia studiile la Academia de Arte Frumoase din Charlottenburg.
În 1924, reușește, totuși, să ajungă pe tărâmul visat: Parisul. A trăit acolo şaizeci de ani. Pentru că francezii nu l-au primit cu mare entuziasm, s-a împrietenit cu scriitorul american Henry Miller. Împreună au frecventat cafenelele şi cabaretele din cartierul Montparnasse, unde locuiau amândoi. Rămâne, însă, dezamăgit: „Devenisem mai interesat de viaţa din jurul meu decât de artă sau posibilitatea de a petrece câteva ore bune între patru pereţi, pictând“. Așa a descoperit Brassaï aparatul foto și, din 1929, a început să fotografieze: Parisul nocturn, locurile rău famate, prostituatele, homosexualii, drogaţii, cafenele, dar şi marile bulevarde şi pieţele celebre oripersonajele sonore ale vremii: Dali, Picasso, Matisse, Giacometti, Sartre şi alţii.
Se spune că integrarea unui imigrant are paru etape: acomodarea, adaptarea, integrarea și participarea. Cea de a doua fază în cazul lui Gyula Halász a început, în 1931, cu schimbarea numelui Brassaï (din maghiarul Brassói, însemnând Brașoveanu).
În 1933, îi apare primul album de fotografii, „Parisul, noaptea”, cu un text al lui Paul Morand. E momentul în care amicul său, Henry Miller, îl numește „ochiul Parisului“ şi îl descrie și în romanul la care lucra în acea perioadă, „Tropicul Cancerului”.
Din 1937, timp de 25 de ani, Brassaï a colaborat cu revista Harper’s Bazaar, având libertate deplină în abordarea subiectelor. Reputaţia sa traversează oceanul şi fotografiile sale sunt expuse și la Museum of Modern Art din New York. Apoi, filmul său „Tant qu’il y aura des bêtes” este apreciat ca fiind cel mai original la Festivalul de Film de la Cannes, în 1956. Strălucita sa carieră include și 17 cărţi, numeroase articole şi un roman, „Povestea Mariei” (Histoire de Marie), apărut în 1948 şi prefaţat de Henry Miller.
Un alt prieten a lui Gyula Brassaï a fost Pablo Picasso, care îl îndemna să expună și picturi. „Stai pe o mină de aur şi tu exploatezi mina de sare. Ai talent şi nu te foloseşti de el, e imposibil să preferi fotografia, nu te reprezintă!“, îl certa catalanul, pentru care întâietatea acordată de Brassaï fotografiei, în detrimentul adevăratei arte, pictura, era de neiertat. Privind, după 30 de ani, imaginile brașoveanului, s-ar putea, totuși, să îi înțelegem opțiunea.
