19.1 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăOp & EdSfârșitul globalismului

Sfârșitul globalismului

Învingătorii iau totul. Și nu doar în muzica generației flower-power. Ci și în urma războaielor. Dar cine stabilește învinsul și învingătorul? Îndeobște, doar cei care scriu istoria. A îndrăzni să vorbești azi despre sfârșitul globalismului nu e o cutezanță.

Războiul din Ucraina a sfârșit cei treizeci de ani de pace și de prosperitate în Europa. Consecințele conflictului multipolar, ca să nu-i spunem internațional, sunt încă greu de măsurat. Există doar o singură certitudine. Lumea de mâine nu va mai fi ca aceea de ieri.

Când se discuta despre Noua Ordine Mondială prin cluburile de elită, majoritatea lumii credea că e o conspirație, o acțiune secretă a inițiaților.

George W Bush a introdus prima oară formula de organizare planetară. La început, doar prin saloanele oficiale. A trebuit să promită Joe Biden că SUA vor conduce Noua Ordine Mondială, pentru ca planeta să înțeleagă de ce se duc noile războaie.

Sfârșitul globalismului. Începutul înghețului polilor de putere

Ucraina e doar un proxy. Adică un pretext pentru reconfigurarea polilor de putere ai lumii. Avântul Occidentului în mlaștina ucraineană poate fi asemuit Icarului din mitologie, care s-a apropiat prea mult de soare și i s-au topit aripile de ceară.

I-a fost prea bine Occidentului! A semănat furtună și acum culege pagube.

Sancțiunile impuse Rusiei n-au făcut decât să arunce în aer piețele emergente și să ridice prețurile la resursele naturale.

Cine mai face cărțile în politica dâmbovițeană? Cum cine? Cartierul Stejari și ațele de sistem

Mult profețita Resetare a lumii de către corifeii Școlii de la Davos s-a făcut scrum. Prin cenușa imperiului global, bântuie stafiile trecutului.

Dacă ar fi transpus în film Noua Ordine Mondială, un regizor talentat ar putea rupe globul în cel puțin două părți, dacă nu în trei sau în patru.

Boema democratică și a societății libere s-a încheiat în zgomot de șenile și huruit de turele.

sfârșitul globalismului
desen de Ștefan Popa Popa’S

Mulți dintre raționali s-ar putea întreba cât de iraționale au fost Marile Oriente (Mariile cancelarii), încât să creadă că Rusia poate fi învinsă doar printr-un conclav de râși și de pârâți, adunați în buncărul comediantului de la Kiev?

Cei care n-am “păscut” istoria, ci am rumegat-o, știm că Hercule a curățat mai întâi grajdurile lui Augias, pentru a deveni ulterior erou.

Extrapolând prezentul la trecutul antic, nu înțelegem de ce a plecat Marele Hegemon, cu vulturul pe piept, în căutarea lânii de aur. Era prin Donbas, prin Crimeea sau prin stepa transnistriană?

citește și: Criza ucraineană a început în 2008, la București

E greu de priceput cum marii strategi ai lumii civilizate n-au învățat nimic din glorioasele înfrângeri din trecut (vezi Vietnamul n.a.), pe care le-au proclamat, doar pentru proști, victorii.

A meritat ca lumea fină a saloanelor occidentale să se afunde în mocirla ucraineană, doar ca să salveze afacerile necurate ale familiei Biden?

Europa resimte mai mult decât rușii consecințele războiului și ale sancțiunilor dictate de omuleții galbeni ai prosperității pierdute.

Unde a dus ajutorul dat Ucrainei? La scumpirea fără precedent a energiei, la lipsa crasă de materii prime și la blocaje inimaginabile pe piețele libere.

Credeți că blocada Shanghaiului, instituită de regimul Xi de la Beijing, e un efect al noii tulpini de coronavirus? Fiți pe pace!

Ursul îmblânzit de dragon sau despre cum vulturul își face seppuku

China participă la noul război al lumii cu instrumentele sale cunoscute. Multinaționalele lumii se plâng de întreruperea lanțurilor de producție, din cauza nelivrării componentelor industriale, produse în marele stat al țăranilor deveniți capitaliști. În orice acțiune, știm din fizică, există și o reacțiune.  

Cunoaște cineva învingătorii războiului din Ucraina, pentru că peste tot apar doar cadavrele celor învinși?

Stagnarea producției mondiale de mașini e evidentă. Pe lângă criza energetică, a apărut acum și criza componentelor asiatice.

Ni s-a tot predicat că globalismul e soluția, nu cauza viitorului. Iată că tigrul s-a asociat cu dragonul, în dansul ursului, pe muzica budistă.

A ține cu cineva în acest conflict mondial înseamnă a-ți face chiftele din lutul făgăduinței.

Războaiele n-au niciodată învinși și învingători. Lumea pierde vieți, bani și privilegii.

Cine câștigă? Bineînțeles, marii producători de armament, monezile fierbinți ale clipei și nu în ultimul rând plutocrația (alta decât oligarhia).

În spatele scenei, se remontează cortina de fier

Sferele de influență se reașează. A fost doar un tranzit între comunism și democrație. Europenilor li s-a urât cu binele, de atâta democrație, libertate și prosperitate.

Cortina de fier se ridică din nou. Doar trebuie să ai ochi să o vezi și simțuri să o percepi. Momentan apare ca un blur. Marele regizor o va releva, atunci când va primi ordinul: pe cai, că se filmează!

Marea resetare și încălzirea globală s-au zdrențuit. Societatea deschisă e în convalescență. Trâmbițele regimentului anunță potopul? De ce? Pentru ca bursele internaționale să sfârâie. Să scoată gealații Noii Ordini Mondiale cât mai mult profit. E simplu. Nu trebuie să fii vizionar să înțelegi că supraviețuim sfârșitului post-adevărului. Acea societate, proiectată de inițiați, să schimbe firescul lumii.

Unii cred că asistăm la un război al religiilor. Alții că noii cruciați se întorc lefteri popescu din noul Ierusalim.

Un lucru este cert, așa cum am spus. Unipolaritatea lumii s-a încheiat.

Se naște, sub ochii lumii, Novorusia! Chiar dacă nu va fi acceptată mulți ani, visul khazarilor se împlinește. Vor avea și ei, după două milenii, tărâmul lor. Magii și-au făcut mereu bine treaba.

Vocile lumii

David Brooks

Editorialist The New York Times

sfârșitul globalismului
David Brooks este unul dintre cei mai importanți comentatori politici ai Americii, cunoscut pentru umor, perspicacitate și pasiune pentru jurnalism. El scrie o rubrică de două ori pe săptămână pentru New York Times și este analist de politică, cultură și științe sociale.

“Invadarea Ucrainei de către Rusia evidențiază tendințele divergente ale lumii. Procesul de globalizare a încetinit. Modul în care va evolua istoria, o viziune a progresului și a convergenței, nu mai e actuală. În timp ce Occidentul admiră lupta curajoasă a Ucrainei împotriva agresiunii autoritare, o mare parte a lumii rămâne simpatizantă a lui Vladimir Putin,” scria recent David Brooks, într-un editorial din The New York Times.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Liverpool suferă o pierdere importantă! Alisson, indisponibil până la finalul lunii noiembrie

Portarul brazilian Alisson Becker va lipsi de pe teren pentru aproape două luni, după accidentarea suferită în meciul cu Crystal Palace. Alisson Becker, portarul de...

Aryna Sabalenka a egalat o performanță istorică a Mariei Sharapova

Aryna Sabalenka continuă să impresioneze în circuitul WTA, după ce a obținut o victorie categorică împotriva Katerinei Siniakova la turneul de la Wuhan. Bielorusa,...

VIDEO Percheziții de amploare în județul Ialomița. Peste 200 de polițiști participă la acțiuni

Peste 200 de polițiști și alte forțe de ordine au desfășurat, miercuri dimineață, 17 percheziții în localitatea Bărbulești, județul Ialomița. Acțiunile au vizat persoane...
Ultima oră
Pe aceeași temă