13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdȘcoala revine la învățământul uitat de autorități

Școala revine la învățământul uitat de autorități

Noul an școlar se apropie cu pași repezi și, odată cu el, și scenariul previzibil pentru foarte mulți, dar parcă nu și pentru autoritățile centrale: învățământul online.

Au avut suficient timp la dispoziție guvernanții pentru a pregăti cât de cât școala românească, astfel încât să nu avem un nou an “pierdut” pentru foarte mulți elevi.

Luptele politice au fost însă mai importante decât soarta viitoarelor generații.

Nu am văzut în unitățile de învățământ preuniversitar pregătindu-se liste cu elevii care provin din familii defavorizate în perspectiva asigurării dispozitivelor necesare și accesului la internet pentru școala online, asta deoarece nu li s-a solicitat acest lucru din partea Ministerului Educației și, implicit, a inspectoratelor din teritoriu.

Profesorii instruiți pentru predarea online apar preponderent doar pe hârtiile fluturate de casele corpului didactic.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se arăta sigur, în urmă cu doar câteva luni, că anul școlar 2021 – 2022 va reprezenta revenirea la “normalitate”, la învățământul clasic, față în față.

Acum însă, gândurile șefului de la Educație par să zboare către mediul online.

În contextul pandemic actual, este firesc ca ministrul să se gândească din nou la alternative, dar nu e de scuzat faptul că perspectiva învățământului online a fost abandonată, cel puțin, nu am văzut ceva concret implementat.

Am auzit doar discursuri despre digitalizarea Educației cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, dar iată că banii se lasă așteptați sau, după cum se conturează ecuația, vor rămâne doar un vis.

Ignoranța autorităților față de avertismentele internaționale care arătau că pandemia e departe de a se termina, iar revenirea la școala cu prezență fizică va fi extrem de dificilă, nu este de scuzat.

România a ținut elevii departe de sălile de clasă atunci când nu reprezentau o categorie de risc, dar se gândește să-i aducă în bănci, acum, când este așteptat valul al patrulea al pandemiei și când ne confruntăm cu o tulpină a noului coronavirus ce atacă copiii.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă