Aşa ni se confirmă vestea că limba ne e vie şi că barbarii au salva Roma, nu fandacsiştii de literaţi pe care nu-i mai ştie nimeni, de la incendiul Bibliotecii imperiale încoace.
În aerul cu noxe diasporene, pe limbă se preling liber, ca fluturii de gheaţă topiţi pe lampă, picurii “succesurilor” Elenei Băsescu. Pluralul scrântit a intrat în vocabularul comun, precum tatăl Petrov în lumea anticomunistă. De curând, dorind să-şi etaleze gratitudinea faţă de preşedintele zidit în neam, precum cuiul în sicriu, şi Dan Barna a repetat pluralul de tristă faimă.
Nimeni nu mai strigă fault la limbă, mai ales atunci când zeii gângăvesc cuvinte meşteşugite, gen.
Ştiind că el însuşi e generalul şi mărirea şi puterea, Klaus Iohannis o comite post-Eba: întreabă ziariştii dacă sunt „microfonaţi” (subconştientul îi joacă festa). Nedorind să rămână în afara panopliei inventatorilor de cuvinte, Nicolae Robu îşi arogă platonian un loc special. Ştiind din şcoală că verba volant, scripta manent sloboade prin grafie computerizată superba: „degajatoarea”. Cu gândul mai mereu la fotbalul lipsă, se gândeşte să suplinească golul cu un plin franţuzit.
În nota remisă publicului timişorean, rockerul îmbătrânit în muzică şi cuvinte, anunţă sfârşitul manelelor şi a răbdărilor prăjite. Astfel, nici maneaua, nici micul marele mic, nu vor mai face ansamblul perfect al românismului a la carte.
“Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, a grătarelor, proțapurilor și altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum și degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensități deranjante” – scrie în nota semnată de Robu.
Franţuzescul verb dégager, graţie divină (di vină e doar sârma arţăgoasă de la firobus că nu pricepe noile tools-uri verbale), devine gen substantativ, deşi Moliere n-ar fi de acord cu un asemenea transgenderare, n-a cam comis-o, fără pretenţia de a intra în hora naşilor cuvintelor meşteşugite.
În fond şi cuvântul jăndar provin de la maramureşenii Marelui Imperiu care nu puteau pronunţa maghiarul zsandár.
Îmi amintesc de un regretat profesor de la Universitatea Bucureşti care ne explica etimologia cuvântului ticălos. Pe vremea fanarioţilor, fel de fel de greci din noua dregătorie veneau la poalele Făgăraşului şi admirau minunăţia de munte. Repetau mereu: “ti kalos.” (ce frumos n.a.) Muntenii îi urau că erau tot timpul gata de pus noi biruri. Când soseau, călăuzele dădeau semnalul: “vin ticăloşii.”
Se face că după câteva secole, atunci când întreaga planetă cu oameni, cu arbori şi pitulici va fi microfonată, degajatoarea lui Robu fi-va sanctificată, în amintirea vremurilor când oraşele mai miroseau a carne prăjită şi mai murmura o muzică locală.
Franţuzitul “je suis désolé » va fi « dezolatorul ».
Academia franceză va avea uşile zidite de globalişti. Nu va mai avea misiuni tradiţionaliste. Vulgul, precum vulgarul, va cimenta lespedea din faţa Sorbonei. Noul intelectual va fi precum, Francois, antieroul din cartea “Supunere” a lui Michel Houellebecq.Profesorul de literatură de la celebra universitate pariziană, mizantrop din era digitală, în timp ce căuta pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale asistă abulic la instalarea la putere, prin voinţa poporului, a unui guvern musulman. Şi nimeni n-are împotrivire.
Dezolatorul va fi un gadget. Şi gadgetul un suspensor. Iar suspensorul o aţă închipuită. La ce va fi bună limba când universul e cotropit de emoticoane?
