14.4 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăOp & EdUn eveniment publicistic: “Războiul din Ucraina”

Un eveniment publicistic: “Războiul din Ucraina”

La Clubul Diplomatic s-a adunat ieri dimineata la crème de la crème-ul elitei bucureștene, cu prilejul lansării cărții “Războiul din Ucraina,” primul volum dintr-un ciclu mai amplu, realizat de membrii Grupului Gold, și susținut de prestigioasa editură RAO, care a reușit un maraton publicistic de zile mari.

În doar trei săptămâni de la predarea manuscriselor autorilor: Iosefina Pascal, Adrian Severin, Marius Ghilezan, Cozmin Gușă, H.D. Hartamnn, Andrei Gușă, Petru Romoșan, cu desenele personalizate ale Maestrului Ștefam Popa Popa’S, redactorul de carte Paul Scarlat a făcut ca minunea să apară.

citește și: Așa ar începe cel de-al treilea război mondial

Este, probabil, prima carte analitică despre Războiul din Ucraina, care nu e doar un jurnal de luptă, o peisagistică de război sau un datu’ cu părerea, după dictarea vreunui hegemon care se face că apără globul de invazia rusă.

Ieri, în fața unei săli pline, unii reprezentanți ai corpului diplomatic au cerut traducerea acesteia rapidă într-o limbă de circulație internațională.

Războiul din Ucraina, altfel decât e prezentat în mainstream

Notele și comentariile nu sunt despre pilotul fantomă sau despre grănicerii înviați de pe Insula Șerpilor, nici despre bombardamentele de la Maternitatea din Mariupol, fără sânge pe pereți, nici despre atrocitățile de la Bucea, nevalidate de probe. Nu. Nimic din propagandă. Doar dreptul la îndoială și critică acidă între membrii Grupului. „La noi, veți regăsi printre rândurile din carte păreri în dezacord. Nu există consens. Ci doar dezbatere pură. De idei. Fără invective. Sau patimi de canal,” am spus ieri la lansare.

Războiul din Ucraina
desen de Ștefan Popa Popa’S

În lipsa unei dezbateri libere în societate, legate despre ce căutăm noi să sprijinim Ucraina, suplinim rolul câinelui de pază, care nu lasă lumea să înnebunească.
Am făcut scurtă la mână, dând dedicații. Multora le-am scris “simple probe de adevăr din post-adevăr.” Sigur că nu voi destăinui la câte fete le-am reamintit că le iubesc.

Cartea „Războiul din Ucraina” nu stornează publicului minciunile doar „din sursele oficiale”

Principalul merit al acestei lucrări publicistice e că nu dă sentințe. Nu îndeamnă la ură. Nu stornează publicului minciunile doar „din sursele oficiale.” Încearcă, literalmente, să deslușească ce se ascunde în spatele întunericului. Ce metereze financiare se pot indentifica și ce fel de interese stau în spatele îndemnului „hai la luptă!”

Cartea “Războiul din Ucraina” mai poate fi socotită ca primul manifest pentru pace de pe planetă. Când toți îndeamnă la înarmări până în dinți, autorii cărții invită la moderația dată de lectură.

Nu poți face două lucruri în același timp, să citești și să tragi cu arma!

Sigur că o latură ironică există printre rânduri. Sunt ridiculizați cruciații luptelor pentru mai multă securitate, dar și ciracii de pe internet, vajnicii luptători cu tastele.
Nu lipsesc nici referințe la gleznuțele goale, primele care își vor lua tălpășița în cazul unui război în care va fi antrenată și România.

„Pe lângă analizele și sintezele autorilor, rezultat al unor parcursuri profesionalo-academice ce-i recomandă pe piața de idei românească, fiecare dintre autori a riscat la momentele redactării textelor, nu doar prin afirmarea unor convingeri, dar și prin pronosticuri legate de viitorul imediat. Multe prognoze s-au validat deja, unele își așteaptă sorocul, altele nu s-au confirmat chiar din pricina asimetriei deciziilor din acest război tragic și neavenit, care are aspectul unei supape de decompresie a nedreptăților, minciunilor oficializate sau a mercantilismului ce-a doborât umanismul, toate acestea întâmplate sub ochii noștri în ultimele decenii. Pe lângă informațiile exclusive și expertiza de tip geopolitic pe care le acumulați citind cartea, veți mai avea și avantajul de a sesiza beneficiile gândirii libere, dublată de efortul de a căuta adevărul, elemente pe care fiecare dintre autori le-a plătit inclusiv cu un anumit oprobiu orientat contra lor dinspre cei ce preferă propaganda în locul jurnalismului corect,” se scrie în postfața cărții. Poate fi comandată AICI, prețul fiind la reducere.

“Războiul din Ucraina” a pornit, în primul rând, de la disperarea autorilor când priveau cât se înalță miniciuna și cum este purtată pe cele mai înalte piscuri și, de ce nu, pliscuri.

În prima etapă am sărit ca arși: Ăștia vor să aresteze cuvântul. Apoi au impus cenzura economică, dând un purcoi de amenzi GOLD FM, prin instituția de forță CNA. Ca între timp, transmisiile să ne fie suspendate de mai multe ori de pe rețelele sociale.

citește și: Se legiferează turnătoria!

Am deranjat. N-am fost corecți politici. Astfel, prin sancțiunile lor, audiențele noastre au devenit uriașe. Și pentru asta le mulțumim telespectatorilor, radioascultătorilor și cititorilor care se încred în cuvântul nostru.

Cine a jurat odată pe Biblie știe că mai întâi cuvântul era la Dumnezeu. Și din cuvântul lui s-a făurit lumea.

Un post de televiziune la care am fost invitat (Realitatea Plus) a primit 50.000 de lei amendă, din cauza mea. Moderatoarea m-a întrebat la începutul războiului ce văd în Ucraina. Și am răspuns sincer: „natură moartă cu tancuri.” Iar cerberii de la CNA au executat postul, nu pe mine.

Și atunci am decis să nu tăcem! Să ne exprimăm ideile, gândurile și opiniile, chiar dacă unora le stăm în gât!

Încă o dată, să ne rugăm pentru ca adevărul, zidit în ființă, să nu moară.

Vocile lumii

Sorin Roșca Stănescu

Jurnalist

Războiul din Ucraina
Sorin Roșca Stănescu a condus mai mult de două decenii și jumătate trustul de presă Ziua

“Războiul din Ucraina este și un strigat împotriva cenzurii. Împotriva poliției gândirii. Împotriva oricărei tentative de a determina vreun jurnalist, vreun analist sau vreun simplu cetățean să se supună canoanelor dictate de cei care, vremelnic, ne conduc statele.

GOLD FM și, implicit, toți cei care se pronunță pe acest post de radio, care este în același timp și un canal de televiziune online, au fost supuși unei cenzuri inadmisibile, într-un stat care se pretinde a fi democratic. Din vânzarea cărții pe care o semnăm acum, încercăm să împărțim aceasta povară cu cititorii noștri, interesați și ei în cel mai înalt grad ca informația și opinia să circule libere și ca toți să beneficiem de o libertate de gândire și de exprimare,” a spus Sorin Roșca Stănescu.

Publicistul a declarat că speră că volumul se va vinde în 250.000 de exemplare, pentru ca publicul să împartă cu Radio Gold amenzile uriașe primite de la CNA.


Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă