Oricum, nu cât ar trebui! O realitate deloc greu sesizabilฤ ศi, oricum, imposibil de negat! Pe vremea comuniศtilor se spunea cฤ nu mai existฤ aproape nimic pentru consum deoarece totul merge la investiศii. Acum, în capitalism sau în ceea ce o fi în prezent pe la noi, merge totul la consum ศi mai nimic la investiศii. Consumul creศte, investiศiile scad. Lucrurile nu sunt foarte simple, ba apar chiar destul de încâlcite. Pe vremea comunismului, când totul era la stat, statul era de vinฤ cฤ nu prea exista îndestulฤtor pentru consum în mฤsura în care prea mult se aloca pentru investiศii. Acum, sectorul privat, care a preluat aproape în totalitate economia, se plânge – atenศie mare! – cฤ tot statul ar purta vina, de data aceasta însฤ pentru cฤ nu face investiศii suficiente! De înศeles nu se prea înศelege cum stฤ, de fapt, treaba! De unde sฤ mai facฤ însฤ statul investiศii, când a fost redus, potrivit chiar opศiunii strategice aplicate ศi arhicântate, la un rol minimal, în conformitate cu incriminarea sa de cel mai prost administrator, care trebuie sฤ se dea la o parte spre a face loc celui mai bun manager ce este sistemul privat?! Dumnezeu sฤ mai înศeleagฤ! Pฤi, dacฤ statul este considerat o nenorocire, atunci faptul cฤ nu face investiศii ar fi un lucru bun, ศi nu unul de incriminat. Cฤci, cu cât ar fi mai mici investiศiile statului, ar fi mai reduse irosirile de resurse ศi ar rฤmâne disponibilitฤศi pentru investiศii din partea celui mai performant, adicฤ sistemul privat.
Realitฤศile ศi, odatฤ cu ele, statisticile aratฤ însฤ cฤ nici sectorul privat nu se înghesuie sฤ facฤ investiศii: nu numai cฤ nu înlocuieศte investiศiile pe care statul nu le face suficient, dar, sฤ fie clar, nu-ศi bazeazฤ nici propria expansiune pe creศterea investiศiilor. În mฤsura în care sectorul privat (românesc sau strฤin) a bฤtut toba ani de zile despre incapacitatea de performanศฤ a statului ศi despre necesitatea ca acesta sฤ se dea la o parte pentru a permite mediului privat sฤ se desfฤศoare nestingherit, te-ai aศtepta ca o serie de nevoi pe care privaศii înศiศi (firme sau indivizi) le au ศi statul nu le mai acoperฤ sฤ fie asigurate de mediul privat, de altfel atotdominant în economie, precum infrastructura rutierฤ, infrastructura feroviarฤ, cea de ocrotire a sฤnฤtฤศii ศi chiar cea educaศionalฤ. Dar, dincolo de aceasta, în normalitatea actului economic, asiguratฤ, desigur, pe deplin în mediul privat, ar fi ca realizarea creศterii economice ศi sporirea profiturilor sฤ fie condiศionate ศi generate de investiศii, de ridicarea, dacฤ nu chiar de accelerarea nivelului investiศional. Or, ce se observฤ?! Creศtere economicฤ se obศine, dar investiศiile scad! Nu numai relativ – adicฤ se obศine o creศtere economicฤ mai mare decât creศterea investiศiilor! – dar chiar ศi în mod absolut, adicฤ se obศine creศtere economicฤ în condiศiile unei scฤderi a investiศiilor. Ce înseamnฤ acest lucru, în condiศiile în care aศa-numita creศtere economicฤ este, de fapt, creศterea PIB-ului?! Înseamnฤ cฤ sporirea PIB-ului (adicฤ, în esenศฤ, a salariilor ศi profiturilor, cฤci acestea împreunฤ constituie PIB-ul) nu prea mai este dependentฤ de creศterea investiศiilor ศi cฤ se realizeazฤ ศi fฤrฤ creศterea investiศiilor! Spre deosebire de trecut, o anumitฤ creศtere a PIB-ului se poate obศine nu doar printr-o creศtere în pas a investiศiilor, ci chiar ศi printr-una mai micฤ sau chiar negativฤ a investiศiilor, ceea ce duce, în câศiva ani, la bizare scฤderi ale ratei de investiศii în PIB! România prin aceastฤ fazฤ trece sau în aceastฤ fazฤ este! Creศtere economicฤ existฤ cu rate de investiศii scฤzute în PIB ศi chiar cu diminuฤri ale acestei rate în PIB!
Ca o faศetฤ a acestui lucru, toatฤ lumea cere investiศii, dar nimeni nu le face! Cea mai mare ipocrizie se manifestฤ din partea sectorului privat: se plânge nevoie mare de faptul cฤ statul nu face investiศii, dar nici el, sectorul privat, nu se îmbulzeศte sฤ investeascฤ, ba dimpotrivฤ, tot restrânge relativ investiศiile. Cea mai simplฤ explicaศie: nu are nevoie sฤ creascฤ investiศiile! Realizeazฤ profituri ศi fฤrฤ investiศii sau, mai precis, fฤrฤ creศterea investiศiilor ori cu investiศii minime. Cât va dura aceastฤ fazฤ? Spre ce se vor îndrepta lucrurile?
Sฤ vedem ce se întâmplฤ în lume în planul investiศii/creศtere economicฤ, ศi apoi sฤ ne întoarcem la România ศi sฤ evaluฤm specificul de aici. Pe vremea industrialismului clasic, pentru a obศine o creศtere a PIB era nevoie de o creศtere mai mare, de regulฤ mult mai mare, a investiศiilor. În perioada postbelicฤ, odatฤ cu revoluศia tehnologicฤ, incrementul necesar al investiศiilor pentru creศtere economicฤ s-a diminuat, doar ศฤrile care urmฤreau sฤ reducฤ decalajele de dezvoltare trebuind sฤ realizeze o devansare a creศterii investiศiilor. În zilele noastre, în epoca informaticii ศi a digitalizฤrii, creศteri în PIB se obศin în condiศiile unor investiศii cu creศteri în pas cu cele ale PIB-ului ศi, tot mai mult, cu creศteri mai mici sau chiar cu scฤderi ale investiศiilor. Ca urmare, rata investiศiilor în PIB se diminueazฤ la cote incredibile în urmฤ cu o sutฤ de ani sau chiar cu cincizeci de ani. Impactul nebฤnuitelor progrese tehnologice este evident. Având în vedere cฤ PIB-ul nu este altceva decât valoarea adฤugatฤ (adicฤ salarii plus profituri) înseamnฤ cฤ, per ansamblu, se pot obศine creศteri ale profiturilor cu creศteri salariale mai mici sau, altfel spus, munca, deศi mai bine compensatฤ faศฤ de trecut, genereazฤ, prin asociere cu o tehnologie mult superioarฤ, profituri mereu mai înalte. Investiศiile se fac din profit. ศi, privind procesul în repetabilitatea sa în timp, nevoia de investiศii pentru obศinerea de profit scade. La nivelul de ansamblu al PIB-ului, consumul poate creศte, în timp ce investiศiile scad. Se pot obศine creศteri de PIB cu creศteri inferioare de investiศii. Nu doar progresele tehnologice explicฤ însฤ noua situaศie.
(continuarea sฤptฤmâna viitoare)
