Împăciuitorismul lui Donald Trump față de Vladimir Putin îl face pe Neville Chamberlain să pară un realist principial și curajos. Cel puțin Chamberlain încerca să prevină un mare război european, în timp ce Trump acționează chiar în mijlocul unuia. ‘München-ul’ lui Trump (sinonim în engleză cu acordul din 1938, prin care Marea Britanie și Franța au trădat Cehoslovacia) are loc în ajunul marii Conferințe de Securitate din capitala bavareză de astăzi, unde emisarul său se va întâlni cu aliații occidentali. Această Conferință de Securitate de la München trebuie să fie începutul unui răspuns european decisiv, învățând din propria noastră istorie tragică pentru a evita repetarea acesteia.
Următorul pas propus de Trump este, în esență, un nou ‘Yalta’ (referindu-se la summitul americano-sovieto-britanic din februarie 1945, în stațiunea crimeeană Yalta, devenit sinonim cu decizia marilor puteri asupra soartei țărilor europene peste capul acestora). În acest caz, propunerea sa este ca SUA și Rusia să decidă soarta Ucrainei cu o implicare marginală, dacă nu inexistentă, a Ucrainei sau a altor țări europene. Dar, de data aceasta, ocupanții Casei Albe și ai Kremlinului ar trebui să se întâlnească mai întâi în Arabia Saudită, apoi în capitalele lor respective, în timp ce adevărata Yalta, din Crimeea, să fie cedată Rusiei. În noua lume îndrăzneață a lui Trump și Putin, forța este legea, iar expansiunea teritorială este ceea ce fac marile puteri, fie că este vorba de Rusia în Ucraina, SUA în Canada și Groenlanda sau China în Taiwan.
Toate analogiile istorice au limitele lor, iar cele cu ‘München’ și ‘Yalta’ au fost suprautilizate. Dar aici, pentru o dată, ele par potrivite – atât timp cât subliniem diferențele, precum și asemănările.
Pentru câteva săptămâni după alegerea lui Trump, am avut o vagă speranță că, în privința Ucrainei, administrația sa va urma motto-ul proclamat de ‘pace prin forță’, înțelegând că forța este singurul limbaj pe care Putin îl înțelege. Acum vedem că Trump doar își intimidează prietenii țării sale, dar se înmoaie în fața dușmanilor acesteia.
Așa-zisul om puternic este, de fapt, un om slab atunci când vine vorba de confruntarea cu autoritarii ostili ai lumii. Într-o singură zi, el a făcut patru concesii mari, inutile și dăunătoare. În primul rând, nu doar că a inițiat discuții exploratorii cu Putin printr-un intermediar, ceea ce ar fi fost defensibil, ci i-a acordat personal dictatorului rus o recunoaștere servilă ca lider mondial. ‘Am reflectat amândoi asupra Marii Istorii a Națiunilor noastre’, a scris el pe rețelele sociale după lunga lor convorbire telefonică. Au discutat despre ‘marele beneficiu pe care îl vom avea într-o zi lucrând împreună. Dar mai întâi, așa cum am fost de acord amândoi, vrem să oprim milioanele de morți care au loc în Războiul cu Rusia/Ucraina’. Imaginați-vă dacă, în 1941, în loc să intre în război împotriva Germaniei naziste alături de Marea Britanie și alte națiuni europene aliate, președintele Statelor Unite i-ar fi telefonat lui Hitler, reflectând asupra ‘Marii Istorii a Națiunilor noastre’ și vorbind apoi despre încheierea împreună a ‘Războiului cu Germania/Marea Britanie’.
În al doilea rând, i-a oferit liderului rus o negociere bilaterală SUA-Rusia, peste capul ucrainenilor – exact genul de nouă Yalta pe care Putin și-a dorit-o mereu. Apoi, în al treilea și al patrulea rând, a declarat că Ucraina trebuie să cedeze teritorii și că SUA nu vor susține aderarea acesteia la NATO. Ambele lucruri au fost spuse în privat la Washington și în alte capitale occidentale de ceva timp, dar a le concede public din start este o lecție de cum să nu practici ‘arta negocierii’. (A făcut ceva similar în negocierile cu talibanii privind Afganistanul, începând, în loc să încheie, cu un calendar pentru retragerea SUA.) Istoricii au acum notițele și amintirile celor apropiați lui Hitler, care documentează încântarea sa față de acordul obținut de la Chamberlain. Într-o zi, s-ar putea să avem dovezi similare ale bucuriei private a lui Putin pentru concesiile făcute de Trump.
Aceasta nu înseamnă că va exista curând ceva demn de numele de pace. Prima relatare publică a Kremlinului despre convorbirea Trump-Putin a fost remarcabil de precaută, avertizând că este ‘esențial să se rezolve cauzele conflictului’. Probabil că scenariul ideal pentru Putin ar fi să continue să vorbească despre pace cu Trump, printr-o serie de summituri lente în Arabia Saudită, SUA și Rusia, în timp ce Rusia își continuă ofensiva pe câmpul de luptă, distrugând infrastructura energetică a Ucrainei și subminând economia, societatea și unitatea sa politică în alte moduri. (Întrebat despre implicarea Ucrainei în discuții, Trump a menționat necesitatea unor alegeri prezidențiale acolo, repetând astfel o linie de atac rusă asupra legitimității președintelui Volodimir Zelenski.)
Există o diferență enormă între Europa din timpul originalelor ‘München’ și ‘Yalta’ și Europa de acum. Europa de astăzi este bogată, liberă, democratică și o comunitate integrată de parteneri și aliați. Da, așa cum demonstrează din nou sondajele recente ale Consiliului European pentru Relații Externe, Europa este, de asemenea, divizată și confuză cu privire la cea mai bună cale de urmat pentru Ucraina. Dar, cu o coaliție suficient de hotărâtă de țări capabile și dispuse, inclusiv Marea Britanie, Europa poate încă să ajute Ucraina să stabilizeze linia frontului, să reziste economic și, în cele din urmă, să negocieze dintr-o poziție de forță, nu de slăbiciune. De aceea, Conferința de Securitate de la München din acest weekend trebuie să fie începutul unei riposte europene la ‘München-ul’ lui Trump.
Cea mai recentă carte a autorului este Homelands: A Personal History of Europe.
