5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiTAROM și CFR Marfă, în pandemia managerială

TAROM și CFR Marfă, în pandemia managerială

Nici perspectivele lui 2021 nu sunt prea bune, dar trebuie menționat că pentru companiile de profil ale statului român, situația inedită creată de pandemia mondială COVID-19 a reprezentat, mai repede, un alibi, o modalitate a conducerilor acestor coloși, care aproape că dețin monopol pe piața internă, să ascundă managementul dezastruos după cortina maladiei care a cuprins întreaga planetă.

Un exemplu elocvent pentru sacrificarea unor branduri uriașe, pentru satisfacerea intereselor unor grupuri toxice pentru destinul statului român este îngroparea Companiei Naționale de Transport Aerian TAROM S.A. și a CFR Marfă.

Aici nu putem vorbi de o scufundare determinată de maladia SARS COV 2, ci de o boală mai veche, care a cuprins aceste companii de peste două decenii.

Vorbim de maladia managementului deficitar, a unor interese obscure, care pe mulți perindați pe la conducerea acestor companii strategice și prin ministerul de resort, cel al Transporturilor, i-a transformat în prinți, iar aceste societăți, în cenușărese, fără perspective de a evolua.

Concret, în ultimii șapte – opt ani, companiile de stat TAROM S.A. și CFR Marfă au acumulat o datorie de aproximativ un miliard de euro.

Ambele societăți au mers constant pe pierdere și au reprezentat subiectul principal al unei telenovele cu sezoane înșiruite pe mulți ani, despre privatizare.

Această telenovelă a TAROM și CFR Marfă pare să se îndrepte spre ultima destinație, falimentul, visul “băieților deștepți” care au transformat Palatul Transporturilor în a doua lor casă.

Firește că este greu de imaginat cum două companii cu un potențial uriaș, așa cum sunt TAROM și CFR Marfă, care, după cum am mai precizat, aproape că dețin monopol pe piața din țara noastră, au ajuns să adune împreună o pierdere de aproape cinci miliarde de lei.

Singura maladie care a dus cei doi transportatori aproape de pieire este managementul deficitar.

De fapt, nu este tocmai corectă formularea “management deficitar”, deoarece strategiile conducerilor acestor companii, din ultimii ani, au fost bine gândite, doar că numai pentru anumite grupuri de interese, nu pentru interesul statului român.

 

Piloții zboară din companie, consilierii aterizează la foc continuu

Compania națională de Transport Aerian TAROM S.A. a încheiat ultima dată un an pe profit, tocmai în 2008.

De atunci, compania de transport aerian de stat a acumulat pierderi de circa 445 milioane de euro.

Acum, potrivit informațiilor obținute de cotidianul național “România liberă” de la surse din cadrul TAROM, compania se pregătește să anunțe un deficit cuprins între 100 și 130 de milioane de euro, pentru anul 2020.

Iar cum o veste proastă nu vine niciodată singură, la TAROM se pregătește și o restructurare drastică.

Potrivit informațiilor de la sindicaliștii din TAROM, procesul de restructurare va fi demarat chiar astăzi.

După plecările voluntare ale angajaților TAROM, din perioada decembrie – noiembrie 2020, când au părăsit compania aproximativ 150 – 200 de salariați, nemulțumiți de scăderea semnificativă a veniturilor, în contextul reducerii numărului de curse, acum, se discută despre concedierea a încă 400 – 500 de oameni.

Conducerea companiei de transport aerian a angajat o firmă de consultanță, care să evalueze personalul TAROM, pentru a se stabili ce angajați vor fi disponibilizați.

Evaluarea angajaților ar trebui să dureze 90 de zile, conform înțelegerii dintre cele două societăți.

Pentru acest proces de evaluare a angajaților, TAROM plătește câteva sute de mii de euro.

În prezent, compania de transport aerian de stat are 1.605 de angajați.

Până la sfârșitul anului în curs, compania TAROM ar trebui să rămână, dacă s-ar respecta planul de restructurare, cu aproximativ 1.100 – 1.200 de angajați.

În ciuda faptului că în TAROM este programată o mare restructurare, concedierea de piloți și de membrii ai echipajelor de bord, actualul director general al companiei aeriene, Mihăiță Ursu, și-a angajat noi consilieri, pe lângă cei pe care i-a preluat de la predecesorul său și pe care i-a trecut de la contracte pe perioada determinată, la contracte pe perioadă nedeterminată.

În tot acest timp, transportatorul aerian de stat a ajuns să nu mai aibă bani pentru achitarea taxelor sau pentru combustibil.

Se spune că TAROM ar fi avut aeronave reținute la sol pentru o perioadă în străinătate, pentru că societatea de stat nu ar fi achitat taxe de aeroport.

 

Amnezia conducerii CFR Călători când vine vorba de vagoane

Cert este că TAROM, ca și CFR Marfă, se află pe marginea prăpastiei, iar preocupările conducerii companiei aeriene de stat par să fie cu totul altele, decât redresarea corabiei.

Culmea ironiei, în contextul restructurărilor masive și în condițiile înstrăinării serviciului de evaluare a angajaților, directorul general Mihăiță Ursu a considerat că are nevoie de un consilier nou, pe resurse umane.

Și în acest caz, vorbim despre o persoană fără cunoștințe în domeniul aviației, politicianul Andrei Condurățeanu.

Nu este însă nimic nou pentru compania aeriană de stat.

Chiar dacă am presupune că au existat și manageri bine intenționați care au ajuns la conducerea TAROM, aceștia tot nu ar fi avut posibilitatea de a duce compania de stat pe o pantă ascendentă, deoarece au avut “mâinile legate” de către cei care, de mulți ani, indiferent de partidul aflat la putere, au fost instalați în Conisliul de Administrație, fără competență în domeniu, pe criterii politice, doar pentru că au câștigat încrederea unui ministru al Transportului sau a altuia, doar simplul fapt că s-au dovedit eficienți purtători de valiză.

TAROM și CFR Marfă nu sunt singurele companii de stat din domeniul transporturilor care merg în jos.

Un alt exemplu elocvent este cel al CFR Călători, despre care cotidianul național “România liberă” a mai dezvăluit.

În ciuda celor prezentate de ziarul nostru, care arăta că CFR Călători rulează cu vagoane din anii ’70 și că are vagoanele mai noi scoase de uz, pentru diverse reparații sau teoretice modernizări, reprezentanții transportatorului feroviar spuneau că sunt doar cinci vagoane cu probleme la roți, în rest, totul este lapte și miere.

După doar câteva zile, directorul general al CFR Călători, care a evitat să discute cu reporterii “România liberă” a apărut prin mass-media și a anunțat că transportatorul feroviar dorește câteva sute vagoane noi în acest an, pentru că are multe vechituri.

Când spune conducerea CFR Călători adevărul, când spune că are vagoane în regulă sau când spune că are vechituri?

Sau i s-a transmis domnului director Dan Costescu, de la nivel superior, că niște anumiți băieți așteaptă achiziționarea unor vagoane de mâna a doua sau a noua de la ei?

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă