21.1 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăOp & EdOpiniiSindicatele caută o palidă consolare de la Guvernul Cîțu

Sindicatele caută o palidă consolare de la Guvernul Cîțu

În Legea Fundamentală este precizată obligativitatea statului de a asigura șanse egale la educație, dar sintagma este atât de ambiguu formulată, încât a devenit mai repede un subiect de bancuri, decât o preocupare a autorităților publice.

Modul în care statul român îi tratează pe angajații din sistemul de învățământ este cel mai bun exemplu pentru ceea ce se înțelege în țara noastră prin respectarea drepturilor și acordarea șanselor egale.

Statul român, grație celor care au preluat în ultimii mai bine de treizeci de ani puterea, ignoră legile pe care tot el le dă.

Un exemplu elocvent: în Educație, toate sporurile (cele foarte puține care se acordă) se aplică, în 2021, la nivelul salariului de bază din anul 2016.

După lovitura aplicată anul trecut cadrelor didactice de către Guvernul Ludovic Orban, prin amânarea aplicării Legii salarizării unitare, adică anularea majorărilor salariale, mai vine, acum, “un cadou” pentru angajații din învățământ și de la Cabinetul Florin Cîțu: înghețarea tuturor salariilor din sistemul bugetar.

Sindicatele din învățământul preuniversitar și, probabil, și cele din superior, s-au gândit abia acum să acționeze în instanță statul pentru a recupera banii pierduți prin neaplicarea sporurilor la salariul de bază în curs.

De fapt, sindicatele încercă să obțină o palidă consolare pentru o parte din angajații din învățământ, după ce se văd neputincioase în fața măsurilor austere ale Guvernului.

Într-adevăr sunt neputincioase, deoarece contractul colectiv de muncă nu mai permite declanșarea formelor de protest, precum greva, pentru că nu sunt majorate salariile.

Aceasta, tot din cauza modului în care liderii confederațiilor sindicale au negociat cu guvernanții, în trecut.

Cu alte cuvinte, dacă guvernanții refuză să dea și doi lei, măcar instanța să dea doi bani.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...

Studiu BNS: Aderarea la OCDE ar putea aduce miliarde economiei românești, dar numai dacă vin și reformele

Potrivit BNS, accentul ar trebui pus pe o administrație fiscală mai eficientă, reducerea muncii la negru și limitarea pierderilor generate de evaziuneAderarea României la...
Ultima oră
Pe aceeași temă