Românii au învățat, în sfârșit, că libertatea personală începe cu disciplina portofelului. Pornind de la un studiu, realizat de o bancă de la noi, realizez că, în 2026, comportamentului financiar românesc marchează o mutație esențială de mentalitate, legată de finanțe.
Este fascinant și, totodată, brutal, modul în care inflația a reușit ceea ce decenii de cursuri de educație financiară nu au putut: disciplinarea consumului. Faptul că 53% dintre români prioritizează gestiunea cheltuielilor arată că am încetat să mai privim economia ca pe un fenomen abstract care „se întâmplă la televizor”. Astăzi, românul înțelege microeconomia la nivelul coșului de cumpărături. Rezoluțiile pentru 2026 nu sunt despre „mai mult”, ci despre „mai inteligent”. Este trecerea de la un optimism naiv la un pragmatism defensiv.
Observ o mutare simbolică a capitalului de la „imagine” către „utilitate”. Cifra de 25% pentru renovări, comparativ cu lipsa apetitului pentru lux (Maldive), sugerează că românii își consolidează „baza”. Într-o lume incertă, casa nu mai este doar un spațiu de locuit, ci singurul activ pe care îl poți controla direct. Această „retragere în fortăreață” este un mecanism de autoreglare psihologică: dacă nu pot controla inflația globală, măcar pot controla eficiența energetică a apartamentului meu.
Cea mai interesantă cifră mi se pare cea a optimismului (45%). Într-un context de criză, acest optimism nu este ignoranță. Este încrederea individului care a trecut prin anii ’90, prin criza din 2008 și prin pandemie, și care știe că „se va descurca”. Românul nu mai așteaptă un context favorabil de la stat sau de la piață, el este optimist pentru că are încredere în propria capacitate de a genera venituri suplimentare (43% vor să câștige mai mult). Este un optimism bazat pe încredere în sine, nu pe noroc.
Relația românilor cu băncile pare să se fi maturizat. Faptul că 75% văd serviciile bancare ca pe un sprijin, indică o demistificare a instituției financiare. Banca nu mai este „percepută ca un inamic care ia dobândă”, ci ca o infrastructură critică, un instrument chirurgical, pentru a naviga în apele tulburi ale lui 2026. Este o relație tranzacțională, lipsită de emoție, ceea ce este sănătos pentru o economie modernă.
Cred că 2026 va rămâne în istoria socială a României ca anul în care supraviețuirea se transformă în strategie. Nu mai suntem victimele pasive ale economiei, ci actori care își calculează pașii. Această „respirație între salarii” de care pomenește studiul este, de fapt, spațiul în care se naște o clasă medie veritabilă: una care economisește nu pentru că are prea mult, ci pentru că înțelege valoarea siguranței de mâine.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
