Vom fi însă țintuiți în casă și la toamnă, poate și la anul, doar dacă deciziile politice vor urma pe mai departe numai recomandările sau sfaturile (nu știu ce statut au!) ale infecționiștilor. Căci, evident, nu domniile lor iau deciziile (decrete de stare de urgență, ordonanțe militare), ci niște politicieni, buni sau răi cum sunt. Și, la o adică, pentru consecințe răspund, tot evident, cei împuterniciți să semneze actele respective.
Cel mai probabil, însă, nu vom mai sta în casă la toamnă. Și asta indiferent de evoluția pandemiei și de ceea ce vor recomanda infecționiștii. Pentru simplul motiv că până atunci – dacă se va continua să se stea în casă și economia va fi blocată (vorbim de acestea și nu distanțarea socială,care este înțelept a fi păstrată) – România va fi murit de mult! Cred că va fi deja îngropată, în ciuda greutăților de înmormântare care există în perioada pandemiei. Bănuiesc că decidenții politici – mai minunați sau mai puțin minunați – vor lua în considerare nu numai recomandările infecționiștilor, ci și avertismentele economiștilor, care spun cel puțin două lucruri: 1) dacă epidemia se numără în luni, criza economică determinată de oprirea activității se numără în ani; 2) fără echivoc, acest gen de blocare a economiei este infinit mai eficient pentru îngroparea României decât coronavirusul în sine! Să nu supraestimăm capacitatea de rezistență a unei Românii oprite. Și să nu ne comparăm cu țări cu resurse nesfârșite din rezerve strategice constituite sau din alimentări din afară pe seama altora, inclusiv a unora ca România! La noi totul se ținea deja din puțin și o dereglare majoră precum blocarea economiei te trimite direct la subsol! Menestrelii care plâng pe umărul morților pe care i-ar produce deblocarea degrabă a economiei și scoaterea oamenilor din izolare subestimează capacitatea letală a crizei economice, mult superioară războaielor și epidemiilor, pentru că acționează insidios, complex și pe termen lung. Dar chiar și pe termen scurt, să avem în vedere (nu știu de ce se evită acest lucru!) ravagiile pe care le va face, după câteva luni de epidemie, disturbarea pe perioada epidemiei a tratamentului a peste 3 milioane de bolnavi cronici, care, din cauza acestei disturbări, vor muri pe bandă rulantă apoi. Și, când vom face bilanțul, de pildă la sfârșitul anului 2020, vom consemna mai multe decese pe ansamblu, dar, e drept, nu contabilizate în seama coronavirusului și se va chema că s-a obținut o victorie în fața acestuia. Va fi aceasta însă o victorie?! A cui și asupra cui?!
Pericolul cu înmormântările care ne-ar paște după Paște, așa cum atât de corect ne-a avertizat președintele Iohannis, este real, dar poate veni nu doar de la relaxarea restricțiilor în legătură cu coronavirusul, ci și de la criza economică. Atât doar că ceea ce vine de la criza generată de blocarea economiei se produce ceva mai târziu, putând fi însă mai sever și mai îndelungat. Ca strategie de rezolvare a problemei, blocarea economiei și izolarea socială sunt instrumente ideale numai dacă există un orizont scurt de găsire a antidotului medical al epidemiei, altminteri efectele crizei economice generate surclasează pur și simplu orice efect în sine al coronavirusului. Vor fi știind ceva infecționiștii și politicienii în legătură cu apariția rapidă a unui asemenea antidot, dar noi nu știm nimic. Și dacă perspectiva unui antidot nu este una apropiată, atunci pericolul cel mai mare, inclusiv cel letal, vine de la criza economică și nu de la epidemia în sine.
Iar dacă infecționiștii au cumva impresia că onor oamenii politici actuali ai României – buni sau răi cum sunt – țin cont de recomandările domniilor lor este doar o impresie, poate chiar o iluzie! Într-o primă fază, deciziile politicienilor actualmente la guvernare s-au aliniat cu recomandările infecționiștilor deoarece interesele lor și comenzile stăpânilor externi ai țării includeau la loc de frunte obiective precum scăderea pensiilor și salariilor, monitorizarea de tip militar a cetățenilor, îngenuncherea tradițiilor identitare și religioase ce puteau fi obținute toate, vijelios și în cascadă, prin blocarea economiei și izolarea în casă a oamenilor. Dar, după victoria aproape nesperată asupra sărbătorilor pascale, se vor mai schimba lucrurile: nu că se vor îndrepta spre Dumnezeu gândurile politicienilor, dar va cântări pe zi ce trece mai greu în balanță perspectiva că, după obținerea aproape dintr-un foc a cerutei scăderi a salariilor și pensiilor, nu vor mai exista curând bani să le mai plătești chiar deloc, în condițiile prelungirii blocării economiei. Ba există perspectiva într-un asemenea caz să nu se mai poată cumpăra nici măcar medicamentul sau vaccinul anticoronavirus când și dacă acestea ar fi eventual descoperite. Și într-o asemenea situație infecționiștii riscă nu doar să nu mai fi ascultați, ci chiar să fie făcuți țapi ispășitori. Evident, domniilor lor nu li se poate aduce absolut niciun reproș, ei făcându-și doar meseria. Problema nici nu este a lor, ci a decidenților politici. Dar alți vinovați de serviciu aceștia din urmă nu vor găsi!
Și să nu se ignore eterna comandă externă. Salahorii din România trebuie să purceadă la lucru întru prosperitatea străinătăților coloniale mântuitoare! Iar cât preț pun stăpânii externi pe ce spun infecționiștii români, aceștia din urmă au avut ocazia să vadă pe viu. În timp ce România era blocată economic, românii erau țintuiți în casă și nu puteau să meargă singuri la biserică să ia lumină de Învierea Domnului, iar marii infractori ai contemporaneității, respectiv cei cu vârste de peste 65 de ani, nu puteau să se ducă nici măcar să aprindă o lumânare la mormintele celor de-o rudenie cu ei – toate acestea la recomandarea infecționiștilor – cohorte și cohorte de salahori români în plină vârstă activ biologică, fără mânuși de protecție, chiar fără măști (ce să mai vorbim de viziere sau combinezoane!) și fără vreun semn de distanțare socială se buluceau în autocare, care cutreierau țara dinspre est spre vest, și apoi în avioane (unde interzisa socializare atingea paroxismul!) pentru a se îndrepta spre Germania la cules de sparanghel, în baza unor acorduri între autorități (căci în condițiile stării de urgență nu era posibil altfel!) desigur la comandă externă, de la Berlin, preluată fără crâcnire de președintele neamț al României. Aspectul revoltător al acestui episod colonial sinistru, cu sclavi de plantație din România pentru latifundiari din Germania, poate că nu-i interesează pe infecționiști. Dar este un fapt pe care nu-l pot ignora: stăpânul extern a făcut ceva pe recomandările lor! Și nu numai el, ci și vătaful autohton care a adoptat măsurile de blocare a economiei interne, de izolare a cetățenilor și de distanțare socială, recomandate chiar de ei! Episodul „șparanghel” este pentru infecționiștii români o eliberare de vreo obsesie dacă o au și oricum de orice fel de neliniști: fiți fără grijă, nu de coronavirus va fi răpusă România, ci de colonialvirus, împotriva căruia nici infecționiștii și nici economiștii n-au vreun remediu!
