Legea care trebuia să aducă ordine și echilibru, deschide războiul salariilor. Noua Lege a Salarizării creionează o operațiune contabilă elegantă, cu mutări de sporuri, redesenări de grile, împărțiri de grade și promisiuni că nimeni nu pierde. Dar marile controverse nu apar niciodată din tabele Excel. Apar când oamenii încep să simtă că statul vorbește despre ei în procente, în timp ce ei își măsoară viața în facturi, rate și grija pentru copii.
Povestea sporurilor „blocate la nivelul anului 2018” este, de fapt, o fotografie a României care refuză să se miște odată cu timpul măsurat în prețuri, chirii, energie și alimente. Politicienii spun că nimeni nu pierde bani. Și, poate că, matematic, au dreptate. Dacă un spor dispare și este introdus în salariul de bază, pe hârtie rezultatul poate fi identic. Dar oamenii nu au învățat să se teamă de cifre. Au învățat să se teamă de formularea: „ nu se schimbă nimic.”
Furia publică s-a aprins, instinctiv, la declarația ministrului Dragoș Pîslaru, care a transmis, cu nonșalanță, că propriul salariu va crește cu 22%, adică vreo 2.500 lei în plus. Poate că există explicații tehnice, poate că sunt calcule legitime și reașezări în grilă. Dar într-o țară în care milioane de oameni se uită cu teamă la orice reformă salarială, să vorbești relaxat despre majorarea propriului venit este ca și cum ai discuta despre extinderea piscinei în timpul unei inundații.
Oamenii acceptă sacrificii, atunci când au sentimentul că sunt împărțite. Dar reacționează violent, atunci când li se cere răbdare, în timp ce puterea își anunță prosperitatea. Există și o ironie tăcută. Legea vorbește despre eliminarea inechităților și salarii egale pentru muncă egală. Un principiu sănătos, aproape imposibil de contestat. Dar România are talentul de a construi egalități teoretice, într-o societate profund inegală. Pentru că aceeași funcție nu înseamnă întotdeauna aceeași realitate: un profesor dintr-un sat uitat, un funcționar dintr-o comună și un angajat dintr-o instituție centrală trăiesc în lumi diferite, chiar dacă pe organigramă par identici.
Reforma aceasta salarială este făcută pentru oameni sau pentru bifarea unui jalon din PNRR? Pentru că există o diferență uriașă între a construi o lege pentru a primi 770 de milioane de euro și a construi una pentru a păstra în țară oameni care deja își fac calcule despre plecare, o lege care să existe zeci, sute de ani, de ce nu.
Statul renovează casa în care locuiește încă familia. Mută pereți, schimbă instalații și promite că la final va fi mai bine, doar că oamenii trăiesc și locuiesc în timpul lucrărilor. Iar acolo, printre praf, zgomot și promisiuni, nici un perete nu e gata. De casă, ce să mai vorbim?
Explicații tehnice. Și România este deja plină de explicații tehnice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
