În România, 10.000 de oameni au dispărut într-o singură lună, doar din diferența dintre nașteri și decese. România pierde viitor. Iar drama adevărată este că nimeni nu mai e șocat de realitatea din datele INS. Iar cifrele INS arată că România nu moare brusc, ci se stinge încet, administrativ și statistic.
10.000 de oameni dispăruți într-o lună, din diferența dintre nașteri și decese. Fără să mai punem la socoteală exodul. Fără milioanele care au plecat deja și trăiesc în alte țări. Practic, România se golește simultan din două direcții: prin plecare și prin stingere biologică.
În România anilor ’90, un sat fără copii era o tragedie. Astăzi, sate întregi au ajuns să trăiască doar între două evenimente: înmormântarea și pensia. În multe locuri, școala se închide înaintea cârciumii. Clopotul bisericii bate mai des pentru morți, decât pentru botezuri. Criza demografică arată cu degetul spre începutul unei dispariții sociale lente.
Politicienii discută obsesiv despre deficitul bugetar, dar evită deficitul de populație, deși acesta este infinit mai periculos. O țară fără copii nu mai are economie, nu mai are armată, nu mai are contribuabili, nu mai are piață internă, nu mai are energie socială. Are doar datorii și nostalgii.
De fapt, România trăiește cea mai mare contradicție din istoria ei recentă: orașele mari par prospere, restaurantele sunt pline, mall-urile aglomerate, iar în spatele acestei imagini urbane se produce o prăbușire cruntă în cătunele țării.
Iar ruptura dintre cele două Românii devine tot mai violentă. În București, Cluj, Iași, Timișoara se mai nasc copii, fiindcă aceste zone încă atrag prin alt nivel de trai, educație, salarii și, poate, speranță. În schimb, multe județe din est, din sud și din alte zone sărace intră într-o formă de evaporare lentă. Pierd nu doar populație tânără. Pierd însăși ideea de continuitate. Tinerii nu mai vor familii, copii, amânând etapele vieții, altădată firește, până când timpul le spune că nu mai are răbdare. Sau încrederea le arată că merită să construiască în altă parte ceva pe termen lung.
România a devenit țara în care generațiile trăiesc permanent provizoriu: provizoriu la job, provizoriu în chirie, provizoriu în relații, provizoriu în proiecte și speranțe. În aceste condiții, scăderea natalității nu este cauza. Este efectul. O societate care își pierde încrederea în viitor încetează instinctiv să mai producă viitor.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
