17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăOp & EdPutin provoacă NATO

Putin provoacă NATO

De ce se face atâta tămbălău în urma referendumurilor din provinciile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, teritorii care au o suprafață cumulată de mai puțin de 2.000 de km², din cei 600.000 km² ai Ucrainei? Ce vrea Vladimir Putin cu mobilizarea parțială, dar cu amenințarea nucleară? A cucerit deja peste 100.000 de km². Sunt întrebări care înfierbântă civilizația euro-atlantică, în perioada post “încălzire globală”.

Dar Zelenski e deja câștigător. Păi, nu așa anunță presa de cazarmă, influencerii NATO și toată șleahta de adormiți în duhul defunctelor “valori occidentale”?

Căuzașii nord-atlantismului vorbesc acum despre încălcări flagrante ale dreptului internațional, despre violări ale frontierelor și desantul trupelor de ocupație. Nu i-am auzit, la fel, pe timpul războaielor “pentru democratizarea” Siriei, Irak-ului, Afganistanului sau fostei Iugoslavii.

Dubla măsură a occidentului: Crimeea nu e Kosovo

Tot un referendum a avut loc, în 23 aprilie 1998, în spațiul iugoslav, iar 95% au votat împotriva medierii internaționale a conflictului sârbo-kosovar. ONU a trimis în zadar trupe de menținere a păcii. Până și Rusia a avut câteva mii de soldați, dar Elțîn a coborât nivelul pretențiilor, după o serie de infuzii monetare către bugetele costelive ale Federației Ruse.

Peste fix un an, în aprilie 1999, NATO bombarda Belgradul și alte localități sârbești. Motivul? Se spunea că regimul Miloșevici nu a respectat drepturile secesioniste ale muntenegrenilor, croaților și kosovarilor. Nu, zău. Păi și acum?

Kosovo, o regiune cât suprafața Ținutului secuiesc, e, astăzi, o republică recunoscută de 91 de state ale lumii și provine tot dintr-o declarație unilaterală de independență. Republicile secesioniste din Crimea vor și ele să fie independente.

desen de Ștefan Popa Popa’S

Occidentul etalează dreptul roman și toate derivatele sale, doar atunci când îi convine. În Kosovo,

90 % din populație e musulmană. Partidul extremist conduce cu un fel de banderiști locali, sub directa supraveghere a KFOR. Spre cinstea lor, diplomații români n-au recunoscut surogatul de republică.   

Pe vremea aceea, generalul american Wiliam Cohen se lăuda cu buna relație dintre NATO și armata rusă. Se organizau trupe comune pentru dezarmarea luptătorilor albanezi și menținerea păcii.

citește și: Un Ninja român salvează civilizația europeană

Acum, Vladimir Putin joacă rolul luptătorilor UCK. Anunță mobilizare parțială și amenință cu agresiuni nucleare. Occidentul condamnă referendumurile pe care le consideră “rușinoase” și lipsite de temei juridic internațional. Dar nu poate decât să-și plângă-n pumni de nefericire și de frig, ca să nu mai spunem cât de mult va mai plânge masa în cursa înarmărilor.

Perfidul lider de la Kremlin se grăbește cu independența teritorială, a celor așa zise patru state noi, pentru a le trece urgent cererile de aderare la Federația Rusă prin Duma de stat. Chestia cu mobilizarea e chibritul din casa fără gaz.

Astfel, orice atac asupra unor teritorii aparținând confederației se consideră un atac asupra Rusiei și se asigură astfel temeiurile ripostei. Aici se ascunde micul truc. Putin poate ordona mobilizarea generală doar să mai sperie Occidentul.

Până atunci, Rusia mobilizează 300.000 de rezerviști pentru a întări efectivele sale din Ucraina.

Putin provoacă NATO, după ce statele occidentale au lansat cele mai ample operațiuni de înarmare a armatei ucrainiene. Prin cancelariile occidentale se aude de ceva vreme că Putin trebuie învins și căsăpit în propriul bârlog. Liderul autoritar de la Moscova contraatacă, amintind țărilor occidentale că “patria mamă” (Rusia) deține mijloace de distrugere în masă, mai moderne decât cele ale țărilor NATO. “Și dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, cu siguranță vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a proteja Rusia și poporul nostru. Nu este o cacealma”, a spus Putin în declarația sa televizată.

Proscrisul poate ajunge cu rachetele în 15 minute la Londra

În arsenalul rusesc există rachete de rază lungă de acțiune, Iskander, 12.400 de tancuri, 3.391 lansatoare de rachete (SUA are doar 1.366, conform Global Fire), 30.122 mașini blindate (SUA,  45.193), rachete balistice transcontinentale, Sarmat 1 și Sarmat 2, denumite “Satan” de către occidentali, 81 de submarine cu încărcătură nucleară, distribuite în mările și oceanele lumii,  Zirkoanele, rachete de croazieră hipersonice anti-navale, o flotilă de avioane de luptă la Kaliningrad și una navală. La acestea se pot adăuga oricând trupele speciale ale FSB. Rusia poate mobiliza până la 23 de milioane de rezerviști. Vorba unui prieten din armată, “ăștia, odată stârniți, nu se opresc doar la Londra”.

Vrea Occidentul o nouă conflagrație mondială? Atunci, n-are decât să trimită trupele NATO în Crimeea. Putin îi așteaptă pe micuții yankei.

În discursul său televizat, Putin s-a adresat rușilor, nu occidentului, care a făcut spume, clăbuci și negru în gură pentru că, vezi Doamne, în Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie s-ar organiza referendumuri și că Putin va lua cu japca ce a făcut cadou puterea sovietică Ucrainei, în 1953.

Armata de like-ri este așteptată să se înroleze în armia ucraineană. Se fac recrutări la Ambasada din bv. Aviatorilor! Astfel, gleznuțele goale vor putea lupta de-adevăratelea și fără trițiclu.

Merită ca Occidentul să se autodistrugă pentru un teritoriu ucrainean?

VOCILE LUMII

Octavian Hoandră

publicist

Boierul lumii vechi o arde prin biblioteci, cum ard tricicliștii trotuarele în deplină decerebrare

“Pentru mine, un om cu rădăcini modeste din România, nesclifosit, fără mari pretenții, așa cum cred că sunt mulți, această dispariție a Reginei înseamnă mai mult decât orice, sfârșitul unei Lumi. A lumii bunului simț, în care drepturile Omului însemnau ceva; sfârșitul acelei Lumi, în care cuvântul dat însemna ceva; al Lumii în care valorile europene se subsumau obligatoriu celor trei contraforți, care sunt Sfânta Scriptură, Filosofia greacă și Dreptul Roman. În care nu era necesar să cedezi suveranitatea propriei Patrii. În care jurământul pe Constituție și pe Biblie era sfânt. Sfârșitul Lumii în care dreptul la opinie era garantat, iar familia tradițională era formată dintr-un bărbat și o femeie…”, a scris Octavian Hoandră în editorialul “Moartea Reginei, noua lume a „vițeilor cool” și drumul spre condiționarea colectivă” din Evenimentul zilei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...

VIDEO. Ciolacu, despre plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că plata pensiilor înainte de Paşte este "în grafic"."Încep cu anunţul că suntem în grafic, astfel încât pensiile să...
Ultima oră
Pe aceeași temă