În primul trimestru al anului viitor, deci undeva între lunile ianuarie-martie, România ar urma să primească 10 milioane de doze de vaccin împotriva infectării cu noul coronavirus. Vestea ne-a fost anunțată de președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin urmare este asumată la cel mai înalt nivel. Și este o veste extrem de bună.
O dată cu apariția acestui virus, a început, la nivel mondial, o cursă contra-cronometru pentru realizarea unui vaccin. Marile companii farmaceutice, centrele de cercetare ale unor universități prestigioase, oameni de știință din întreaga lume au intrat în această cursă, iar rezultatele sunt pe cale să apară. În clipa în care primul om va fi vaccinat, războiul planetar cu virusul COVID-19 se va încheia, iar istoria va consemna o nouă victorie a inteligenței speciei umane!
Sunt de acord cu ezitările celor care spun că nu va fi ușor chiar dacă vom avea vaccinul. Sau vaccinurile. De la probleme de producție, la probleme de logistică sau transport, cu siguranță că ne vom lovi de toate. Vor conta organizarea bună, colaborarea dintre state, dar și dintre instituțiile fiecărui stat în parte, și vom conta noi. Noi cei care va trebui să respectăm rândul, pentru că nu vor fi din primele zile suficiente vaccinuri. Președintele a anunțat că a mobilizat structurile și se lucrează la un plan de vaccinare. Foarte bine, așa trebuie făcut!
Ce vom face însă noi, cei mulți, care vom fi în situația de a ne aștepta rândul la vaccin, dar până atunci suntem în pericol de a ne infecta, de a ajunge la spital sau, Doamne-ferește!, la Terapie Intensivă? Și, mai ales, ce vom face până la apariția pe piață a unui vaccin eficient care să pună în parantezele istoriei umane această pandemie?
Va trebui să fim mai inteligenți ca virusul și mai disciplinați în privința măsurilor pentru propria noastră protecție.
Până când vaccinul va deveni realitate, suntem în continuare în criză. Cazurile de infectare se înmulțesc de la o zi la alta. Secțiile de Terapie Intensivă sunt aproape pline. Pacienții care suferă de alte boli, cronice sau acute, au dificultăți în a se trata din cauza schimbării de paradigmă în funcționarea unităților medicale. Speranța în apariția unui vaccin este întemeiată, dar până atunci COVID-19 face ravagii pe toate palierele. Nu doar sistemul de sănătate este sub presiune, gata să explodeze, ci și celelalte domenii ale vieții noastre. Școala este în dificultate, iar economia este puternic afectată. Nici nu vreau să mă gândesc la situația în care nu va mai fi loc în spitale sau, mai rău, secțiile de Terapie Intensivă se vor bloca. De asemenea, nu vreau să mă gândesc la sacrificarea unor generații de tineri care pierd enorm din cauza crizei din școli sau la închideri de firme, sărăcie și șomaj.
Dar, oricât aș vrea să evit să mă gândesc la ce poate fi mai rău, realitatea mă obligă – și ne obligă pe toți! – să fim atenți la acest scenariu negru care se înșiră în această perioadă în viața fiecăruia dintre noi.
S-ar putea să fim nevoiți să trecem, înainte de apariția vaccinului, printr-o perioadă mult mai grea decât am trăit la începutul pandemiei. Și ar trebui să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Orice ar spune autoritățile sau politicienii, oricâte semnale am primi despre un prim trimestru bun anul viitor, până atunci trebuie să luăm măsuri drastice.
Trebuie să recunosc că pentru mine, ca medic care trăiește zi de zi în spital, este o enigmă faptul că România a intrat în stare de urgență când avea doar 300 de cazuri noi de infectare pe zi, iar în aceste zile, când numărăm zilnic mii de cazuri noi, suntem într-o stare de alertă destul de îngăduitoare. Să nu credeți că sunt adeptul vreunui exercițiu dictatorial, dar putem reduce numărul de infectări, de oameni suferinzi și de decese fiind mai aspri. Iată că decizia de a acționa pe plan local, așa cum procedează autoritățile astăzi, nu este suficientă.
Avem câteva lucruri de făcut: să purtăm mască, să ne spălăm bine pe mâini, să respectăm distanța fizică față de ceilalți. De ce nu le facem? Răspunsul este lung și complicat. Ține de istoria noastră recentă, de societatea românească măcinată de conflicte și de ură, de sărăcie și de lipsa unei educații corecte. Ține de lipsa de încredere într-o clasă politică aflată de prea multe ori în situația de a se compromite singură prin lipsă de carte, corupție și ipocrizie. Ține, de asemenea, de lipsa de încredere în instituțiile statului, slabe din aceleași motive.
Autoritățile, având acum un orizont de timp pentru ieșirea din criză o dată cu apariția unui vaccin, ar putea să renunțe la ostilitățile politice în desfășurare și să ia măsurile aspre care se impun azi. Un ultim efort în care să țină lumea cât mai mult acasă, să limiteze accesul la mijlocele de transport în comun, să închidă toate potențialele focare, dar nu oricum. Statul trebuie acum să susțină cu bani economia și să îi susțină, tot cu bani, pe cei care nu pot lucra din cauza măsurilor luate. Nu mai avem o limită a deficitului, Comisia Europeană a dat, practic, liber tuturor țărilor să facă oricâte împrumuturi au nevoie pentru limitarea efectelor pandemiei.
Nu cred că există cineva care să se opună ideii de îndatorare pentru un termen limitat – primul trimestru al anului viitor! – și să prefere acest amestec de măsuri luate cu jumătate de gură, care nici nu duce la limitarea cazurilor, nici nu salvează economia. Oricât ar fi de greu, prima și singura regulă admisă în aceste vremuri este salvarea de vieți omenești. De aceea, statul trebuie să bage adânc mâna în buzunar și, cu riscul unui deficit mare, să salveze, pe lângă viețile oamenilor, economia românească.
Iar celor îngrijorați de cine știe ce faliment național le spun: falimentul real al unei țări este falimentul fiecărei companii, mari sau mici, din acea țară. Dacă vrem să ne revenim în anii următori, trebuie să ținem în viață, cu orice preț, capitalul românesc, fie acesta uman, fie acesta financiar. România are resurse, are oameni capabili să pună osul la treabă, are bogății, are tot ce îi trebuie ca să își revină. Un efort mare acum ne va ușura revenirea în viitor. Nu treci prin criză sacrificând oameni și companii, ci forțând limitele statului! Iar celor care se îndoiesc de acest lucru, le spun că statul suntem noi, iar banii statului sunt banii noștri, ai tuturor românilor!
Ei, bine, dacă autoritățile nu știu sau nu vor să facă acele lucruri care să limiteze cât mai mult efectele pandemiei, trebuie să facem noi! Dacă guvernul ține cu dinții să avem alegeri cât mai devreme și să nu aștepte primul trimestru al anului viitor, noi avem responsabilitatea respectării regulilor. Să ieșim cât mai puțin din case, să luăm autobuzul mai gol, chiar dacă așteptăm mai mult în stație, să lucrăm, cei care putem, de acasă, online, și să purtăm mască. Și să ne spălăm pe mâini aproape obsesiv. Și să menținem distanța fizică între noi. Să evităm călătoriile și vacanțele, să mergem cât mai puțin la cumpărături, să ocolim aglomerația.
Sunt lucruri care stau în puterea noastră și trebuie să le facem! Trebuie să fim mult mai inteligenți decât acest virus perfid dacă vrem să îl învingem. Iar când va veni vaccinul, să ne vaccinăm. Aici nu mai este loc de propagandă antivaccin. Dar despre acest subiect, într-un articol viitor. Sănătate!
