Se spune des că România nu are bani. Că bugetul e limitat, că trebuie ajustări, tăieri, compromisuri dureroase. Adevărul crud e că România nu duce lipsă de bani, duce lipsă de rușine și, mai grav, de voință politică reală.
Dacă mâine am avea curajul să tăiem subvențiile obscene pentru partide, acele pomeni politice care nu finanțează democrația, ci clientela, am elibera instantaneu sute de milioane de euro anual. Bani care ar putea hrăni copii, nu afișe electorale. Dacă am desființa sutele de agenții guvernamentale care există doar ca să ofere funcții pentru pile și prieteni, am opri o hemoragie lentă, dar constantă, din buzunarul contribuabilului.
Mai departe: secretari de stat câtă frunză, consilieri câtă iarbă, secretare, șoferi, coloană oficială la fiecare ieșire din birou. Asta nu e administrație, e feudă. E un aparat bugetofag construit nu pentru eficiență, ci pentru privilegii. România reală merge cu trenuri întârziate și autobuze ruginite, în timp ce România politică se plimbă în SUV-uri negre cu girofar.
Iar când vine vorba despre resursele noastre, redevențele la gaze, la petrol, la aur, stăm încremeniți într-un trecut colonial. De 25 de ani, companiile exploatează ieftin ceea ce este al nostru, în timp ce statul se uită nepăsător. De ce? Pentru că e mai profitabil, electoral vorbind, să crești pensii cu împrumuturi, decât să negociezi redevențe corecte.
Corupția? E ca aerul în instituții: invizibilă, dar omniprezentă. Fiecare licitație „aranjată”, fiecare funcție „rezolvată”, fiecare contract „cu dedicație” costă. Ne costă spitale, școli, drumuri, demnitate.
Și da, putem continua lista. Dar cui îi mai pasă? Strigăm în gol de ani de zile, iar ecoul care se întoarce e tot o promisiune goală. Poate că adevărata problemă a României nu e lipsa banilor, ci absența unui moment de luciditate colectivă. Oamenii au început să creadă că „așa e peste tot”, că „nu se poate altfel”, că „fură, dar mai și face”. E forma cea mai adâncă a capitulării.
Poate că n-ar fi rău, până la urmă, să mai tăiem puțin. Nu din pensii sau din salariile profesorilor. Ci din tupeul celor care cred că țara asta e o moșie pe care o moștenesc la fiecare ciclu electoral.
Nu suntem săraci. Am fost prost conduși. Și, din păcate, prea obișnuiți cu ideea asta.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
