36.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăOp & EdNehotărârea tinerilor reflectă impredictibilitatea sistemului educațional

Nehotărârea tinerilor reflectă impredictibilitatea sistemului educațional

Zilele acestea am văzut o știre care ar capta atenția foarte multor persoane, ce avea titlul “Zanin (BEI): Deși 80% dintre studenții de la ASE sunt femei, ele după absolvire dispar de pe piața muncii”.

Știrea pornește de la o declarație a directorului pentru România al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Lara Tassan Zanin.

Trebuie stabilit de la început că afirmația acestei doamne nu este bazată pe o cercetare, ci este, mai repede, o impresie a Domniei Sale.

Nici procentul sexului frumos în rândul studenților ASE nu mai este acesta, de ceva ani, și nici nu se poate spune că “dispar de pe piața muncii” toate absolventele de studii economice.

Un exemplu pe care l-am văzut foarte mulți probabil: când ai intrat în sucursala unei bănci sunt șanse mari ca primul angajat care te întâmpină să fie de sex feminin și să fie absolvent de ASE.

E de sperat că nu se aruncă astfel de analize precum cea a doamnei Zanin în general la BEI.

Există însă și un sâmbure de adevăr în aceste afirmații ale doamnei de la BEI.

Într-adevăr sunt foarte mulți tineri care se îndreaptă către cariere în domenii total diferite față de cele ale facultăților pe care le-au absolvit.

Este însă o problemă veche de peste 30 de ani a sistemului de învățământ românesc.

Chiar în breasla noastră, a jurnaliștilor, avem foarte mulți ingineri sau oameni care au studiat cu totul alte domenii.

Tinerii ar trebui ajutați să-și aleagă o carieră începând chiar cu perioada finalizării studiilor preuniversitare, dar, din nefericire, nu se acordă atenție acestui aspect în școala românească.

Avem o mare problemă care persistă în sistemul de învățământ superior din țara noastră de foarte mulți ani: programele de studiu neatractive, depășite, care nu mai au căutare, care nu sunt corelate cu cererea de pe piața muncii.

Niciun ministru al Educației nu s-a aplecat asupra acestei probleme.

De ce?

Pentru că foarte mulți miniștri au fost rectori ai marilor universități de stat, unde există interese enorme ca astfel de catedre – care nu mai atrag studenți și care nu oferă mari șanse de intrare pe piața muncii – să fie menținute.

Sunt nenumărate cazuri în care se inventează catedre noi în universități, doar pentru a le aduce venituri în plus unor anumiți profesori cu susținere puternică în sfera politică.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Piața muncii străinilor intră într-un nou blocaj. Primele angajări ar putea fi posibile abia în octombrie

Patronatul estimează că numai acreditarea agențiilor și autorizarea angajatorilor ar putea dura aproximativ o lună, urmată de o altă etapă pentru înregistrarea angajatorilorIntrarea în...

Spania răspunde Italiei cu controale la frontieră pe fondul crizei migrației

Măsura se aplică atât cetățenilor italieni, cât și altor pasageri care sosesc din Italia cu avionul sau cu vaporul, în contextul presiunii migratoriiSpania introduce,...

Blocul din Rahova afectat de explozie, va fi verificat apartament cu apartament. Primăria anunță montarea unor senzori

Decizia a fost luată după finalizarea proiectului tehnic, care prevede verificarea întregului imobil, nu doar a zonei distruse de explozieBlocul din Calea Rahovei afectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă