15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăOp & EdMarcel Ciolacu, groparul capitalismului românesc

Marcel Ciolacu, groparul capitalismului românesc

Guvernul Marcel Ciolacu intră-n ochiul ciclonului. A pus gând rău microintreprinderilor. Le suge bruma de profit. Taxându-i, îi va enerva pe patroni și-i va pune pe rele. Strategii lui – varză de Buzău – cred că lovitura e dată cu boltă liberalilor, susținuți de antreprenorii români. În extremis, PNL a mai salvat ceva. Profesiile liberale nu vor fi dijmuite atât de mult, cât ar fi vrut PSD. Dar PFA-urile sunt compromise total. 

Știe omul, care la 42 de ani a intrat în câmpul muncii și cincisprezece ani a fost politruc, că într-un regim capitalist, profitul este baza dezvoltării economice?

Multinaționalele scapă prin optimizări fiscale

Multinaționalele, cu cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro, ar trebui să plătească 1% pe cifra de afaceri. Știind că acestea sunt asistate de mari companii de consultanță fiscală, conțopiștii din Ministerul finanțelor au ticluit cu dichis o pistă de evadare. Complementara directă din proiectul de lege “şi care determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri” e pentru evaziunea legală.

Lecturând forma finală a proiectului de lege, poți singur constata voma aruncată capitalismului românesc, de un premier cu școala vieții la bază!

capitaLISMMOUVMENT

Creșterea impozitării microintreprinderilor de la 1%, la 3% va întreține focul inflaționist. Degeaba s-a dus premierul la BNR. Și a susținut că nu mărește TVA. Fals. O grămadă de produse vor fi suprataxate. Cât despre cafelele lui fără zahăr nu discutăm. 

Ciolacu, discipolul lui Marx. Unde s-a ascuns lozinca: patriotism economic?

La fel ca lui Karl Marx, profitul e hoție. Valoarea adăugată îi pute a “opiul popoarelor.” Dar el nu lovește doar “mișelul antreprenor local,” care ține mai mult de jumătate din forța de muncă a românilor, ci și ONG-urile, tăindu-le sursele de finanțare. Alte sute de mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă. Șomajul va crește.  

Printre rândurile pline de vomă și de ură față de capitalism, nu găsești vreo prevedere calică despre tăierea pensiilor speciale, despre diminuarea veniturilor acoperiților serviciilor secrete sau impozitarea indemnizațiilor colosale ale lacheilor din AGA și CA-urile companiilor de stat. Nimic din toate astea. 

Premierul e om de sistem. El uzurpă calitățile oficiale ale unui demnitar dintr-o țară capitalistă. 

Deși laureat al revoluției române, Don Marcel de Buzău nu știe că românii au ieșit în stradă nu doar pentru doborârea tiranului, ci și pentru revenirea la capitalism. 

Premierul n-are mulți ani în Revisal, doar mulți pitici de grădină

Habar n-are despre cum e să dai de mâncare la câțiva angajați! Are și el o plăcintărie, dar cu profit minuscul. Această țară a fost condusă de oameni care și-au vândut averile pentru a construi un sistem capitalist. Crede că intreprinderea sa va rămâne în picioare doar mărind prețurile la turtele dulci?

Pentru a dovedi că e sclavul Bruxelles-ului și a multinaționalelor, a taxat marile companii cu vicleșug, știind cât de abile sunt la eludarea taxărilor, prin celebrele lor optimizări fiscale. 

Dacă banii pentru sponsorizări nu mai sunt deductibili, cei pentru “optimizări fiscale” rămân în rastel. Se descurcă CEO-iștii! Le e greu să facă mai multe intreprinderi cu cifre de afaceri mai mici de 50 de milioane de euro? 

citește și: Cum se tratează febra AURarilor?

Impozitarea cu 1% a multinaționalelor e praf în ochiul ciclonului care, oricum, are un sistem protectiv și de corecție oculară. 

Premierul a mințit când a declarat că organizațiile non-guvernamentale nu vor fi afectate de Pachetul său fiscal. Din filele de vomă ale așa-zisului proiect de lege reiese că societățile comerciale care realizează un profit de sub 6% nu mai pot sponsoriza, decât din bani proprii. Cheltuielile cu milostenia sunt, deci, nedeductibile. 

Cluburile sportive vor produce antrenori șomeri

Ce vor face cluburile sportive? Rămân mii de antrenori fără venituri. Copiii se vor juca pe tarla cu mingi de cârpă. Asta a decis premierul, în luminăția sa. Sigur, o să spuneți că n-a știut că, vrând să facă bine finanțelor publice, a făcut mai mult rău. 

S-a aruncat ca o fiară turbată pe sistemul privat, fără a-și da seama ce consecințe dezastruoase va produce în economia națională și câți șomeri vor mai apărea, prin efectul de cascadă al interconectării taxelor. 

Din valoarea adăugată se constituie fondurile pentru dezvoltare. Cum ar fi să plătești mai multe taxe dacă reușești un profit mai mare de 30%? Dacă n-ar fi ticăloșie, sigur e imbecilitate.

TVA-ul nu se deduce, dacă operatorul de la care ai luat marfa nu se înregistrează în sistemul ANAF. Cum verific eu, mic antreprenor, ce a făcut  vânzătorul?

Contabilul de la guvern habar n-are de mecanismele pieței

Omul n-are cunoștințe fiscale. Putea fi asistat. A preferat să cheltuie banii partidului pe distrugerea oricărui pretendent la scaunul său de președinte al PSD. Sunt atât de mulți consultanți fiscali, oameni cu experiență și prestigiu, care l-ar fi putut îndruma să nu provoace un dezastru. Dar n-a catadicsit să-i consulte. E înconjurat doar de ageamii, care n-au condus nici o afacere de apartament. 

Să nu știe premierul cât de inventivi sunt românii? Cum vor eluda ei sistemul de taxare? 

Prin aplicarea noilor măsuri fiscale, se redeschide Cutia Pandorei, acea cutie neagră a evaziunilor și a lucrului la negru.

Ne paște venirea FMI! Instituție care a falimentat zeci de țări, cu măsurile sale draconice. 

Marcel Ciolacu nu poate fi acuzat de crimă economică cu premeditare, ci doar de favorizarea infractorului. Citind proiectul său de lege, mănânci și rabzi. Înghiți în sec. Și aștepți alegerile. Acele mături sociale care adună tot gunoiul din administrație și-l aruncă la tomberon. 

VOCILE LUMII

Mihaela Mitroi

“Măsurile fiscale planificate de Guvern aduc venituri de 20 de miliarde lei acum, dar pe viitor s-ar putea să pierdem mai mult, iar mediul de afaceri nu merită să treacă prin acest experiment, în care au existat numeroase versiuni cu numeroase măsuri, spune Mihaela Mitroi, consultant fiscal, în emisiunea Flash Fiscal, marca Economedia

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă