21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăOp & EdL-au spânzurat pe Superman! Ce urmează?

L-au spânzurat pe Superman! Ce urmează?

Trimiterea lui Cîțu la plimbare este o acțiune de oxiterapie. România e în balon. Iar balonul se depresurizează. Criza locurilor de la ATI, peste criza politică, nu-i fac și lui – balonului – loc la porția de oxigen. Totuși, vulcanizatorii se pregătesc să pună petecul de gumă.

Cîțu se oxigenează. Președintele o ușchește balonat din țară. “Adio, dar rămân cu tine,” e concluzia serii de după moțiune. Scor de golf: 281-0. În zadar. Rămâne tot cum vor ei.

României profunde i se pregătește cea mai cruntă iarnă, de la cea din 1953 încoace. Ger în termometre. Îngheț politic. Criză. Falimente personale. Facturi uriașe. Căderea leului. Dar și umflarea Supermanului.

Sunt trei scenarii posibile. Niciunul nu vizează salvarea prăpăditei de Românii, ce-și ispășește, în disperare, păcatul iluziilor deșarte.

Cîțu – o sculă de sistem “nefrecventabilă,” dar utilă regimentului

Florin Cîțu a plecat puțin, politic vorbind. Ne-a lăsat intubați la gazele rusești, de trei ori mai scumpe. Și-a bătut joc de consumatorii de energie. Prin nepriceperea sa, suntem cel mai puțin vaccinat popor din Europa. Expunerea la coronavirus e maximă. A chefuit prin cluburi, și-a pudrat năsucul la UNTOLD, n-a ascultat de predicțiile marilor epidemiologi. Suntem pe creasta valului, iar speranțele sunt un balon cu apă.

Ieri, în Parlament, a dat foc democrației. A vărsat cu napalm, predicând despre morală. Le-a vorbit proștilor cum ar fi salvat el țara. “A livrat” – vorba brifaților de la Unitate – de șapte ori cuvântul “reformă” și de nouă ori “modernizare.” Voturile finale i-au pus capac. Și l-au intubat.

Mandatul său, cel mai antiromânesc din istorie, a lăsat românii pe culmile disperării. Știu că nu l-a citit pe Cioran. Nici n-aveam pretenții ca vocea lui să fie gen Papadat Bengescu.

Suflătorii în dudă îl vor reanima

Victoria de ieri a opoziției ad-hoc e doar o scoatere în decor a unui muribund politic. El va fi ventilat și reînviat, când gândurile românilor vor fi spre masa de Crăciun. Fiți pe fază!

Atârnarea lui Superman cu capul în jos de la balconul Parlamentului e încă o dovadă că politica dâmbovițeană e doar un circ ieftin. Ce n-au înțeles pesediștii, cărători de mascote, e că personajul e gonflabil. El poate fi reumflat și aruncat în luptă, aproape de Ignat, atunci când românul e ghiftuit.

Strategia din laboratoarele secrete e de un cinism nemăsurat. Cîțu rămâne. România e în balon.

desen de Ștefan Popa Popa’S

Pentru a nu auzi urletele străzii și a nu vedea cum finul (ne)câștigător a fost spânzurat în piață publică, protectorul său, Klaus cel cinic, a plecat puțin spre Brdo, în Slovenia, pentru a se răcori cu teme legate de AUKUS, noua alianță militară din indo-pacific, cu reinterpretări ale înfrângerii americanilor din Afganistan, la discuții de cabaret despre viitorul Balcaniului, numai pentru a face în ciudă celor care l-au popit președinte.

Iohannis cumpără timp

Ieșirea de aseară a președintelui ne-a demonstrat încă o dată cât de mult disprețuiește românii. A amânat consultările cu partidele politice. Ce urmează? N-a văzut Parisul astfel de acțiuni puse la cale, de el, Stăpânul și multiplu decoratul.

Citește și editorialul de ieri: Klaus cel crud execută azi statul de drept

Prostia n-are leac, așa cum ticăloșia n-are măsură

Fiecare cu decompensările lui. Unul pleacă la shopping cu nevasta când e stresat, altul rămâne în casă, acoperit cu blana pisicii, în chip de calorifer.

E atât de cald și de bine în aeronava prezidențială încât îi explodează întâiului hlizit buzele de satisfacție. A readus în România epoca feudală. Își bate joc. 

Prin demiterea guvernului, ni s-a dat un balon de oxigen cu aer fals. Naivii s-au bucurat degeaba. Nu știu ce-i așteaptă. Au dezumflat marmota, ca să facă scârț cu staniolul, pentru bucuria idiotului util, posedat de viziuni ero(t)ice. Prostia n-are leac așa cum ticăloșia n-are măsură.

Scorul categoric de 281-0 nu-l trimite pe învins la vestiar. Ba dimpotrivă. Învingătorii sunt dați la câini. În ce țară din lume votul Parlamentului e apă de ploaie?

Pregătiți-vă! Ce va urma e mai rău decât universul distopic al uterelor legate. Cineva va călca pe noi peste măsura. Mlaștina perpetuă din Toamna Patriarhului a lui Garcia Marquez (pentru cunoscători) va fi montată la guvern. Cinicii vor râde de proști.

Prostia n-are leac, așa cum ticăloșia n-are măsură

Ați votat cu Iohannis pentru a “avea o țară ca afară?” Tembelilor, azi nu mai recunoașteți. El e principalul vinovat de criza guvernamentală. Ați uitat de unde a început balamucul? De la țâfna prezidentului că el n-a fost întrebat de Stelian Ion, fostul sinistru al justiției, pe cine să pună la DNA și la DIICOT, ca șefi adjuncți.

După factura dublă, urmează fractura de logică guvernamentală: un prim ministru interim, același cu cel demis.

În plin Ignat, pentru a-și bate joc de democrația română, cel odihnit, cinic și crud va nominaliza pe cineva la bătaie de joc. Numai de-al dracului, ca să fie respins de Parlament.

După ce jocul democratic al investirii noului guvern va da cu flit propunerii președintelui, de abia atunci îl va repropune pe Cîțu. Și vor urma discuții pe procedură, plângeri la Curtea Constituțională, români în stradă, balamuc.

Chestia cu dizolvarea Parlamentului e o glumă. Președintele se poate juca de-a nominalizările cât vrea. Norma fundamentală spune că el “poate” dizolva Parlamentul, deci nu e obligat.

Noul Charlemaine face pipi pe parlamentul în flăcări. Nu stinge incendiul. Aprinde țara

Criza politică va ține până atunci când puterile centrale vor stabili cine e succesorul lui Cîțu. Ca să ne înțelegem. Președintele a dictat. Cîțu rămâne interimar. Iohannis propune aghiotantul lui Cîțu, ca premier. Parlamentul respinge. Vine iar cu Florin Cîțu. Și tot așa până dă loboda și rezolvă balonarea colectivă.

Ușor balonată, #echipacastigatoare rămâne

Nimic nu se va schimba la București, până ce Germania nu-și va stabili Cancelarul, iar Franța, președintele noii republici. Cam prin iunie 2022, când vin leurdele pe degeaba și bătăile la tălpi cu urzici, în chip de reflexoterapie, va primi și Bucureștiul numele viitorului premier, în plic.

Până atunci, #echipacastigătoare, ușor balonată, va rămâne ilicit la putere. Și va fura până și ivărele de la trezorerii.

Nu vă simțiți trași în piept?

Scor 281-0. Iar învinsul rămâne pe teren. Nu simțiți cu planează regimul de autoritate? 66 % au votat Iohannis. Azi, sunt căzuți în depresie. Nu există pedeapsă mai cruntă decât prostia absolută.

Scăpăm de ei? Nici vorbă. Din Bruxelles este cărată, cu avioane speciale, statuia lui Maneken. Se vor pișa cu boltă peste fraierii care au dat votul.

Pe lângă Cîțu, nu vi se pare Viorica monumentală?

Acțiunile de stradă, fără oengeurile lui Soros și fără intervenția logistică a diviziilor serviciilor secrete, vor fi palide.

România e în balon. Iohannis rămâne blestemul acestei patrii. Suferim de-o criză de destin. Am iubit prea mult Europa și acum prea plinul dragostei e ca voma -n gât. Suntem în balon. Și balonul nu prea mai are aer. Ne mai rămâne doar dreptul “de a da la rațe.”

Vocile lumii

Florin Cîțu

Fost prim ministru și viitor prim ministru

România e în balon – made by Cîțu


“Azi a murit moralitatea. Moțiunea PSD e susținută și votată de USR, așa zișii reformiști. S-au făcut frați cu PSD și cu extremiștii neo-fasciști pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă și care i-a împiedicat să se joace cu viețile românilor,” spune Florin Cîțu.

El a mai anunțat că guvernarea cu el prim ministru „nu era un joc de copii răsfățați”. În finalul finalurilor, a spus “la revedere, dar nu ADIO.”

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă