Un stat care își sabotează propriul mediu de afaceri nu face ordine. Își taie singur craca de sub picioare.
Ceea ce se întâmplă astăzi în România nu mai ține de aplicarea legii, ci de o formă brutală de execuție administrativă a mediului de afaceri. Suspendarea activității unei firme, înainte ca un judecător să spună dacă sancțiunea este legală, nu este doar o aberație juridică, ci o demonstrație de forță a unui stat care își permite să distrugă fără să răspundă. Pentru multe firme din HoReCa, câteva zile de închidere nu sunt „o sancțiune temporară”, ci începutul sfârșitului.
Practic, statul a inversat ordinea firească a lucrurilor: nu mai ești nevinovat până la proba contrarie, ci ești pedepsit imediat, iar dacă ai noroc, peste luni sau ani, ți se va spune că ai avut dreptate. Dar până atunci, firma ta poate fi deja istorie. Angajații plecați, datoriile acumulate, furnizorii neplătiți – toate devin „efecte colaterale” ale unui sistem care funcționează după logica: întâi distrugem, apoi verificăm. O decizie administrativă luată rapid poate distruge un ecosistem economic întreg. Statul plătește despăgubiri din bani publici. Adică tot contribuabilul acoperă greșelile autorităților.
Este greu de înțeles cum, într-un stat care pretinde că respectă principiile europene, o simplă decizie administrativă poate avea efecte mai puternice decât o sentință definitivă. Iar justificarea „siguranței” nu poate acoperi abuzul. Da, regulile trebuie respectate, dar nu prin transformarea controalelor în ghilotine economice.
Mai grav este că această practică nu lovește doar în patroni, așa cum le place unora să simplifice discursul, ci în întreg ecosistemul economic. Și asta explică, exact, cei din Federația Patronatelor din Industria Ospitalității. Fiecare firmă închisă arbitrar înseamnă mai puține locuri de muncă, mai puține taxe colectate și mai multă neîncredere într-un stat care ar trebui să protejeze, nu să pedepsească înainte de verdict.
În realitate, nu vorbim doar despre o problemă legislativă, ci despre o mentalitate: aceea că statul are întotdeauna dreptate, iar cetățeanul, fie el și antreprenor, trebuie să demonstreze contrariul, chiar cu prețul propriei prăbușiri. Problema de fond este dezechilibrul de putere. Statul are toate pârghiile: controlează, sancționează, închide. Firma are doar dreptul teoretic de a se apăra. Fără un mecanism care să suspende efectele sancțiunii până la o decizie rapidă a instanței, „dreptul la apărare” devine o glumă.
România riscă să devină locul în care nu mai contează dacă respecți legea, ci dacă reziști până când cineva îți dă dreptate. Iar într-un astfel de climat, nu doar afacerile mor, ci și ideea de justiție.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
