Există programe care distribuie bani și există programe care încearcă să repare o ruptură.
„Diaspora Investește Acasă” pare să se afle undeva la mijloc. Dincolo de o schemă economică de granturi, e o încercare întârziată a statului român de a transforma o mare pierdere într-o resursă. Nu știu dacă suma de 100 de milioane de euro înseamnă mult sau puțin pentru diaspora.
Știu însă că, timp de aproape trei decenii, România și-a exportat nu doar forța de muncă, ci și energia unei generații întregi. Milioane de oameni au plecat nu pentru că au vrut să aibă o aventură cu Occidentul, ci pentru că au găsit aici prea puține motive să rămână. Au plecat medici, constructori, IT-iști, meseriași, antreprenori, oameni care au învățat, în alte sisteme, nu doar să muncească, ci și cum funcționează regulile, eficiența și cultura economică.
Statul a privit ani la rând diaspora aproape exclusiv prin două lentile: remitențele și voturile. Când trimiteau bani acasă, erau motor economic. Când veneau alegeri, deveneau capital electoral. În rest, relația a fost adesea redusă la discursuri festive și promisiuni patriotice. De aceea, văd programul cu o miză mai mare decât pare. El încearcă să schimbe o filozofie de viață, să nu mai privim românii plecați ca pe niște oameni care au abandonat țara, ci ca pe o rezervă de competență și experiență, acumulată în alte ecosisteme economice.
Antreprenoriatul crește, oare, în granturi sau în încredere?
Poți oferi până la 200.000 de euro, poți reduce contribuția proprie, poți construi mecanisme de finanțare sofisticate. Dacă omul care se întoarce se lovește de aceeași birocrație, de aceleași autorizații imposibile, de aceleași instituții care funcționează după logica anilor ’90, banii riscă să devină doar un pansament peste o fractură mult mai adâncă. Și, mai există un risc. Acea iluzie că românii din diaspora așteaptă cu bagajele pregătite un semnal de la București. Ne facem că nu vedem că mulți și-au construit vieți stabile în alte state, au copii integrați, afaceri și rădăcini noi. Nu se vor întoarce pentru un grant. Se vor întoarce doar dacă vor simți că România le dă încredere.
Există însă și un alt unghi, poate mai puțin discutat. Diaspora nu aduce doar bani. Aduce mentalități, uneori, mai valoroase decât capitalul financiar. Oameni care au lucrat în economii mature vin cu reflexe diferite: eficiență, meritocrație, disciplină contractuală, orientare spre performanță. România are nevoie disperată de aceste importuri invizibile. În fond, marile investiții ale unei țări nu sunt autostrăzile sau granturile. Sunt oamenii pe care reușește să-i aducă înapoi. Țările care reușesc să-și recâștige oamenii, nu recuperează doar populație, ci timp și viitor.
Iar timpul este, probabil, singura resursă pe care nici o economie nu o poate negocia cu granturi.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
