10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiDespre libertatea zilelor noastre

Despre libertatea zilelor noastre

Departe de mine gândul să scriu vreun eseu de natură filozofică despre libertate, de orice fel ar fi aceasta. Sunt opere fundamentale care tratează această problemă și blindează bibliotecile universităților din toată lumea. Dar se cuvine să ne uităm cu atenție la lumea care ne înconjoară și, în opinia mea, avem cu toții datoria apărării libertății umane, în toate formele acesteia.

Venim dintr-o lume închisă.

Societatea românească vine dintr-o lume închisă. Cei tineri nu știu cum au trăit părinții lor. Sau știu doar din poveștile acestora. Suntem liberi doar de 32 de ani, o cifră mică din perspectivă istorică. Se spune că o generație reprezintă oamenii care s-au născut într-un interval de 10 ani. Cu alte cuvinte, o nouă generație apare la fiecare 10 ani.

Supranumită „epoca de aur”, perioada de dinainte de Revoluția din 1989, a fost una a lipsirii libertății de gândire și de mișcare. Sigur, toți cei care am trăit atunci avem amintiri ale vieții noastre și, indiferent de cum a fost „epoca”, ne-am trăit copilăria, adolescența, ne-am căsători, am avut copii. Unii privesc cu regret spre acea perioadă, spunând că viața era mai stabilă și mai predictibilă. Alții își amintesc lipsurile, frigul din case, programul scurt și patriotic de la televizor și propaganda deșănțată a regimului comunist.

Nu poți și nici nu cred că trebuie extirpate amintirile sau opiniile cuiva, indiferent cine are fi persoana în cauză. Dar ceea ce ne-a marcat atunci timp de mai multe generații a fost lipsa de libertate. Nu libertatea abuzivă de a face orice vrea fiecare; vorbesc despre libertate în termenii civilizației moderne. Generațiile care au crescut în comunism au avut cel mai mult de suferit din cauza lipsirii de libertate. Cei care au vorbit despre „lagărul” socialist sau comunist nu s-au înșelat deloc.

Gândirea și mișcarea au fost elementele-cheie ale îngrădirii.

Cenzura cumplită, educația orientată spre „crearea omului nou”, propaganda sufocantă și pedepsirea celor care ieșeau din „linie” erau la ordinea zilei. Lipsirea de libertate a gândirii a produs suferință. Tot așa, lipsirea de mâncare și traiul în frig au dus la umilirea populației. Ideea de trai bun sau de vacanțe în străinătate era inaccesibilă oamenilor, cu excepția unei protipendade a partidului și instituțiilor care îl țineau la putere.

Scriitori care nu se aliniau politicii erau interziși, filmele și spectacolele de teatru – de asemenea. Iar oamenii aveau o viață dublă: seara ascultau Radio Europa Liberă, ziua erau nevoiți să aplaude „mărețele realizări” ale epocii de aur. Rezistența sau disidența erau extrem de riscante. După sacrificarea elitelor românești în închisorile comuniste, renașterea altor elite era extrem de complicată. Iar libertatea era o noțiune abstractă și inaccesibilă.

Libertatea trebuie apărată!

Acum, trăim într-o societate liberă. Concediile în Grecia sau Turcia sunt relativ la îndemâna unei familii cu venituri medii. Foarte mulți români, pe de altă parte, au plecat să muncească în străinătate, lucru de neconceput înainte de 1990. Sigur, societatea românească este una eterogenă, sigur, există probleme în toate sectoarele de activitate. Nu trăim ca în Germania sau Franța, veniturile sunt mai mici, economia merge ca un motor în doi timpi, nu în patru, ca în lumea civilizată. Suntem la capătul de jos al clasamentelor europene la multe capitole. Putem contesta foarte multe în ceea ce privește viața noastră de astăzi. Dar cel mai important lucru este că suntem în aceste clasamente europene sau internaționale. Iar acest lucru vine din faptul că suntem liberi.

Scriu aceste lucruri gândindu-mă la amenințarea războiului. După pandemie, perioadă care a permis statului să îngrădească libertatea cetățenilor săi – nu numai la noi, în toată lumea – acum suntem în fața unui nou tip de atentat la libertate. Pentru că asta este această „operațiune militară specială”: un atentat la libertatea oamenilor care nu vor să trăiască după regulile impuse de la răsărit!

Libertatea presupune muncă!

Nu este simplu să fii liber. Trebuie să muncești pentru această condiție fundamentală a omului modern. Educația întru libertate are permanent nevoie de sprijin. Istoria trebuie studiată inclusiv din această perspectivă. Manifestarea liberă a ființei umane are nevoie de sprijin și de înțelegere câtă vreme aceasta nu înseamnă restrângerea libertății altcuiva.

Nu poți clădi o societate liberă fără să te sprijini pe valori. De la etică la bun-simț, toate câmpurile trebuie sădite cu grijă, îngrijite și apoi predate generațiilor care vin care, la rândul lor, trebuie să facă același lucru.

Toate acestea nu trebuie însă confundate cu libertatea de a spune sau a susține orice. Câmpurile cunoașterii sunt diferite, nu le stăpânim pe toate. Putem avea o opinie despre un film artistic sau o carte, în funcție de nivelul nostru de cultură. Dar acest lucru nu înseamnă că ne putem permite păreri despre orice. În condițiile în care mediul online și rețelele de socializare permit orice manifestare, suntem obligați să fim decenți și responsabili. Sunt valori care însoțesc libertatea, nu înseamnă îngrădire pentru că libertatea presupune cunoaștere. Ca să vă dau un exemplu pentru a mă face foarte limpede înțeles: oricine poate avea opinie despre sistemul de sănătate din perspectivă de pacient. Dar nu oricine poate avea o opinie despre un tratament medical sau o intervenție chirurgicală. Aceasta este apanajul medicilor. Iar exemple găsim în toate domeniile vieții. Sau, altfel spus, dacă vrei să ai o opinie despre ceva, trebuie să muncești, să cunoști și să înțelegi acel ceva. Abia după aceea poți avea o opinie!

Închei aceste gânduri cu un îndemn către tineri, studenți, masteranzi, doctoranzi sau cercetători: lumea științifică internațională este deschisă, profitați de acest lucru! Libertatea de a merge oriunde în Europa și chiar oriunde pe planeta aceasta la studii, la un seminar sau o conferință din domeniul fiecăruia este un mare câștig. Transferul de cunoaștere împinge lumea înainte, iar azi, spre deosebire de anii întunecați despre care am scris la începutul acestui text, lumea este deschisă. Sigur, acest lucru înseamnă muncă asiduă și studiu necontenit, dar vă asigur pe toți că merită. Doar așa vor ajunge la noi, în mod direct, toate cuceririle lumii științifice. Și astfel vom putea construi acea societate pe care ne-o dorim cu toții.

Închei aceste gânduri tot cu îndemnuri. Bucurați-vă de libertate și păziți-o ca pe bunul vostru cel mai de preț.

Vă doresc tuturor sănătate! Hristos a Înviat!

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă