Îmi amintesc cu mare claritate de faptul că, pe vremea în care lucram la corporație, cantitatea de cereri de sponsorizare se înzecea brusc odată cu luna decembrie. Fenomen care se repeta, fără excepție, în fiecare an. Pur și simplu treceam în alt ordin de mărime, neegalat nici măcar de perioada Paștilor sau de 1 iunie.
Nu am reușit să înțeleg niciodată cum reușesc organizațiile din România să se gândească la fapte bune numai cu ocazia Crăciunului. La simultan. În restul anului pare că sărăcia, bătrânii, copiii străzii sau femeile abuzate nu sunt o așa mare problemă. În restul anului se țin conferințe, seminarii și mese rotunde pe temele mai sus enumerate, se tipăresc broșuri color cu lăcuire selectivă și se cumpără spațiu publicitar în care diverse ONG-uri, de gât cu partenerii lor din rândul autorităților publice, se profilează emfatic cu realizările aferente.
O altă mare nedumerire a mea constă în modul în care, chiar și după foarte mulți ani de la revoluție, mediul oengistic românesc nu a reușit să consolideze și să strângă rândurile pe temele de lucru asumate. Drept pentru care avem în fiecare cătun o fundație ce combate HIV, una care ajută la prevenirea cancerului la sân și măcar vreo două care se ocupă de copii. Desigur, intenția este lăudabilă, însă eforturile făcute de toate fundațiile luate individual nu se pot compara, ca efect, cu ce ar putea fi dacă strângerea de fonduri ar fi consolidată, pe programe comune, semnificative și de impact.
Da, era să uit de politicienii al căror ceas biologic sună deșteptarea în doar două instanțe – Crăciunul și alegerile, în ce ordine de importanță vreți dumneavoastră să le puneți. Secondați la mare artă de teledoane și duminici lăcrimoase în familie pe toate televiziunile noastre dragi.
Mă tot gândesc la faptul că sufletul românesc trebuie să fie mai mult de atât și mă bucur văzând în jur oameni care îi ajută cu mare modestie pe ceilalți, în fiecare zi, fie că sunt voluntari pentru o cauză în care cred, fie că sunt pur și simplu colegi, frați, părinți sau vecini buni. Și îmi dau seama că toate programele și proiectele și evenimentele caritabile din lume nu valorează cât ajutorul dat celui de lângă tine atunci când are nevoie. Pentru că de cele mai multe ori indiferența este un mai mare dușman decât sărăcia, analfabetismul sau încălzirea globală. Dacă am putea să bifăm pe lista personală o faptă bună în fiecare zi, lumea ar arăta cu totul altfel. Inclusiv de Crăciun.
