O analiză recentă a prestigioasei publicații britanice The Economist susține, citând o sursă ONU, că până în anul 2030, în România vor fi peste 600.000 de muncitori străini. Țara noastră a reușit cea mai mare creștere economică, într-o perioadă scurtă de timp, mai susține autorul articolului.
Guvernările succesive ale României n-au avut, însă, niciun plan de readucere a românilor în țară de pe șantierele din Occident. Doar în campaniile electorale, politicienii își mai aduc aminte de diaspora, pentru a cerși voturile.
În unele meserii, acasă se câștigă mai bine
Nu avem o cifră oficială a compatrioților noștri aflați la muncă în lumea occidentală. Se vorbește despre cifre uluitoare: între patru și cinci milioane de emigranți. Românii au plecat dincolo pentru o viață mai bună. Nimeni nu le comunică celor care nu s-au adaptat condițiilor de viață din occident că, în valoare netă, câștigurile din țară sunt uneori mai mari decât în Vest. Un calcul simplu al veniturilor obținute, corelate cu chiriile și cheltuielile din țară, poate da un răspuns interesant.
Un tânăr câștigă în Marea Britanie, pe șantierele de construcții, 1.200 de lire. Adică, 6.700 de lei. Din care plătește chirie de 500 de lire. Mai rămâne cu mai puțin de patru mii de lei, în mână. Și e și plecat departe de familie, fără a-și permite luxul petrecerii weekend-urilor prin cluburile britanice, unde o bere costă șapte lire, iar biletul la un meci de Champions League, cel puțin 100 de lire, la cucurigu.
O normă juridică românească stabilește un salariu minim de trei mii de lei, pentru munca în construcții. Adică, 535 de lire sterline. Doar că antreprenorii mai oferă între 180-250 de lei, pe zi, bani în mână, nefiscalizați.
Moda de a fi p’afarist
Stați liniștiți, cunosc o sumedenie de muncitori români care lucrează pe șantierele din Occident fără forme legale! Acceptă orice, numai să se poată lăuda acasă că e “p’afarist” (cuvântul are dublu sens). E trandy să fii imigrant. Puțini reușesc în Occident să facă o carieră excepțională. Tot respectul pentru astfel de elite. Mă voi axa strict pe domeniul construcțiilor și al agriculturii.
A devenit o modă printre millenariștii români să o tulească dincolo, unde-s colacii mai rumeni și răbdările mai bine prăjite.
Dacă tot exportăm forță de muncă, măcar să fie calificată
Occidentul are nevoie ca de aer de forță de muncă ieftină. Dacă ai o specializare, cum ar fi strungar sau sudor, poți „sălta” și patru mii, cinci mii de Euro, prin fabricile occidentale, doar că puțini tineri pleacă din țară cu o meserie.
Le-am recomandat mai multor miniștri ai educației naționale să redeschidem școlile tehnice! Dacă tot pregătim “servitorii” lumii occidentale, măcar să fie plătiți cum se cuvine.
Ca ziarist, am colindat multe plantații și șantiere occidentale. Nu am înțeles de ce românii nu fură meseria și să se întoarcă acasă pentru a cultiva poamele bunăstării.
Eram odată pe treptele catedralei din Imola și citeam “România literară.” M-am trezit cu un tânăr care m-a întrebat unde lucrez. I-am spus că-s turist. “Trebuie să ai mulți bani să vii în Italia,” mi-a replicat el.
La zugrăvit, pus faianță, gresie, acasă se câștigă mult mai bine
Într-adevăr, dincolo se câștigă și 80 de euro pe zi, dar nu întotdeauna există lucrări. Cel puțin în domeniile instalațiilor, ale grădinăritului și ale reparațiilor prin casă, sumele cerute de particularii din țară sunt uluitoare. Zugrăvitul unui apartament a ajuns să coste trei mii de euro. O schimbare de țeavă, două sute de lei, plus deplasarea. Pentru un puț, un intreprinzător mi-a cerut 10.000 de lei, muncă de o zi. “Sunt, bre, scumpe materialele!” Unei prietene, dintr-un sat de lângă Timișoara, i s-a cerut șapte mii de euro pentru un gard de 25 de metri, cu tot cu materiale, care se ridică într-o săptămână.
citește și: România – campioană și vicecampioană europeană – în competiția creșterii prețurilor la energie
Un tâmplar de la mine din comunitate i-a solicitat unui vecin cinci mii de euro (fără materiale) pentru a închide o terasă de vreo 20 mp. “Munca ta valorează, în termeni reali, 1.500 de euro. Văd că vrei să mă furi!” i-ar fi spus acestuia și și-a luat o trusă de tâmplar, realizând închiderea terasei împreună cu soția.
Ușor, în România, un meseriaș poate câștiga 2000 de euro pe lună. Cunosc o femeie de serviciu din București, care adună vreo 2.500. A fost în Italia ca badantă, unde nu lua mai mult de o mie două sute, acum nu mai prididește câte oferte are.
Căpșunarii îmbătrânesc în pribegie
Trist e că nimeni din executiv nu s-a gândit să pregătească un program de interes național, privind întoarcerea salahorilor români acasă. Au fost câteva palide încercări, cu bani pentru începerea unei afaceri, dar proasta comunicare externă nu prea a dat rezultate.
Au fost vremuri când occidentul importa pământ, bogat în humus, din Oltenia. Narativul, potrivit căruia în terenul de acasă nu se poate face nimic, este o acoperire a neputinței și a lipsei de curaj. E mai ușor să fii zilier în Sicilia, decât fermier în România. Asta zic ei, cei care trag opt, zece ore pe zi, precum altădată, sclavii.
Ca unul care a inventat sintagma “Căpșunarii,” pe vremea când lucram la “Evenimentul zilei,” pot spune că românii suportă cu stoicism umilințe groaznice în fermele tip gulag din occident, dar nimeni nu le spune că acasă e mai ușor, dacă ai puțină inițiativă și un ajutor de stat.
Meseriașii rămași în țară sunt de-o șmecherie incomensurabilă. Te barbieresc financiar. Știu că nu prea ai alternative. Și te jupoaie.
VOCILE LUMII
The Economist
“În urmă cu o generație, românii stăteau la coadă la mâncare. Astăzi, în București, s-au reîntors cozile, dar la care nu mai stau românii, ci străinii. Pe o stradă, refugiații ucraineni se aliniază în fața unui centru de distribuire a ajutorului. Într-un alt spațiu, nepalezi, bangladezi și alții așteaptă în fața unui birou de imigrare pentru a reînnoi permisele de muncă și de ședere. La fel ca Italia în anii 1970, România este pe punctul de a trece de la o țară de emigranți la una de imigranți,” scrie The Economist într-un articol despre cum s-a înfierbântat economia României.
