Orice iubitor de România străbate ţara. Peisajul mirific din sate e ofensat de atârnări de formă şi de conţinut cu ziceri seci. “Vom face bine, ca să nu facem rău.” Cam asta înţelegi când treci pe sub pânzele atârnate ca nişte cearşafuri din poveştile cu mirii din Oltenia. Candidaţii scriu sloganuri, unul mai caraghios decât altul.
Candidaţi fără carismă şi grafica de amatori
Dacă mergi cu maşina prin micile orăşele, ca simplu trecător, te apucă ameţeala. Burtoşi, chelioşi, fără pic de naturel simţitor, te trag de mânecă pe fel de fel de mash-uri. Zic că fac totul, dar în esenţă sunt goi de conţinut, ca-n bancul cărnii de elefant din conserva goală.
Ca unul care a trecut prin sute de campanii, pot spune că delăsarea alegătorilor nu e din cauza altor griji ale celor mulţi decât cele electorale, ci a lipsei strategilor de comunicare politică.
Dacă întrebi cine a putut compune asemenea ruşini, ţi se spune fie că sunt foşti ziarişti, fie producători locali de panouri colorate, fie agenţi imobiliari, care lucrează pro-bono.
Fuga după mocangeală e ca berea turnată-n vin
Un candidat cu frică de legi şi de justiţie trebuie să ştie că ce e astăzi gratis, mâine va fi scump. Extrem de scump.
E prima dată, când prin legea gândită de Mircea Drăghici, ucis azi public pentru binele făcut, filialele locale ale partidelor parlamentare au finanţări de la stat, mai clare, mai sigure şi mai consistente.
Să arunci finanţările pe nişte cârpe? E bătaie de joc.
Notorietatea nu garantează votul
Ca un insider al multor campanii, pot mărturisi că noii paraşutaţi pe liste suferă de o boală incurabilă: fuga după notorietate.
Cu păcălici în loc de consilieri strategici, cu ibovnice sau cumetri n-ai cum să gestionezi una dintre cele mai importante relaţii sociale din viaţă: candidatura.
Cine să le spună metreselor din staff-urile de aşa-zisă campanie că există un set de reguli, de paşi necesari pentru câştigarea încrederii electoratului?
Ştie vreun manager de campanie ce e dead-seat-ul? Cum să gestionezi irelevanţa candidatului de până mai ieri?
Alegătorii nu votează chipuri, ci războinici
Şi încă un lucru. Nimeni nu votează afişe. Dacă mâine s-ar umple România de detergentul Dustness, o marcă no-name, ce gospodină ar fugi la supermarket să-l achiziţioneze?
Gusturile şi percepţiile nu se modifică de un abţibild lipit de parbriz, darmite de o cârpă întinsă pe garduri, menită să probeze virginitatea candidatului.
Din marketing se ştie conceptul AIDA. Întâi stârneşti atenţia, apoi interesul, pentru a provoca dorinţa şi în final să va comită achiziţia, adică votul.
În zadar o burtă verde întinsă pe un afiş spune că el e cel mai ecologist din lume. Ştie vreun alegător cum arată curtea lui? Câţi copaci a sădit? Ce-l recomandă pe palierul ăsta?
Vorbe, nu fapte.
Vocile lumii:
Nici părul cărunt, nici zbârciturile nu ne pot da dintr-odată prestigiul; ci viaţa anterioară trăită frumos, dobândeşte în cele din urmă roadele prestigiului ( Cicero).
N-ai citit Principele? Arta războiului? Micul tratat de campanie a lui Marcus Tullius Cicero pentru fratele său? Stai acasă şi numără iluziile măririi fără pălărie!
Vorbe, nu fapte. Combinări. Nu programe
Fapte, nu vorbe. Ne zic ei. Ne cer votul. Dar nu se destăinuie ce-i mână în luptă. Au pricepere? Determinare ? Sunt de profesie? Sau aplică texte din cartea nescrisă a lui Petre Ţuţea: “aflarea în treabă la români?”
Sigur că noi ştim de ce fel de fel de priculici se aruncă în luptă. La un moment dat, un prezumtiv candidat la Primăria Capitalei al unui partid-balama, m-a întrebat dacă îi coordonez campania. I-am răspuns: “ca Popa, iei 15%!” Ce să faci cu acest scor? Mi-a zis că partidul lui ar conduce din umbră Bucureştiul. Really?
Cunoscătorii ştiu ce mult contează un vot care balansează puterea. Şmecheria partidelor de nişă e importată de afară. De multe ori, cele mai mari învârteli le fac prichindeii din administraţie. Aceştia nu sunt în bătaia puştii. Şi de aceea fel de fel de nechemaţi se aruncă în luptă.
În desele mele preumblări prin ţară, n-am remarcat vreo faţă carismatică de la USR. Fel de fel de obosiţi, probabil teleportaţi de la alte partide, se prezintă drept feciorelnicii administraţiei.
Lumea se prinde. Nu se mai duce nimeni după fentă.
Cumetria şi coada vacii
Pădurile au creat curentul anti-PSD. Poreclita dreaptă n-are nicio idee despre guvernare locală, dar merge în acest siaj al urii. Ok. Câştigă. Şi ce fac după? Primăria nu e coada vacii şi nici Consiliul Judeţean şotronul cumătrilor.
Ai ajuns boss peste judeţ. Trebuie să administrezi nu numai banul public, ci şi nevoile, grijile şi problemele comunităţii.
N-ai citit Principele? Arta războiului? Micul tratat de campanie a lui Marcus Tullius Cicero pentru fratele său? Stai acasă şi numără iluziile măririi fără pălărie!
Dacă nu ai drag de oameni, nu-ţi iubeşti pământul, n-ai străbuni în ţarină, du-te la o multinaţională şi guvernează-ţi reţeaua de trei lei şi restul bănuţi de ciocolată!
