5.2 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăOp & EdBucureștiul paralizat de un AVC politic

Bucureștiul paralizat de un AVC politic

Ieri, în timp ce sindicaliștii de la Societatea de Transport București declanșau greva generală, oprind aproape toate mijloacele de transport, procurorii DNA dădeau buzna în biroul lui Nicușor Dan pentru a face o percheziție. Să credem în coincidențe sau în rezonul politic al acțiunilor concentrice? Bucureștiul paralizat de un AVC politic. Care a fost cauza?

La sosirea procurorilor, primarul general trebuia să-și înceapă conferința de presă. Tusa edilului, remarcată de jurnaliști, nu pare de la gripă, ci de la junghiul în piept al loviturii, date de fie de turci, fie de mameluci.

Există două explicații ale grevei. Fie venirea inopinantă a conducerii companiei OTOKAR Europe din Turcia, hotărâtă să blocheze conturile Primăriei, pentru că de patru ani nu a primit banii pe cele patru sute de autobuze, fie războiul politic dintre PSD și Nicușor Dan care nu poate să-și treacă bugetul, chiar dacă alianța PNL-USR mai funcționează în București reprezintă ecuațiile aceleași probleme: banul.

Colericul Adrian Criț, directorul numit politic de către PNL la STB, s-a luat în clonț mai cu toată lumea din companie. Vrea restructurare, nu doar pentru căței. Compania de transport București are 12.000 de angajați. Salariul mediu este de 4.000 de lei. Un șofer de autobuz sau de tramvai duce acasă 5.000 de lei, după adunarea sporurilor prevăzute de lege. Nimeni nu calculează bacșișurile sau gălețile de motorină, bașca. E mult, e puțin? Mă lămurește unul dintre patronii unei companii de transport: au fugit din privat la stat, pentru că „acolo se plătește mai bine.”

Bucureștiul paralizat de un AVC politic

Ieri, dimineață, liderii de sindicat au sunat șoferii să se reîntoarcă în depou. O instanță de judecată a decis că măcar 30 % dintre mijloacele în comun să fie puse la dispoziția călătorilor.

citește și: De ce nu apare vreun lider politic veritabil?

Aglomerația de la metrou a fost îngrozitoare. Mai ales în condițiile în care rata infectării cu coronavirus se apropie de 7 la mie. Dar asta nu a contat pentru liderii de sindicat. Ei cer o mărire de 10 % a salariilor, o corelare justă cu inflația și cu mărirea bruscă a prețurilor la energie, dar efortul companiei ar fi uriaș. Aproape 100 de milioane de lei, circa 20 de milioane de Euro, zice actualul director, văduvit și el în anul trecut de câteva zeci de mii de lei pe lună. O decizie a CA STB i-a tăiat venitul lunar de la 65.000 de lei, la 34.000. Și ăsta fără bonusuri.  

Bucureștiul paralizat de un AVC politic
desen de Ștefan Popa Popa’S Nicușor Dan, Vasile Roaită și Vasile Petrariu Luliu

A răsărit un star-simbol al noii elite sindicale

În acțiunile de ieri s-a remarcat un nou star simbol al lumii sindicale: Vasile Petrariu Luliu, care este de un an noul lider al Federației Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice “ATU-România.” I-a luat locul tumultosului Ion Rădoi. Îi copiază la indigo devenirea. Și el fost lăcătuș, a ajuns șef de UTC, apoi activist în mișcarea sindicală. Apropiații susțin că se încadrează în ceea ce, nu numai președintele statului, descrie un politruc. În 2016, s-a remarcat printre angajații STB, prin strângerea de semnături pentru candidaturi Gabrielei Firea la primăria Capitalei. Odată ajunsă primar, lui Vasile Petrariu Luliu i-a trasat sarcini politice. Așa a devenit și el un om de bază pentru partid. Apoi, a fost recompensat. PSD l-a pus pe lista de consilieri generali ai Primăriei Capitalei. Din poziția actuală e și liderul sindicatului provocator de grevă, poziție considerată ilegală de către nevroticul Adrian Criț, pus de PNL, dar admisă de lege.

citește și:De ce unii iau COVID de mai multe ori – iar alții niciodată?

87 % din banii STB, sunt subvenții

Directorul STB îl face vinovat de grevă pe consilierul general PSD. Culmea e că la Congresul Federației Sindicatelor din Transporturi, ținut în urmă cu aproape un an, desfășurat la hotelul unui interesat de contracte cu Primăria, s-a înfierat – așa cum evocă pagina de web a sindicatului – “zona politicului care a obstrucționat de ani de zile mișcarea sindicală.” Doar că noul președinte ales, în persoana lui Petrariu Luliu e fix din “zona rea.” Ca să tragem linie lungă și să înțelegem drept, nouă, celor care nu consumăm mijloacele de transport în comun, ni se străvezesc dinții, doar când privim bugetul STB. 1,16 de miliarde de lei (peste două sute de milioane de EURO), din care 865 de milioane reprezintă subvenția de la Primărie.

La așa un buget consistent, credem și noi că e supărat Partidul Social Democrat, pentru că a fost scos din orice ecuație de putere. Partidul lui Ciolacu nu are niciun reprezentant în AGA, dar îl are pe Petrariu Luliu, pus pe treabă. Astăzi, revoltele sunt pe bani și pentru putere, nu pentru democratizarea administrativă.

Grație unei politici păguboase, mai mult de jumătate dintre bucureșteni călătoresc pe gratis.

O profesoară pensionară, ne povestea recent că ei nu-i e frig, pentru că noaptea se înfofolește cu trei plapume, iar ziua face ture cu autobuzele bine încălzite.

Dau năvală turcii. Nimeni nu mai otrăvește fântânile

Nu credem că turcii de la  OTOKAR au avut puterea să oprească autobuzele și tramvaiele. Așa cum nici procurorii nu au venit din proprie inițiativă să cotrobăie printre hârtiile lui Nicușor Dan. Cineva a sesizat DNA că noul edil a făcut angajări oneroase, după preluarea mandatului.

Până una alta, la fel ca în 1907 la Flămânzi, noua răscoală din București e făcută pentru bani mulți. Nu pentru cele zece procente amărâte în plus la salariu și pentru noul contract colectiv de muncă. Dedesupturile afacerii sunt mult mai mari.

Apropo, mai știe cineva că greva de la Atelierele Grivița, din 1933, a fost declanșată de sirena lui Vasile Roaită, agent al Siguranței?

Vocile lumii

Violeta Alexandru

Fost președinte PNL București

Bucureștiul paralizat de un AVC politic
Violeta Alexandru – fost președinte al PNL București

„ PSD-iștii nu intră în competiții electorale cu mijloace corecte. Ei blochează, își concentrează atenția pe sabotaj și blocare a oricărei intenții de a face treabă. Forțează să preia controlul, prin metodele lor, în Capitală. Deja se vede”, a scris fostul președinte al PNL București, Violeta Alexandru, rămasă fidelă lui Ludovic Orban.

 
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

România, cea mai scumpă piață spot din UE, în luna noiembrie

De la începutul anului până în prezent, România a ocupat locul 3, în topul celor mai scumpe piețe spot din UE, după Irlanda și...

Gaudeamus 2024, o celebrare a cărții la sfârșit de an

Președintele de onoare al acestei ediții este scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția a 31-a, debutează miercuri, 4 decembrie,...

ANAF împarte România în opt loturi pentru gestionarea bunurilor confiscate: licitație de 8,53 milioane lei

Operatorii interesați pot depune oferte în limba română până pe 22 ianuarie 2025, ora 15:00 Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat o licitație...
Ultima oră
Pe aceeași temă