Declarația făcută de Nicușor Dan, potrivit căreia guvernarea condusă de Ilie Bolojan este „la final”, merge nu doar ca o observație politică, ci este diagnosticul unei construcții politice care s-a prăbușit sub propria lipsă de sens.
Coaliția nu s-a destrămat pentru că ar fi existat un conflict ideologic major. În România, ideologiile sunt rareori cauza rupturilor. De fapt, nici nu pare că mai există acest concept. S-a destrămat pentru că a fost, de la început, o alianță de supraviețuire politică, nu un proiect de guvernare. Partidele au intrat împreună la putere ca într-o cameră de așteptare: fiecare sperând că va pleca primul, dar cu un avantaj electoral.
În momentul în care calculele electorale au devenit mai importante decât stabilitatea, coaliția a început să se dezintegreze inevitabil. Fiecare decizie economică dificilă, fiecare reformă amânată și fiecare conflict public dintre lideri a fost o cărămidă scoasă din zid.
Guvernarea Bolojan ajunge la final, nu pentru că ar fi epuizat soluțiile, ci pentru că a pierdut sprijinul care îi dădea sens. În România, guvernele nu cad doar din cauza greșelilor, ci mai ales atunci când partidele decid că nu mai au nimic de câștigat din a le susține. Ceea ce vedem acum nu este o criză accidentală, ci finalul previzibil al unei alianțe construite pe frică electorală și pe aritmetică parlamentară. Iar când o coaliție se bazează doar pe matematică, politica o distruge inevitabil.
Moștenirea guvernării Bolojan nu va fi măsurată în reforme bifate, ci în lecția aspră a irelevanței unui pragmatism lipsit de un fundament etic și politic solid. Prăbușirea acestui eșafodaj marchează sfârșitul iluziei că poți conduce o țară prin „administrare pură”, ignorând tectonica intereselor de partid. Ceea ce rămâne în urmă nu este doar un gol de putere, ci confirmarea brutală că, în absența unui proiect de țară autentic, orice alianță este doar o formă de amânare a unui faliment inevitabil.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News
