Europa nu poate spune că a fost luată prin surprindere. Consolidarea militară americană în Orientul Mijlociu, retorica ultimativă a administrației conduse de Donald Trump și avertismentele repetate, adresate Teheranului, au fost vizibile săptămâni la rând. Și totuși, când loviturile au început, reacția europeană a fost fragmentată, ezitantă, aproape defensivă. Nu în plan militar, ci în plan politic.
Reflexul imediat a fost unul administrativ: evacuări, alerte de călătorie, calcule privind impactul asupra prețurilor la energie. E firesc. Dar dincolo de protejarea cetățenilor și de teama unei noi crize energetice, s-a văzut din nou lipsa unei voci coerente.
Franța, Germania și Marea Britanie au emis o declarație comună, însă diferențele de ton și de angajament au fost evidente. Spania s-a delimitat clar de utilizarea bazelor sale pentru atacuri. În interiorul Uniunii Europene, mesajele au oscilat între apeluri la prudență și sugestii privind o schimbare de regim la Teheran, într-un efort de a arăta strategie, nu improvizație.
Problema de fond nu este dacă intervenția americano-israeliană este justificată sau nu. Problema este că Europa vorbește constant despre „ordine internațională bazată pe reguli”, dar evită să definească aceste reguli, atunci când aliatul său principal le testează limitele. Teama de a nu-l irita pe liderul de la Casa Albă cântărește mai greu decât dorința de claritate juridică și morală. În același timp, continentul speră ca Washingtonul să rămână concentrat și pe Ucraina. Este o dependență strategică, greu de mascat.
Anunțul lui Emmanuel Macron privind ajustarea doctrinei nucleare franceze este simptomatic. Europa caută autonomie, dar o caută în grabă, sub presiune, fără să-și fi rezolvat contradicțiile interne. Achiziții militare fragmentate, industrii naționale protejate, sensibilități istorice diferite, toate acestea fac ca ambiția unei apărări comune să rămână mai degrabă declarativă.
Criza iraniană nu este doar un episod dintr-un conflict îndepărtat. Este o oglindă. Arată cât de pregătită este Europa să acționeze ca actor geopolitic și cât de mult rămâne, în realitate, o sumă de capitale, preocupate în primul rând de propriile calcule electorale și economice. Dacă lumea intră într-o eră a marilor puteri imprevizibile, atunci testul pentru Europa nu este doar militar, ci de coerență și curaj politic.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News
