15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăOp & EdÎngeri și securici

Îngeri și securici

Statul paralel a dat ordin ca prestigiosul transplantolog român, Irinel Popescu, să fie condamnat a doua oară, fără drept la recurs, iar ministrul Sebastian Burduja, fiul celui care neagă peste tot că a fost ofițer de Securitate, l-a chiuretat administrativ. A emis un ordin prin care-l scoate pe renumitul chirurg din Consiliul Național al Cercetării Științifice, deși câștigase dreptul de a fi membru, printr-un concurs legal.

Domnul profesor, membru al Academiei Române, este dispus să demisioneze din funcție, la pachet cu Clotilde Armand, primărița Sectorului 1, acuzată că și-a însușit ilegal mandatul. Care pe care, nu?

Marele transplantolog, târât în instanțe de aproape zece ani

De aproape zece ani, DNA instrumentează un dosar fabricat împotriva lui Irinel Popescu. Rechizitoriul a fost trimis în instanță. Procesul se judecă de mai mulți ani.

Creatorul școlii modern de transplantologie se bucură, până la soluția dată de judecători, de prezumția de nevinovăție, nu?

YouTube video

Întâmplător sau nu, a doua execuție (pentru că prima a fost comandată de statul paralel n.a.) vine printr-un UM de presă, cunoscut pentru legăturile sale pe față cu serviciile secrete.

Consiliul Național al Cercetării Științifice ar trebui să adune eminențele naționale, în mai multe domenii, pentru a stabili criteriile și indicatorii de calitate pentru cercetările științifice.

Ieșit la raportul nevăzutului careu, în care flamura  “Patria a priori” flutură “zălog de legământ,” vorba imnului pionierilor de altădată, ministrul liberal alCercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul României a emis un ordin prin care anulează dreptul câștigat de profesor prin concurs.

Junele Burduja are aspirații politice mari. Crescut în pamperșii Bancorex, înfășat de mic în microbioamele civile, trimis la școlile înalte de peste ocean, și-a consumat tinerețea producând în laborator fel de fel de micro-organisme, care să fagociteze puterea.

Noi nu credem ce spun răii că Sebastian Burduja ar merge în politică asistat, că ar avea o serie de obediențe dubioase, că s-ar fi închinat la înalte porți, că ar avea genunchii zdreliți de prea multe jurăminte de îndeplinire a diverselor misiuni încredințate. A mers în viață servit. Asta se vede.

Burduja a fost îngrijorat că SRI nu mai face actul de justiție

Prea multe coincidențe nu duc la regresiunea tumorii Binomului, readusă în organismul social prin noile legi ale justiției, de care liberalul cezarist Sebastian Burduja era preocupat să o țină bine hrănită.

Să ne mai amintim? Din poziția de parlamentar, în anul 2021, proaspătul liberal Sebastian Burduja l-a interpelat pe ministrul interimar al Justiției, colegul său de partid, Lucian Bode, cerându-i la acea vreme să precizeze dacă are în vedere promovarea unui act normativ prin care informările și înregistrările SRI să redevină mijloace de probă în dosarele penale, așa cum era înainte de pronunțarea de către CCR a Deciziei 55/2020. Mai pe șleau, junele era îngrijorat că justiția statului de drepți va merge liberă fără perfuziile securității.

citește și: Top secret / Pentagonul pregătește trimiterea trupelor speciale în Ucraina

Sigur, nu există probe ale apartenenței lui Burduja la un anumit serviciu secret, dar întreaga sa atitudine compune aura de securici. Prin tot ce face insistă să convingă stelele că slujește Patria a priori. Pare a fi un produs de sistem, care nu se poate conduce în viață neasistat.

Ferice de oamenii liberi că pot fi înzestrați cu puteri naturale, nu dopați de sistem.

Pictură “Sabatul vrăjitoarelor”, Francisco Goya (1746–1828), ulei pe pânză, Museul Lázaro Galdiano, Madrid, Spania

Poate că domnul Burduja n-are nicio legătură cu statul paralel. Dar demersurile sale îl demască.

Nefericitul posesor de veleități, fără abilitățile venerabilității, condiție minimă a acumulării de voturi, pentru a fi și el ales nu doar impus, nu știm câte vieți a salvat, dar cunoaștem vreo zece pacienți care mai sunt printre noi, datorită măiestriei chirurgicale a profesorului Irinel Popescu. Demnitățile i se pot lua profesorului, dar știința de carte nu poate fi arestată de niciun regim cazon, batjocoritor numit noua democrație.

Când puterea are dreptate, dreptatea nu are putere, spune un proverb japonez

Tânărul liberal a mai comis-o o dată. A spus că mirobolantul cloud guvernamental nu e destinat, în principal, ”capabilității” cetățenilor de a relaționa mai rapid cu ghișeele administrative, ci pentru ca statul să aibă control asupra datelor cetățenilor. Ce caută SRI în cloud? Nu mai are sens să ne întrebăm.

Gușă: Securitatea încă naște pui vii. “Puiuțul” Burduja contra chirurgului Irinel Popescu, STATUL PARALEL continuă prigoana contra medicilor români

Anyway, cum ar zice colegii săi harvardiști, Sebastian Burduja pare posedat de securism și de control social. N-are abilități civice, chiar dacă a condus o sumedenie de așa zise ONG-uri. Și se autopropune președinte al PNL București. Să nu cadă în păcatul trufiei, de a candida la Primăria Capitalei!

Calitățile speciale ale unui om de sistem, care-l recomandă în funcții numite, nu alese

Sebastian Burduja are calități speciale. Știe să se pună la dispoziția sistemului, atunci când i se cere. Cum de a emis acel ordin ministerial, doar în urma unei simple semnalizări a sistemului, pe digitala rută a unui UM de presă? Nu are viziuni proprii? Știe câte elite intelectuale și câte business-uri românești au fost decimate de Binomul pe care-l servește cu atâta abnegație?
Securicii sunt cei care mențin sistemul intubat cu perfuzii străine. Îngeri pot fi doar cei care salvează vieți. Într-una dintre mănăstirile patriei, starețul mi-a povestit că citește zilnic acatiste pe numele profesorilor Mircea Beuran, marele chirurg de la Floreasca, Marian Gașpar, de la Clinica de Cardiologie din Timișoara, Mihai Lucan, celebru urolog și transplantolog din Cluj Napoca, Șerban Brădișteanu, alt chirurg de renume, dar nimic scris ceva pentru iertarea păcatelor securiștilor sau a fiilor acestora. Amin.  

VOCILE LUMII

Lumea justiției

Publicație de nișă

Sebastian Burduja – ministrul digitalizării și al cercetării

 “MJ are în vedere să acorde autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale calitatea de organ de cercetare penală? Ce propuneri are pentru consolidarea cooperării între serviciile de informații și autoritatea judecătorească?” (Interpelarea, publicată de Luju.ro, sub titlul “Nostalgia binomului”)

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă