Nopți de spaimă. Văicăreală mare în civilizația nord-atlantică. Cad două rachete peste un siloz, dintr-o fermă din Polonia, la câțiva pași de granița cu Ucraina. Ordonatorii creditelor de război deschid comitete de criză. O nouă explozie. Pacea are sechestru și sigiliu. Un mare influencer de război își pierde câinele. Nici n-ajung să-i transmit omagiile eterne.
Se reunesc consilii de securitate, miniștrii de război își pun vipuștile, ordonanțele lustruiesc de zor bocancii, internetul mocnește în jarul luptei împotriva hainului cuceritor. Claviatura și șoriceii de plastic asigură ghidajul senzorial. Pentru ca în final, adevărul lor să se fâsâie.
„Să pornim la luptă!” își poruncesc vajnicii trotinetiști, căzuți pe rețelele de socializare ca ciorăpeii de pe gleznuțele epilate. Își jură-n bărbile răsfirate – ca periuța de dinți a lui Ion al meu, utilă curățării bujiei motosapei – că vor combate și de pe insula marțiană, căci ei nu suportă greutatea bocancilor ostășești. Promit să fie departe de focoasele nucleare. Programatori din vocație, își programaseră din timp fuga de răzbelul pe care îl întrețin cu vitejia căderii pe spate a iepurelui, la fiecare iubire strașnică.
Generația trezită chițăie de dor mărunt
Nepoftitele rachete omoară doi polonezi. Jelirea pițifelnicilor e mai mare decât durerea părinților la moartea Papei Ioan Paul al ll-lea, dezrobitorul de comunism.
Emoția, la fel ca erecția, nu durează mult. De frică, vajnicii picurători de lacrimi urlă doar o noapte, ca lupii la lună. În numele stăpânului, sunt în stare de orice sacrificiu. Generația trezită chițăie de frig, dând – firește! – vina pe cei care nu luptă împotriva încălzirii globale.
În același timp, crapă doi săraci de foame, secerați de inflație. Buni creștini, vecinii se jelesc și ei. “Plecară fără lumânare”, zice vânzătoarea de la butic, bătându-și două cruci strașnice, în timp ce dă restul de la cincizeci de bani. Pe meridianul vocațional al satului meu, strașnicii programatori nu știu cum se petrece comunitatea. Umblă cu timpanele sfredelite de zumzetele din căști. Așa simt ei vibrația planetei. Doar scuipatul de semințe îi aseamănă cu grăjdarii. În rest, sunt aerienii Diviziei fantastice.
În “Herous”, moartea e virtuală, ca dragostea în chat-room
Întrebați de ultima năpastă din sat, zic că și așa mureau. Îndemnați să vină și ei la priveghi, dau replici tăioase. Intră-n „Herous” și n-au timp. Babele nu bagă de seamă că mișelescul joc s-a dat și la televizorul lor din casă, pe post de sperietoare.
citește și: Guvernanți, încă nu sunteți în avionul spre Beijing?
În satul vecin, trei tineri se prăpădesc într-un accident rutier. “Asta le-a fost soarta,” schimbă două farfuze idei, înainte de a fi puse de coafeza satului sub cupola uscătorului de păr. Se pregătesc de nuntă mare. Doi englezi se iau. Așa li se spune în comunitate tinerilor plecați la spălat funduri de nobili.
“Giacardea, cardea/ Gialino mura/ Gia mura mura/ Ce mişto” ( Mica Țiganiadă – Phoenix)
În față la păcănelele, băieții trag de-o chiuloasă energizantă. Discută încins despre ultima bătaie din comunitate, între pretendenții zulufilor arămii ai fetei oligarhului cu multe tarlale. “Frate, a fost epic, gen, pân-a venit spartul ăla. Faza e că era cam penal băiatu’, şi-o ardea nasol. Puțin respect pentru pardeală, vie și plină de conținut. Vocalul a fost super tare, a avut atitudine. Plăvanul și-a luat-o. Credea el că trage pe nări lozul cel mare?“ Discuția pare aprigă.
Protejate de umbrela NATO, dar nevaccinate
Dând la pedale pe bicicla mea semiautomată, dau de veterinar. Mă iscodește dacă găinușele mele sunt bine. “Har, Domnului! Sunt protejate de umbrela NATO,” îi mărturisesc. Știe că și Valeri Kuzmin, ambasadorul țaraveicului de la București, e îngrijorat de soarta lor.
Gâștele-s învelite bine în foietajul de paie și așteaptă să fie filmate, dar nu oricum. “Le bagi pe televizor?” – mă întreabă crispat. “Doar după ce-și curăță penele în iaz,” îi răspund regizoral. Nu-i mai spun ce gândesc. Au și păsările demnitatea lor.
Vicleana vulpe nu și-a mai făcut rondul de noapte. Bufnițele s-au chelfănit, toată noaptea, departe de moartea prea-anunțată.
Pânzele de paianjeni nu mai au forța păienjenișului ordinii mondiale
Tăciunii ard mișelește în cuptorul încins, fără a prinde de veste că posesorii de emoticoane și gânduri de slavă fac scurtă la mână, înjurându-l pe Marele Mișel de la Kremlin.
Toți mușchii Generației Z îs încinși la maxim. Vitruvienele făpturi ridică gantere la sala de fitness, dar nu cu același aplomb. N-are rost să amintesc că ei nu dau la sapă. Preferă banul din șomaj.
În plină competiție de ridicat marile greutăți, au ochii împăienjeniți de lacrimi, la gândul că ei luptă pentru războiul mondial, dar au tichetele de evadare, cu pașapoartele în borsetă.
Gleznuțele moi de aici sau aevea știu că marele război nu-i va da și pe ei în plată, cum se zice mai nou pe la ghișeele la care dobânzile la credite sunt mai mari decât solda propagandiștilor de la Popota tv.
Marele șugubăț care înșurubează lumea infantilă își râde în barbă. Are tocmite alte explozii și atentate.
Când încep negocierile de pace, țuști, se mai detonează unul, mai apare o mașină capcană sau mai cade vreo rachetă într-o fâneață, de zici mai dați-o dracului cu „false flag”-urile voastre de serviciu pentru zăpăcit noile tarantine sociale.
În ferma mea nu există idiosincrazii. Micuțul Maki uită de viața de câine și scarmănă blana lui Albi (vezi AICI), una dintre luptătoarele contra corupției șoricești. Puful de trestie caută ploaia. Vorba prietenei mele din copilărie, Ana Blandiana, suntem un popor vegetal. Ne așteptăm mântuirea?
Aud că noaptea trecută, ulii tocmiți de marii industriași ai războiului au mai dat un tun, financiar, firește. Și câtă clătite sociale susțin înarmarea. Să facă și burta lor ceva lovele pe Wall Street, colț cu metaversul. Măgăreața socială devine convulsivă.
P.S. Racheta din Polonia a fost ca la Radio Erevan. Nu era nici tanc. Nici autoturism Pobeda. Un clăbuc ucrainean.
VOCILE LUMII
Cora Muntean
Ziarist
“Săriți! Rusia a atacat un stat membru NATO, au murit doi oameni. La luptă!”. Bine, la luptă alții, că ei nu-și mișcă hoiturile. Marele Licurici spune că e puțin probabil ca racheta să fi fost a rușilor. Evaluările preliminare arată că racheta a fost lansată de forțele ucrainene. „E, lasă, doi morți nu-i cine știe ce. Mai moare lumea”. Moare un om de 80 de ani. „Din cauza voastră, nenorociților, că sunteți cârcotași. Bietul om, avea toată viața înainte. Ați omorât-o pe bunica, criminalilor!” Moare un om de cancer din cauză că nu are acces la servicii medicale. „E, lasă, că oricum murea”, scrie Cora Muntean pe pagina ei de facebook.
