9 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăOp & EdCulmea ar fi ca americanii să-și aresteze președintele

Culmea ar fi ca americanii să-și aresteze președintele

De Santis nu pare a fi un pericol pentru coaliția dintre statul paralel american și Partidul Democrat. Astfel, Donald Trump devine țintă. Procurorii, la fel ca în cazul lui Liviu Dragnea, au instrumentat un dosar de presupusă șpagă dată unei vedete porno, pentru a nu mărturisi în public relațiile neconforme. Democrații susțin că Trump suferă de-o criză de imagine și face anunțuri prăpăstioase.

Unde e prosperitatea Americii de altădată? Asta nu mai contează în taxonomia politicianistă.

Vă dați seama ce pericol social e fostul președinte? De ce să fie dus după gratii? Ce ar putea săvârși în libertate?

“Să ne luăm patria înapoi!”

Dacă-l vor aresta, așa cum a anunțat sâmbătă pe rețeaua sa de socializare, seria abuzurilor vor fi nesfârșite. A cerut admiratorilor săi să iasă la proteste. “Să ne luăm patria înapoi!”

Fostul președinte mai este acuzat că a făcut plăți ilegale în campania electorală, că a încercat să anuleze pierderea alegerilor prezidențiale din 2020, printr-un miting de forță și că a păstrat acasă documente strict secrete, după ce a părăsit funcția.

Vă dați seama ce grozăvie? Cum a comis-o magnatul cu starleta? Și i-a cumpărat tăcerea?

Desen de Ștefan Popa Popa’S

Îmi spunea recent o cunoștință venită din SUA că ține cu Biden pentru că i-a mărit pensia cu o sută de dolari, iar în trecut Trump – doar cu trei verzișori. Am întrebat-o dacă realizează că suta cea nouă poate fi în scurt timp curpapirus, prin politica înțeleaptă a omului care dă noroc cu zidul.

Diavolul se ascunde-n detalii, asta o știe orice creștin. Puterea lui de manipulare nu e simțită de cretini.

Și Kamala Harris e pe topogan

Dar de ce li s-au cășunat tocmai acum pe el? Sondajele relevă o scădere dramatică a democraților și a actualei conduceri a Casei Albe. Chiar și Kamala Harris nu mai are zestre electorală.

Să-ți arestezi președintele, asta e culmea.

citește și: S-a declanșat războiul lumilor! Va rezista Noua Romă asaltului neobarbarilor?

Progresiștii n-au limite. Au încins hora războiului, întrețin – conform “directivelor” lui Goebbels – fricile colective, combat împotriva moleculei de dioxid de carbon, fac orice doar, doar lumea nu se prinde de imensa criză care se prefigurează.

Cad două bănci. Urmează falimentele start-up-urilor. Credite Suisse extinde criza și spre Europa. Indicele Dow scade cu două sute de puncte. 

Prevestitorul crizei face bani cu lopata în Ucraina

Larry Fink, directorul executiv al Blackrock (marele investitor în grânele ucrainiene), a declarat, potrivit the Telegraph, că recentul eșec al Silicon Valley Bank, Silvergate și Signature Bank din SUA ar putea fi începutul unei noi crize.

Tot mai multe voci fac referiri la crahul bancar și prăbușirea economică din 2008.  

Administrația Biden nu vede cum se prăbușește prosperitatea, pas cu pas.

Cotețul tv al familiei Biden și dosarele lui Trump

Speaker-ul Congresului, Kevin McCarthy, sare în apărarea lui Trump. Cere comisiilor abilitate să verifice ce zic procurorii. Interesant este că McCarthy nu a susținut campania prezidențială a lui Trump, doar Trump l-a sprijinit să câștige cea mai înaltă funcție în Camera Reprezentanților.
De partea opusă, Nancy Pelosi, fără a avea mutra unui cadavru politic, a susținut în media aservită că fostul președinte blufează, pentru a se menține în prime-time și în atenția susținătorilor săi.”

Cotețul tv al familiei Biden, CNN, susține că Trump se victimizează, deși are un lung șir de acuzații formulate împotriva sa.

YouTube video

La fel ca-n Românica luptei anticorupție, adversarii sunt eliminați de curți penale, nu de decisiva aplicată de electorat. De ce se mai organizează alegeri prezidențiale? Așa de oha.

Dinspre partea tolstoiană a habitatului lumii, continuă aventura kieviană, fără sorți de izbândă.

Vladmir Putin sfidează prefigurata recesiune americană și se dă în bărci pe la Marea Azov. Pentru ca perversiunea să fie maximă, face poze cu Xi Jinping, în chip de God-fathers.

Nu mai avem energii să privim a doua cădere a lumii civilizate. Zorii înnegurați întunecă rațiunea. A ajuns Zele-vogue vaca sacră a Pax Americana. Judecați? Câtă imbecilitate, doar ca Blackrock, Cargil, Vanguard și Blackstage să facă munți de bani în Ucraina, mistuită de un război crunt.

Chiar nu vedem cât de murdare sunt măștile minunatei lumi noi? Cum accelerează băieții bolizii progresismului spre prăpastie?

Americanii au două alternative: Trump sau prăpastia

Donald Trump suferă din cauza singurei alternative oneste. E sigur câștigător la punctele electorale, dar Deep State-ul nu-l poate lăsa să țâșnească în îmvingător. A doua zi războiul din Ucraina s-ar termina și cine să mai îndese sacii de bani în gaura fără fund a războiului?

Idioții utili regimentului de gardă al lui Biden continuă să susțină, placa-n dinți,  cu nevoia înarmării. Pentru această nouă pletoră socială s-a inventat și povestea Sosiei de la Mariupol. Că cică nu Putin a fost în Crimeea, ci avatarul său.
Dumnezeu cu mila. Că mulți proști mai susțin cauza ucraineană.

Revenind la acuzațiile aduse lui Trump, nu putem să nu ne ținem de brășinari (burta bănățenilor n.a.), când auzim motivul posibilei arestări: a șpăguit starleta porno să nu recunoască aventura. Vă dați seama cât e de gravidă situația?

VOCILE LUMII

BBC

Post public britanic

“Președintele american Donald Trump a fost invitat să depună mărturie în legătură cu acuzațiile conform cărora i-a cumpărat tăcerea actriței porno Stormy Daniels, după ce au făcut sex înainte de 2016.  Ea susține că ar fi primit 130.000 de dolari de la fostul avocat al lui Trump. Fostul președinte a negat că s-ar fi cunoscut vreodată cu doamna Daniels, spune BBC.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Șefa Senatului Poloniei se întâlnește cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Șefa Senatului Poloniei, Małgorzata Kidawa-Błońska, se află, în ziua de 18 martie 2024, la București, unde se întâlnește cu o serie de oficiali români....

Ambasadorul Rusiei, despre așa-zisa datorie de 4 miliarde de dolari. Dacă România dovedește că nu e adevărat, “vom da o dezmințire”

Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, susține că Ambasada Rusiei ar putea da o dezmințire cu privire la ceea ce afirmase în chestiunea Tezaurului...

Șefa Senatului Poloniei se întâlnește cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Șefa Senatului Poloniei, Małgorzata Kidawa-Błońska, se află, în ziua de 18 martie 2024, la București, unde se întâlnește cu o serie de oficiali români....
Ultima oră
Pe aceeași temă