29.5 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăOp & EdColumnist3 iunie în istorie: Regimul chinez ucide sute de oameni în Piața...

3 iunie în istorie: Regimul chinez ucide sute de oameni în Piața Tienanmen. Biserica acceptă căsătoria prințului Charles cu Camilla

La 3 iunie 1989, regimul de la Beijing ucide sute de oameni în Piața Tienanmen. În 2004. Biserica Anglicană a acceptat căsătoria prinţului Charles cu Camilla. În 2006, Muntenegru devine stat independent. Iar în 2009, un român cucerește cel mai înalt vărf din Arctica.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc 3 iunie în istorie.

1267. Prima mențiune documentară a orașului Mediaș

1428: Dan al II-lea, domnul Valahiei, participă la lupta de la Golubac împotriva otomanilor, alături de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

1657. A murit medicul William Harvey, fondatorul fiziologiei moderne, celebru pentru faptul că a elaborat teoria circulației sanguine.

1875. A murit compozitorul francez Georges Bizet.

1877. S-a născut pictorul francez Raoul Dufy.

1899. A murit, la Viena, Johann Strauss (fiul), compozitor de muzică de dans şi operetă, considerat rege al valsului”.

1899. S-a născut fizicianul Georg von Békésy, laureat al Premiului Nobel.

1904. S-a născut filosoful și logicianul Athanase Joja.

1906. S-a născut Josephine Baker, vedetă americană de music-hall  (decedată 1975).

1911. S-a născut actriţa Paulette Goddard (Marion Levi), partenera lui Charles Chaplin în două dintre capodoperele acestuia: Timpuri noi și Dictatorul.

1922. Ion Vinea editează, la București, revista avangardista Contimporanul.

1922. A murit scriitorul Duiliu Zamfirescu.

1924. A murit scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka („Procesul”, „Castelul”)  (născut 1883).

1925. S-a născut actorul american Tony Curtis  (decedat 2010).

1926. S-a născut poetul american Allen Ginsberg.

1950. Prima ascensiune a vârfului Annapurna, al 10-lea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție franceză.

1950. S-a născut cântăreață americană de rock Suzi Quatro.

1977. A murit regizorul Roberto Rossellini, considerat iniţiatorul neorealismului în filmul italian.

1986. S-a născut tenismanul spaniol Rafael Nadal.

1989. Guvernul chinez trimite forțe de securitate să evacueaze protestatarii din Piața Tiananmen, omorând sute dintre ei.

1989. A murit, la Teheran, Ruhollah Khomeini, întemeietorul şi conducătorul spiritual al Republicii Islamice Iran.

2001. A murit actorul american Anthony Quinn, de două ori premiat cu Oscar.

2002. A început, la Cluj, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

2004. Biserica Anglicană şi-a dat binecuvântarea pentru căsătoria prinţului Charles cu Camilla Parker Bowles.

2006 . Muntenegru redevine stat independent, proclamându-şi în mod oficial separarea de uniunea statală Serbia şi Muntenegru.

2009. Alpinistul Constantin Lăcătuşu a urcat în premieră românească pe cel mai înalt vârf din Groenlanda şi cel mai înalt din Arctica, Gunnbjornsfjeld, de 3.800 de metri, din masivul Watkins.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă