18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăMediuVolkswagen își extinde „strategia verde”

Volkswagen își extinde „strategia verde”

Compania Volkwagen a hotărât să-și extindă strategia verde. O va face prin investiţii într-un fond de transformare energetică susţinut de Uniunea Europeană, în ideea de a sprijini în comun firmele de tehnologie care activează în domeniul transformării energetice, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Cel mai mare constructor auto european, care s-a angajat să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, a informat miercuri că a încheiat un parteneriat strategic cu EIT InnoEnergy şi va deveni acţionar la acest fond susţinut de UE.

Această decizie este în linie cu alte măsuri adoptate de Volkswagen, care în luna septembrie a dezvăluit propriul său fond de tip venture capital, cu resurse în valoare de 300 de milioane de euro, care va investi în proiecte de decarbonizare şi start-up-uri din acest domeniu.

„Ideea este simplă, să utilizăm InnoEnergy ca o modalitate suplimentară pentru a găsi firme interesante şi să le sprijinim în extinderea modelelor lor de business”, a declarat directorul pentru M&A de la Volkswagen, Jens Wiese.

Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu şi în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Bancherii, după amenda record în cazul ROBOR: O investigație nu înseamnă automat despăgubiri

La o lună după ce Consiliul Concurenței a aplicat amenzi totale de 3,73 miliarde de lei pentru zece bănci în dosarul ROBOR, reprezentanții sectorului...

BCE păstrează dobânzile neschimbate, dar avertizează: energia și conflictul din Orientul Mijlociu pot reaprinde inflația

Oficialii instituției avertizează că noile tensiuni geopolitice și scumpirea energiei pot întârzia revenirea inflației la ținta de 2%Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, joi, să...

Johnny Depp, apariție surpriză la Comic-Con în rolul lui Ebenezer Scrooge. Actorul și-a uimit fanii în San Diego

Johnny Depp a fost una dintre marile surprize ale primei zile de San Diego Comic-Con, după ce și-a făcut apariția complet transformat în Ebenezer...
Ultima oră
Pe aceeași temă