9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăMediuTanczos Barna optimist în privința mașinilor electrice și hibrid

Tanczos Barna optimist în privința mașinilor electrice și hibrid

Anul acesta, pentru programul Rabla Plus, bugetul este dublu față de anul trecut, a spus ministrul.

Barna Tanczos a spus, luni, la Digi 24, că anul acesta bugetul pentru Rabla Plus, destinat celor care vor să cumpere mașini electrice și hybrid este dublu și a crescut și prima pentru programul Rabla Clasic.

„Va fi o creștere substanțială atât ca număr, cât și ca valoare pe piața mașinilor electrice. Am venit în întâmpinarea acestei tendințe mondiale care se manifestă acum și în piața autohtonă. Bugetul dublat cu siguranță va fi suficient. În cazul în care până la sfârșitul anului există posibilitatea suplimentării acestui buget ne-am bucura foarte mult. (…) Sunt, probabil, cele mai așteptate programe de către cetățeni. Ne așteptăm ca peste 60.000 de cetățeni să beneficieze de Rabla Clasic și de Rabla Plus”, a spus ministrul Mediului.

Interesul românilor pentru Rabla Clasic și Rabla Plus se vede din primele ore ale deschiderii. Sunt peste 50.000 de tichete disponibile pentru Rabla Clasic și 11.000 – 12.000 pentru Rabla Plus. În primele minute de la deschiderea programelor, portalul care gestionează programul a fost accesat de peste 1.000 de ori.

„Vedem interesul în primele minute. Deja sunt peste 1.000 de accesări pe portalul care gestionează acest program. Așteptăm din minut în minut primele înscrieri concrete, dar deja se vede interesul deosebit din partea cetățenilor prin numărul de accesări pe care îl monitorizăm atent. În primele luni ale anului se vede tendința de achiziție a autoturismelor electrice sau hybrid chiar și fără Rabla Plus. Este o tendință care arată că se schimbă complet piața. Este clar că în maxim 10 ani de zile parcul auto se va schimba complet”, a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, producătorii deja se pregătesc să scoată din producție modelele clasice, pe ardere, și să înlocuiască cu variante hybrid sau electrice complet.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă