16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăMediuPreședintele Iohannis merge la conferința de mediu din Dubai. România aderă la...

Președintele Iohannis merge la conferința de mediu din Dubai. România aderă la “Alianța Solară Internațională”

Președintele Klaus Iohannis va participa la conferința ONU de mediu din Dubai, unde se va consemna și “alăturarea României la Alianța Solară Internațională”.

Evenimentul este anunțat printr-un comunicat transmis de Președinția României la data de 28 noiembrie.

“Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 2-4 decembrie 2023, la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfășura în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de șefi de stat și de guvern confirmând participarea și urmând să aibă declarații naționale la Summitul Global privind Acțiunea Climatică”, precizează comunicatul Președinției României.

“Pe 3 decembrie, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională. În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare”, anunță Președinția României.

Șeful statului român va susține o “Declarație națională” în dimineața zilei de 2 decembrie 2023. Această declarație va evidenția faptul că schimbările climatice se intensifică și că efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume. Președintele Iohannis va susține necesitatea implementării de urgență a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, șeful statului român va sublinia importanța pe care educația privind clima și mediul înconjurător o are în sistemul de învățământ din România.

România are, în continuare, ambiția de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, chiar și în acest moment, România are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor, în comparație cu alte țări din UE.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...
Ultima oră
Pe aceeași temă