15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieNorvegia, primul loc la progresul în reducerea emisiilor de gaze cu efect...

Norvegia, primul loc la progresul în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Norvegia se află pe prima poziție în topul țărilor din
Net Zero Readiness Index lansat de KPMG.

Națiunea nordică bogată în petrol este considerată „cea mai pregătită” să ajungă la Net Zero până în 2050, potrivit concluziilor studiului, transmise printr-un comunicat de presă, remis „România liberă”.

Este primul index privind atingerea pragului de Net Zero („NZRI”) creat de KPMG pentru evaluarea nivelului de pregatire al țărilor pentru tranziția către obiectivul Net Zero.

Europa de Nord domină topul, cu Marea Britanie și Suedia pe locul doi și trei.

Vulnerabilitatea capacității de îndeplinire a obiectivelor este un punct slab al ambițiilor globale de atingere a pragului de emisii de carbon Net Zero, mai relevă studiul.

Norvegia, națiunea nordică bogată în petrol, a fost clasată pe locul întâi în primul index care evaluează nivelul de pregătire pentru atingerea pragului Net Zero (NZRI) elaborat de KPMG.

Raportul compară progresul unei selecții de țări în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care provoacă schimbări climatice, și evaluează nivelul de pregătire și capacitatea acestora de a atinge Net Zero până în 2050.

„Folosind 103 indicatori, recunoscuți ca factori cheie pentru realizarea Net Zero, au fost identificate primele 25 de state ca nivel de performanță, precum și alte 7 “țări de urmarit” din perspectiva demersurilor pentru a atinge statutul Net Zero”, precizează sursa citată.

În ciuda faptului că este unul dintre cei mai mari exportatori de petrol și gaze din lume, Norvegia a ocupat prima poziție în ediția din acest a indexului NZRI, parțial datorită investițiilor private și publice în energie regenerabilă și transportului electrificat în toată țara.

În 2016, parlamentul norvegian a votat pentru actualizarea țintei pentru neutralitatea emisiilor de carbon din 2050 către 2030.

Cu toate acestea, în ciuda pozitiei de top, Norvegia încă se confruntă cu decizii semnificative cu privire la modul în care continuă să abordeze provocările în tranziția către Net Zero, potrivit raportului KPMG.

Marea Britanie, care se pregătește să găzduiască în noiembrie 2021 Summitul COP26 privind schimbările climatice, a ocupat locul al doilea, parțial datorită sprijinului la nivelul întregii clase politice și obiectivelor clare susținute prin lege, care au permis decarbonizarea relativ rapidă a sectorului de producere a energiei din țară, în ciuda unor obstacole care încă rămân – în special în sectorul energiei termice și al construcțiilor de clădiri.

Vecina nordică a Norvegiei, Suedia, s-a clasat pe locul al treilea ca „extrem de ambițioasă” și militează internațional pentru politici climatice, energie verde și tehnologie verde. Următorul pas al țării către Net Zero este reducerea dependenței sale continue de exporturile și importurile agricole.

Constatările KPMG

Principalele constatări conturate cu prilejul elaborării acestui index relevă următoarele aspecte:

  • Unele țări evoluează lent în atingerea pragului Net Zero. Doar 9 dintre țările incluse, care contribuie cu aproximativ 8% la emisiile globale, au angajamente obligatorii din punct de vedere legal. Pentru a stimula capacitatea de livrare la nivel de sector, aceste obiective trebuie să fie susținute de strategii, politici și mecanisme de sprijin solide. În majoritatea jurisdicțiilor, pregătirea NZRI la nivel național este reflectată de nivelul de pregătire la nivel sectorial.
  • Lipsa capacității de atingere a obiectivelor este un punct slab în ambițiile globale Net Zero. Indicele arată că acele țări cu un obiectiv Net Zero deja stabilit, fie obligatoriu din punct de vedere legal, fie asumat politic, demonstrează capabilități mai puternice în toate sectoarele. Raportul arată, de asemenea, o corelație între prosperitate și disponibilitatea de a realiza Net Zero, subliniind necesitatea amplificării sprijinului alocat către economiile în curs de dezvoltare.
  • Datele din toate națiunile analizate arată că, în timp ce sectorul financiar global ia în considerare din ce în ce mai mult riscul climatic în deciziile lor de investiții și împrumuturi, guvernele au un rol esențial în îmbunătățirea accesului la astfel de finanțări prin crearea unor medii favorabile, cu ajutorul strategiilor, cadrelor de reglementare și politicilor privind finanțarea durabilă.
  • Aceste informații privind situația statelor evaluate contribuie, de asemenea, la evidențierea importanței alinierii politice și a sprijinului public în succesul inițiativelor cheie de decarbonizare.
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă