15.9 C
București
vineri, 12 iunie 2026
AcasăMediuMiniștrii Mediului din UE încearcă să cadă de acord asupra regulamentului pentru...

Miniștrii Mediului din UE încearcă să cadă de acord asupra regulamentului pentru refacerea naturii

Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc astăzi la lucrările Consiliului Mediu şi vor încerca să ajungă la o abordare generală cu privire la o propunere de regulament privind refacerea naturii.

La reuniunea ce va avea loc la Luxemburg vor participa, din partea României, ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi secretarul de stat pentru afaceri europene, Ionuţ Sorin Banciu.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului Europei, propunerea de regulament privind refacerea naturii vizează refacerea ecosistemelor, a habitatelor şi a speciilor din zonele terestre şi maritime ale UE. Aceasta solicită statelor membre să stabilească măsuri de refacere care să acopere cel puţin 20% din zonele terestre şi maritime ale UE până în 2030 şi, în cele din urmă, toate ecosistemele care au nevoie de refacere până în 2050.

Abordarea generală va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la forma finală a actelor legislative.

De asemenea, în cadrul reuniunii, miniştrii vor avea o dezbatere de orientare cu privire la o propunere de regulament privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele noi. Propunerea vizează reducerea în continuare a emisiilor de CO2 în sectorul transportului rutier, în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă, prin consolidarea obiectivelor de reducere a emisiilor pentru 2030 şi prin stabilirea de noi obiective pentru 2035 şi 2040. În plus, în obiective vor fi incluse mai multe categorii de vehicule, în speţă autobuzele.

În cadrul secţiunii „Diverse”, preşedinţia şi Comisia îi vor informa pe miniştri cu privire la principalele reuniuni internaţionale recente. Comisia va furniza informaţii cu privire la punerea în aplicare a licitaţiilor pentru banca europeană de hidrogen ca serviciu pentru statele membre. Italia îi va informa pe miniştri cu privire la candidatura Romei pentru a găzdui EXPO 2030. Cehia va furniza informaţii cu privire la instrumentele economice de sprijinire a economiei circulare şi a reciclării. Franţa şi Spania îi vor informa pe miniştri cu privire la consolidarea politicilor de adaptare la schimbările climatice. şi Spania îşi va prezenta programul de lucru în calitate de viitoare preşedinţie.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Putin afirmă că atacurile cu drone ale Ucrainei au scopul de a diviza rușii

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că intensificarea atacurilor cu drone ale Ucrainei asupra Rusiei are ca scop „semănarea confuziei” și afectarea economiei...

A întors spatele rivalilor și a semnat! Real Madrid dă o nouă lovitură pe piața transferurilor

Bernardo Silva va juca pentru Real Madrid după ce a renunțat la înțelegerea pe care o avea cu Atletico Madrid.Real Madrid este pe punctul...

Titlul de cetățean de onoare și un adio emoționant! Simona Halep revine pe teren la Cluj

Simona Halep va avea sâmbătă, 13 iunie, meciul oficial de retragere din tenis, în cadrul Sports Festival de la Cluj-Napoca.Fostul lider mondial și dubla...
Ultima oră
Pe aceeași temă