26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăMediuIstoria otrăvurilor: Cu ce medicamente toxice se tratau oamenii

Istoria otrăvurilor: Cu ce medicamente toxice se tratau oamenii

Colecţia de Istorie a Farmaciei din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca prezintă publicului, începând de sâmbătă, expoziţia în premieră “Istoria otrăvurilor”. 

Muzeograful Ana Maria Gruia a declarat sâmbătă că, printre altele, sunt prezentate medicamente pe bază de arsenic sau mercur, precum şi un ‘praf’ obţinut din gândaci pisaţi. 

“Colecţia de Istorie a Farmaciei a MNIT prezintă, în premieră, expoziţia ‘Istoria otrăvurilor’, în cadrul căreia încercăm să spunem povestea leacurilor care aveau efecte toxice, otrăvitoare, potrivit Agerpres. Farmaciştii au fost întotdeauna suspectaţi, deoarece ei preparau şi insecticide, şi otrăvuri pentru rozătoare, dar şi aceste medicamente cu efecte secundare negative. Cele mai des vândute medicamente erau cele pe bază de arsenic şi mercur, dar erau şi ciudăţenii, cum este cantarida, un praf obţinut din gândăcei de frasin pisaţi, folosit în perioada Renaşterii de familia de Medici ca otravă, pentru că nu are gust şi se putea amesteca în mâncare. Totul depinde de doză, există medicamente pe bază de stricnină, brucină sau alte toxine care, în doze mici au efecte benefice, dar schimbând dozajul, puteau fi folosite în scopuri criminale”, a explicat Ana Maria Gruia. 

Ea a mai spus că otrăvurile au fost folosit dintotdeauna şi că abia în secolul al XIX-lea apar primele reglementări pentru farmacişti, care trebuiau să ţină un registru de eliberare a tipurilor de medicamente pe bază de mercur şi arsenic. 

“Pentru uz uman era nevoie de reţetă, iar pentru uz veterinar se putea cumpăra şoricioaică, otravă de câini, doar cu acordul autorităţilor. Surse medievale târzii arată că farmaciştii nu aveau voie să vândă astfel de substanţe persoanelor suspecte sau necunoscute. Arsenicul se folosea pentru a îndepărta persoanele incomode din familiile regale, pentru că nu are gust şi miros şi poate fi uşor de administrat. De asemenea, erau folosite şi otrăvuri pe bază de plante. În prezent, am descoperit că arsenicul este folosit în cercetări din medicină împotriva unor tumori sau diverse tipuri de cancer”, a menţionat Ana Maria Gruia. 

Expoziţia “Istoria otrăvurilor” este deschisă în perioada 28 mai – 28 august şi, printre altele, în cadrul acesteia sunt prezentate şi o serie de recipiente farmaceutice din diverse epoci.

Cele mai citite

Ministrul Tîlvăr refuză dezvăluirea detaliilor secrete

România este de 20 de ani membră NATO și armata ei încă e copleșită de tehnică sovietică.  Tehnica sovietică reprezintă 70% din înzestrarea Armatei...

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...
Ultima oră
Pe aceeași temă