The Economist, una dintre cele mai vechi și mai influente instituții de presă din lume (anul acesta împlinește 172 de ani), continuă tradiția inaugurată de fondator, James Wilson, de a nu semna niciun articol care apare în paginile revistei. Wilson scrisese singur primele ediții aproape în întregime dar, ca să pară că sunt mai mulți, a lăsat articolele anonime, în plus folosind în exprimare și pluralul la persoana întâi. Și tradiția a rezistat, inclusiv în varianta on-line a publicației, singurele excepții fiind textele de la secțiunea de bloguri. Dar chiar și acestea apar semnate doar cu inițialele autorilor. Cu riscurile de rigoare.
„Patru dintre membri echipei noastre au inițialele „J.P.”, dar, în opinia noastră, este cel mai bun compromis între anonimitate totală și semnătură explicită”, explică celebra publicație într-un text (nesemnat, evident), ca răspuns la repetatele întrebări pe care le adresează cititorii în legătură cu această „ciudățenie”.
Dacă la început motivul anonimității a fost acela de a ascunde faptul că revista era făcută de foarte puțini jurnaliști, acum, susțin editorii ei, motivul e exact opusul. „Acest lucru permite mai multor autori să vorbească pe o singură voce. Articolele de fond sunt discutate și dezbătute în fiecare săptămână în ședințe la care are acces întreaga echipă redacțională. Jurnaliștii cooperează, cel mai adesea, și în elaborarea și scrierea celorlalte articole. Iar unele suportă foarte multe editări ulterioare”, susține, anonim, un editor al The Economist.
Dar principalul motiv al anonimității este altul, explică el. „Este credința noastră că ceea ce este scris, conținutul, este mai important decât numele autorului. Sau, cu spunea Geoffrey Crowther, editorul nostru între anii 1938 și 1956, anonimitatea face din autor nu stăpânul, ci servitorul a ceva mai mare decât el…”
