Jucătorii lui Bayern Munchen, care au avut un sezon foarte bun sub comanda lui Pep Guardiola, au cântat colinde în ajunul Crăciunului, pentru fani, iar dovada au postat-o pe internet.
Toți jucătorii apar într-un clip video, cântând alături de fani colinde de Crăciun. Având în vedere că tricourile lor de joc poartă deja culorile lui Moș Crăciun, alb și roșu, fotbaliștii au mai avut nevoie doar de căciul pentru a intra în spiritul sărbătorilor.
Jucătorii lui Bayern au și motive în plus de sărbătorire, având în vedere că echipa lor este foarte aproape de un al treilea titlu consecutiv. La finalul turului, Bayern conduce în campionat cu un avans de 11 puncte în fața locului doi, Wolfsbug, fost echipă a lui Dorinel Munteanu. De asemenea echipa este calificată în primăvara europeană, urmând să întâlnească în optimile Ligii Campionilor echipa lui Mircea Lucescu, Șahtior.