Nu trebuie să părăsești România pentru a te putea bucura de o vacanță de neuitat, ci în țara noastră există nenumărate destinații de vacanță de care te poți bucura atunci când ai câteva clipe libere și vrei să vizitezi locuri noi.
România găzduiește destinații de vacanță de poveste, care oferă peisaje superbe, experiențe memorabile, relaxare și chiar distracție.
Este important ca fiecare român să cunoască o parte din cele mai interesante destinații pentru o vacanță perfectă în România, iar dacă îți dorești să descoperi care sunt acestea, am realizat o listă care sigur îți va fi de folos.
Iată care sunt recomandările noastre:
1. Maramureș
Maramureșul este o regiune îndrăgită atât de români, cât și de turiștii străini, iar asta deoarece odată ce pășești în această zonă a țării, timpul parcă s-a oprit în loc.
Satele maramureșene și-au păstrat tradiția, portul popular și farmecul, așa că fiecare uliță oferă obiective turistice unice.
De la porțile sculptate la bisericile din lemn, tot ce vei găsi în Maramureș se va ridica la nivelul așteptărilor tale.
De asemenea, oamenii din Maramureș sunt foarte primitori, au bucate foarte gustoase și o mulțime de povești de spus, așa că aceasta este o destinație de vacanță pe care merită să o ai mereu în vedere.
Verifică pe următorul link ce zile libere de la stat urmează și plănuiește următoarea ta vacanță în Maramureș.
2. Bucovina
Bucovina concurează cu Maramureșul în topul celor mai atractive destinații de vacanță, așa că nu ar trebui să ne mire faptul că o mulțime de turiști aleg să viziteze această regiune de-a lungul timpului.
Această regiune este renumită în mod special pentru mănăstirile sale, Voroneț, Moldovița și Sucevița atrăgând anual o mulțime de turiști, dar totuși există și multe drumuri de vis, care oferă peisaje spectaculoase.
Drumul Talienilor reprezintă un bun exemplu în acest sens!
Sunt oameni primitori, tradiții unice și bucate de care te vei îndrăgosti, așa că merită să îți petreci vacanța în acest mic colț de rai.
3. Transfăgărășanul
Foarte mulți turiști aleg să vină în România doar pentru a călători pe Transfăgărășan, iar asta pentru că este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume.
Dacă nu ai fost niciodată pe Transfăgărășan, atunci a sosit timpul să schimbi asta și să programezi următoarea ta vacanță!
Nu doar călătoria în sine va fi uimitoare, ci mai ales peisajele de care te vei bucura.
Totodată, în apropiere există o mulțime de obiective turistice care așteaptă să fie vizitate, așa că există nenumărate argumente pentru a face o escapadă pe Transfăgărășan.
4. Delta Dunării
O altă destinație de vacanță de care te vei îndrăgosti este Delta Dunării, o adevărată comoară pe care România o găzduiește cu mândrie.
Dacă iubești natura, Delta Dunării este cea mai potrivită destinație de vacanță pentru tine.
Nu trebuie să uităm faptul că este un loc unic în Europa, care ne oferă oportunitatea de a descoperi un ecosistem foarte bogat ce găzduiește peste 300 specii de păsări, dar și multe alte plante și animale pe care doar aici le vei găsi.
Viața în Delta Dunării decurge cu totul altfel, iar dacă vei vizita satele din Deltă, sigur te vei alege cu amintiri prețioase și te va impresiona viața sătenilor din această regiune.
5. Sighișoara
În cazul în care îți propui să faci foarte multe fotografii în următoarea ta vacanță, pentru ca mai apoi să ai conținut plăcut pentru rețelele de socializare, Sighișoara este următoarea ta destinație de vacanță.
Cu alte cuvinte, discutăm despre singura cetate medievală din Europa care este încă locuită, iar din punct de vedere arhitectural, Sighișoara te va cuceri!
Străzile cu case colorate, turnurile cetății și Biserica din Deal creează o imagine ce te va face să îți dorești să revii cât mai des în acest oraș.
De asemenea, nu foarte departe de Sighișoara vei putea vizita o mulțime de alte obiective turistice foarte atractive, precum Viscri sau Biertan, pe care trebuie să le vizitezi neapărat dacă ajungi în această zonă.
6. Munții Apuseni
Tot mai mulți români descoperă bucuria de a vizita natura, așa că transformă drumețiile într-o pasiune de care își doresc să se bucure cât mai des, iar pentru aceștia, Munții Apuseni este de departe cea mai atractivă destinație de vacanță.
Există o mulțime de trasee montane pe care le poți parcurge, multe peșteri de vizitat și totodată natura este pur și simplu impresionantă.
O ieșire în Munții Apuseni este mai mult decât o simplă vacanță, ci poate fi considerată terapie.
Nu contează cât timp vei petrece în Munții Apuseni, aceasta este o destinație de vacanță pe care o vei vizita mereu cu bucurie, iar asta deoarece este cu adevărat specială.