La români, lunea era ziua cea mai curată, când se începea totul, spre deosebire de marți ori sâmbătă, zile de rău augur pentru demararea unor acțiuni sau proiecte. Întrucât era atât de importantă, era considerată și cea mai grea zi din săptămână! Ceea ce se pornea luni era sortit să aibă rezultate bune, să fie spornic și trainic.
Așa cum îți mergea lunea, așa-ți mergea toată săptămâna. Norocul sau ghinionul din lunea dintâi a lunii te urmarea intreagă lună. Oricum, nu era bine să pleci la drum în această zi. Pe de altă parte, o ploaie începută luni nu se termina toată săptămâna.
Probabil că tradiția cea mai propagată până în zilele noastre este cea că lunea nu trebuie să dai bani, ci numai să primești. Se spunea că evreii nu dădeau ceva pe datorie în ziua asta până nu primeau mai înainte niște bani. Dacă reușeai să obții bani cu împrumut, ca să-ți meargă bine, era recomandat să-i înapoiezi sâmbăta.
În județul Neamț, se credea că ziua de luni este a sfinților îngeri. Postul ținut în această zi îi făcea pe Sfinții Mihail și Gavril să-ți ia sufletul cu milă după moarte, și nu cu mânie. În Bucovina, femeile fără copii aveau credința că îi pot avea dacă postesc lunea. În Vâlcea, se spunea că îngroparea unui mort lunea atrăgea moartea către rudele rămase în viață. În regiunea Tecuciului, copilul născut într-o zi de luni era considerat a fi norocos și menit unei vieți lungi.
In unele regiuni românești, lunea era o zi consacrată morților, în care ei vedeau tot ce facem pe pământ și se înfruptau din bucățele pe care le aveam pe masă.
In ziua de luni nu era de bun augur să te speli pe cap, mai ales cu apa rămasă în vase de duminică. Flăcăul care se îmbăia lunea riscă să nu se însoare vreodată.
Lunea nu se luau ouăle din cuibar, astfel încât găinile să continue să se ouă în acel loc.
Pe de altă parte, panza pentru albituri se croia luni, pentru ca cel care le purta să aibă viață îndelungată.
Se obișnuia, totodată, să se facă înțărcarea copiilor în ziua de luni.
