15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăLifestyleSauditele, notificate prin SMS în caz de divorţ

Sauditele, notificate prin SMS în caz de divorţ

Această măsură pare să aibă ca obiectiv să stopeze cazuri considerabil de răspândite prin care soţi pun – în secret – capăt căsătoriei, fără să-şi informeze soţiile.

”Femeile (…) vor fi notificate cu privire la orice modificare a statututului lor matrimonial printr-un mesaj text SMS”, a anunţat Ministerul Justiţiei într-un comunicat difuzat de postul al-Ekhbariya şi alte publicaţii locale.

”Femeile din regat vor putea să consulte documente legate de ruperea contractului lor de mariaj pe site-ul ministerului”, precizează ministerul.

Această măsură intră în vigoare în contextul în care puternic prinţ moştenitor Mohammed bin Salman întreprinde reforme economice, sociale şi religioase fără precedent în această ţară petrolieră care le impune femeilor restricţii dintre cele mai dure în lume.

Ea intră totodată în vigoare în contextul în care prinţul este suspectat că a comandat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, în octombrie, un scandal care a pătat imaginea regatului în lume.

Cele mai citite

Cutii de carton cu 1, 2 sau 3 pereți: ce alegi pentru afacerea ta?

Afacerea ta va avea doar de câștigat dacă alegi cutiile de carton potrivite produselor pe care le comercializezi. Poate te întrebi care este legătură....

Medvedev vorbește despre scopul exerciţiilor nucleare efectuate de Rusia

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a făcut declarații vineri referitoare la exercițiile nucleare planificate de Rusia, subliniind că scopul acestora este...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...
Ultima oră
Pe aceeași temă