20.2 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăLifestyleSăgeata - Viitorul, derby regional în Cupa României

Săgeata – Viitorul, derby regional în Cupa României

Ieri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal au fost stabilite, prin tragere la sorţi, meciurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României. Repartizată în urna a treia valorică, divizionara secundă Săgeata Năvodari nu a avut nici noroc, nici ghinion, sorţii hărăzindu-i pe Viitorul Voluntari, formaţie care are încă rădăcini adânci înfipte în pământ constănţean prin intermediul Academiei Hagi şi a formaţiei secunde care evoluează în eşalonul 4 din Constanţa.

„Va fi un duel interesant în care plecăm, evident, cu şansa a doua. Ne-o vom juca însă şi, cred eu, că putem trece de acest tur. Una era un meci cu Steaua sau Astra, alta este un duel cu Viitorul. Ştim echipa, antrenorul nostru a antrenat acolo ani buni şi ştie cam tot ce trebuie despre jucătorii adverşi, deci suntem optimişti. Până la meciul cu Viitorul avem însă o deplasare extrem de dificilă în Liga 2, la Suceava, un meci pe care vrem şi trebuie să-l câştigăm, mai ales că nivelul diviziei secunde nu este departe de cel al plutonului din Liga 1. De altfel, preconizez mari surprize în şaisprezecimi, tendinţele unor conducători de a desconsidera a doua competiţie fotbalistică, dar şi nivelarea în jos a valorilor făcând ca în afara unui grup de 3-4 echipe bune, restul să nu-şi mai păstreze statutul de favorite când vine vorba de un duel intradivizionar”, ne-a declarat managerul echipei din Năvodari, Aurelian Băbuţan.

Pe lângă duelul ceva mai echilibrat decât unul cu grenzii primei ligi, Săgeata mai are noroc şi din alt punct de vedere. Pentru că locul de disputare depindea de solicitările televiziunilor pentru a transmite meciul, sunt şanse mari ca partida să aibă loc la Năvodari, fiind evident interesul scăzut pentru un duel Săgeata – Viitorul.

“În mod cert vrem să jucăm acasă şi sunt şanse foarte mari să se întâmple asta. Din păcate şi din fericire, în acelaşi timp, duelul acesta nu prezintă nici un interes naţional, ci doar unul ­regional, astfel că mă îndoiesc să existe vreo televiziune ­dispusă să transmită partida şi în prime time, deci Stadionul ­Flacăra va fi gazda unui meci din şaisprezecimile Cupei aşa cum a mai fost şi în alţi ani”, a încheiat conducătorul ­năvodărean. 

Partida va fi interesantă, promite antrenorul din Năvodari

Cele mai citite

PNL și Ministerul Justiției lansează „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”

PNL descrie siguranța românilor ca fiind „o prioritate” pentru partid și lansează „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”. Ghidul elaborat de...

De Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de învățământ

Președintele a transmis că educarea unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia...

Macron vrea oprirea livrărilor de arme pentru Israel, folosite în Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia...
Ultima oră
Pe aceeași temă