13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleReturul sferturilor de finală: Real Madrid a învins VfL Wolfsburg

Returul sferturilor de finală: Real Madrid a învins VfL Wolfsburg

UPDATE 23.44: Real Madrid s-a calificat spectaculos în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a învins formaţia germană VfL Wolfsburg cu scorul de 3-0 (2-0), prin hat-trick-ul lui Cristiano Ronaldo.

—-

Wolfsburg se deplasează, marți, pe Santiago Bernabeu, cu gândul de a produce marea surpriză și de a o elimina pe Real Madrid din Liga Campionilor. Confruntarea dintre cele două grupări va avea loc începând cu ora 21:45 și se desfășoară în manșa retur a sferturilor de finală.

În tur, nemții au surprins pe toată lumea cu victoria pe care a obținut-o datorită golurilor înscrise de către Rodriguez și Arnold în prima repriză. După rezultatul din Germania, VFL pare a fi favorită la calificare, însă rămâne de văzut dacă madrilenii vor fi capabili să-și ia revanșa. 

Real Madrid a avut o prestație ștearsă pe Volkswagen Arena și putea să piardă la o diferență și mai mare. Madrilenii și-au creat destul de puține ocazii de a marca și acum vor avea o misiune extrem de dificilă, pentru că nu au punctat în deplasare.

Nici măcar Cristiano Ronaldo nu s-a ridicat la nivelul așteptat de fani, el având o singură oportunitate de a înscrie gol. Ratarea calificării în semifinale ar reprezenta un dezastru pentru gazde, asta în special pentru că acum au întâlnit cel mai accesibil adversar.

Totuși, să nu uităm că trupa pregătită de către Zinedine Zidane are evoluții fenomenale pe teren propriu. În 12 din precedentele 13 partide oficiale disputate acasă, Real Madrid s-a impus la minim două goluri diferență. 

Pe parcursul primei manșe, Karim Benzema a ieșit de pe teren din cauza unei accidentări suferite la genunchi. El a fost însă recuperat la timp de către medicii echipei și va putea să-și ia locul în linia de atac.  Jucători precum Bale, Kroos, Ramos, Varane, Modric sau Navas au fost menajați în meciul de campionat cu Eibar, însă vor reveni diseară pe gazon. Așadar, se pare că Zinedine Zidane nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestei confruntări.

”Trebuie să ne ridicăm la un alt nivel. Suntem conștienți de faptul că suntem la două goluri în urmă și știm că vom avea parte de un meci complicat. Eu cred însă că noi putem să realizăm orice. Pe parcursul acestui sezon n-am fost întotdeauna în cea mai bună formă, dar am reușit unele lucruri frumoase. Din start trebuie să ne facem jocul și să punem presiune pe ei”, a precizat Zidane. 

– Zinedine Zidane (antrenor)

Ultimele meciuri: REAL MADRID

09.04.16 PRI Real Madrid Eibar 4 : 0  
06.04.16 LIG Wolfsburg Real Madrid 2 : 0  
02.04.16 PRI Barcelona Real Madrid 1 : 2  
20.03.16 PRI Real Madrid Sevilla 4 : 0  
13.03.16 PRI Las Palmas Real Madrid 1 : 2  

Wolfsburg a făcut în tur meciul sezonului. Nemții au reușit să le pună probleme majore madrilenilor, iar pe lângă cele două goluri marcate, au mai avut câteva ocazii de a puncta pe tabelă. Formația oaspete a dat dovadă de curaj și de clarviziune în evoluție, iar acum pare a fi pregătită s-o înfrunte pe Real și pe Bernabeu. 

Va fi interesant de văzut ce strategie adoptă diseară Dieter Hecking, deoarece multă lume se așteaptă ca neamțul să se concentreze mai mult pe capitolul defensiv. VFL a ajuns la o serie de două victorii consecutive obținute în deplasările din Champions League. 

Sigur, echipele pe care le-a întâlnit nu se ridică la talia adversarei de astăzi, însă Wolfsburg a dovedit că poate practica un joc ofensiv chiar și atunci când evoluează departe de casă. 

Sebastian Jung este accidentat la genunchi și a fost lăsat în afara lotului. Există unele semne de întrebare în privința lui Caligiuri. El nu pare a fi 100% apt din punct de vedere fizic, iar antrenorul va lua o decizie în privința sa marți. În rest, toți jucătorii s-au pregătită la antrenamentul oficial de aseară și sunt pregătiți să realizeze o performanță istorică pentru clubul lor.

Toată lumea știe că nu jucăm perfect în campionat, însă compensăm prin evoluțiile noastre din Liga Campionilor. Jucăm bine și deja am făcut un meci bun, mai trebuie să-l facem și pe al doilea. Dacă Madrid este favorită? Cred că da. Nu ar trebui să-mi schimb opinia. Dacă comparați istoria celor două echipe atunci știți și voi cine e favorită. Noi trebuie doar să repetăm jocul din tur. 

– Dieter Hecking (antrenor)

Ultimele meciuri: WOLFSBURG

09.04.16 BUN Wolfsburg Mainz 1 : 1  
06.04.16 LIG Wolfsburg Real Madrid 2 : 0  
01.04.16 BUN Leverkusen Wolfsburg 3 : 0  
19.03.16 BUN Wolfsburg Darmstadt 1 : 1  
12.03.16 BUN Hoffenheim Wolfsburg 1 : 0  

Echipe probabile:

Real Madrid (4-3-3): Navas – Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo – Kroos, Modric, Casemiro – Ronaldo, Bale, Benzema

Wolfsburg (4-2-3-1): Casteels – Trasch, Naldo, Dante, Rodriguez – Guilavogui, Gustavo – Draxler, Schurrle, Arnold – Kruse

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă