19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleReguli de amenajare a sufrageriei în stil scandinav

Reguli de amenajare a sufrageriei în stil scandinav

Simplu, cât mai simplu, și întotdeauna definit de elemente naturale. Cam așa am putea descrie stilul scandinav, care a câștigat popularitate în amenajarea interioarelor în ultima vreme. Adoptarea acestui stil oferă casei tale o atmosferă primitoare și poate fi ușor de integrat, mai ales când decizi să amenajezi totul de la zero.

Dacă în următoarele luni plănuiești să îți renovezi sufrageria sau să te muți într-o nouă casă, iată cum poți să redai atmosfera primitoare, specifică stilului scandinav, doar prin câteva metode simple:

Zugrăvește pereții în culori deschise

Un aspect definitoriu al stilului scandinav este paleta de culori deschise folosită în zugrăvirea pereților. Optează pentru nuanțe precum alb, crem și gri deschis pentru a reflecta lumina naturală și a conferi spațiului o atmosferă aerisită și luminoasă. Accentuează această bază prin colorarea unui singur perete într-o altă nuanță, precum verde olive, albastru deschis, galben pai sau portocaliu piersică. 

Alege un mobilier funcțional și simplu

Optează pentru o mobila simplă, cu linii curate și funcționale, preferabil din lemn masiv, în nuanțe de stejar sau pin. Mobilierul modular și versatil este de preferat, deoarece îți oferă flexibilitate și eficiență în utilizarea spațiului. Totodată, stilul scandinav pune accentul și pe minimalism, așadar, rezumă-te la cât mai puține piese de mobilier – o canapea confortabilă cu tapițerie în culori naturale, o masuta cafea și o bibliotecă unde să-ți așezi cărțile preferate sunt suficiente. 

Mizează pe elemente naturale și textile organice

Un stil scandinav presupune și integrarea plantelor în casa ta. Acestea vor oferi încăperii o vibrație bună și îți vor îmbunătăți considerabil calitatea aerului. Optează pentru plante verzi, de mari dimensiuni, care sunt mai ușor de întreținut și se încadrează mai bine în acest stil. Completează decorul casei cu tablouri abstracte – te poți rezuma la unul mare sau poți opta pentru mai multe, dar de mici dimensiuni și așezate strategic. Pentru acea atmosferă care inspiră la relaxare, nu uita de covor, de perdele, de draperii și de perne. Ține cont ca acestea să fie în nuanțe deschise precum bej, vernil, bleu și din materiale naturale – in, bumbac, iută. Dacă simți nevoia de o pată de culoare, broderiile pe țesături sunt ideale.

Pune accentul pe iluminarea camerei

Stilul scandinav favorizează iluminarea naturală. Folosește draperii subțiri sau plasează obiectele de mobilier în așa fel încât să nu blocheze lumina naturală. Seara, alege o iluminare ambientală plăcută. Lampadarele cu abajururi textile și lămpile suspendate simple aduc un plus de căldură și creează un ambient plăcut.

Păstrează ordinea prin soluții eficiente de depozitare 

Pentru a evita dezordinea, investește în soluții de depozitare ascunse în care să pui obiectele pe care le folosești rar sau ocazional. Optează pentru cutii sau coșuri textile care te ajută la organizarea mai ușoară a articolelor mici, menținând în același timp un aspect curat și bine pus la punct. Cele realizate din iută sau cele minimaliste sunt de preferat. De asemenea, mobilierul multifuncțional reprezintă o altă soluție- spre exemplu, poți opta pentru o măsuță de cafea sau pentru o canapea cu spațiu de depozitare.

Adaptează designul la spații mici

Dacă sufrageria ta este mai mică, nu-ți face griji. În stilul scandinav, funcționalitatea și designul compact se împletesc perfect. Alege piese de mobilier inteligente, cum ar fi mese pliante sau canapele cu spații de depozitare integrate. Folosește oglinzi pentru a reflecta lumina și pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare. Accentele colorate și plantele de interior pot adăuga un plus de personalitate, transformând chiar și cel mai mic spațiu într-un colț primitor și modern.

Cu aceste reguli relativ ușor de pus în practică, sufrageria ta va deveni spațiul în care să te simți relaxat și fericit. Simplitatea și confortul se îmbină armonios, transformându-ți sufrageria în locul perfect pentru povești și momente plăcute cu cei dragi. 

Sursa foto: Freepik

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă