12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestylePurificatorul de aer vital pentru un mediu curat în apartament

Purificatorul de aer vital pentru un mediu curat în apartament

Cifrele arată că oamenii ajung să petreacă mai mult de 21 de ore în interiorul casei.

Studiul US Environmental Protection Agency mai arată că, deşi poluarea urbană este o problemă pentru mulţi dintre respondenţi, doar 23% sunt conştienţi că, în realitate, aerul din interior poate fi de până la cinci ori mai poluat decât aerul din exterior. În plus, cercetătorii care au realizat studiul spun că dormitoarele copiilor sunt cele mai poluate încăperi din întreaga casă.

Gătitul, curăţenia, duşul, aprinderea lumânărilor, uscarea hainelor în interior, chiar şi somnul şi respiraţia cresc nivelul de poluare în locuință. Un astfel de mediu este propice dezvoltării alergiilor sau creează un intens disconfort respirator și chiar oboseală fizică și psihică. Cei care locuiesc în spaţii umede, unde există şi mucegai, au şanse mari să dezvolte astm şi sunt vulnerabili la dezvoltarea altor afecţiuni.

Deschiderea ferestrelor de trei până la patru ori pe zi nu este suficientă pentru a reduce nivelul poluanţilor prezenţi în locuinţă, mai ales dacă trăim într-un oraș din România.

Purificatoarele de aer sunt soluțiile potrivite pentru a evita problemele ce pot apărea în urma poluării aerului din propria locuință. Un exemplu în acest sens sunt purificatoarele de aer de la SHARP, cu tehnologia japoneză PlasmaclusterIon.

Purificatorul SHARP KC-G60 EU-W

Dacă ne confruntăm și cu aerul uscat, aceste dispozitive sunt dotate și cu funcții de umidificare și în același timp generează ioni pozitivi și negativi. Aceștia descompun moleculele responsabile cu mirosurile neplăcute, au senzori de mișcare, de praf, de luminozitate și de miros. Purificatoarele SHARP curață volumul întregii camere cu ajutorul unei tehnologii turbionare de circulare a aerului. De asemenea, tehnologia PlasmaclusterIon inactivează și distruge bacteriile, mucegaiul și  acarienii.

Respiră ușurat într-un mediu curat!

Cele mai citite

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă