10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăLifestylePrețul mediu al unui bilet de avion plătit de turiștii români în...

Prețul mediu al unui bilet de avion plătit de turiștii români în aceasta vară a fost de 147 euro

Vânzările de biletele de avion din vara anului 2021 se apropie de nivelul pre-pandemic, deși efectele pandemiei sunt încă evidente la nivel de industrie

După ce lockdown-ul global și nenumăratele schimbări în ceea ce privește condițiile de călătorie au produs efecte dramatice pentru industria de transport aerian de pretutindeni, sezonul estival de anul acesta a venit ca o gură de aer proaspăt pentru jucătorii din turism. Astfel, compania Vola.ro desemnată în 2019 cea mai de încredere și cea mai recomandată agenție de turism online din România, a emis bilete de avion pentru aproape 100.000 de clienți în perioada iunie-august 2021, nivel ce reprezintă aproximativ 95% din cel atins în 2019 și în creștere cu peste 200% față de 2020.

Printre principalele cauze ce au favorizat o revenire accelerată a cererii turistice în perioada analizată se numără anunțurile legate de redeschiderea multiplelor destinații din Europa, condițiile de călătorie simplificate odată cu eliberarea certificatelor verzi, precum și un număr mai scăzut de cazuri COVID pe timpul verii, care, împreună cu numărul în creștere de persoane vaccinate, au dat românilor o mai mare încredere în a-și relua călătoriile.

De asemenea, turiștii se acomodează cu volatilitatea condițiilor pandemice de călătorie, cu formularele online de completat, cu testele COVID sau antigen mult mai ușor de efectuat și la prețuri mult mai mici decât în urmă cu ceva luni, iar aceste aspecte se observă la nivelul rezervărilor.

Provocarea acestui sezon: anulările și modificările de program de zbor. Peste 35% dintre zborurile din sezonul de vară au fost afectate

Potrivit specialiștilor Vola.ro, deși vânzările de bilete de avion se apropie de nivelul prepandemic în cazul agenției de turism online, la nivelul industriei aviatice, volumele se situează mult sub valorile  așteptate. În plus, schimbările impuse de autorități au limitat cererea la nivel european, determinând instabilități cu privire la operarea zborurilor. Drept urmare, dacă în 2019 doar maximum 5% dintre zboruri sufereau modificări sau erau anulate, în 2021 peste 35% dintre zborurile din sezonul de vară au fost afectate de întârzieri sau anulări.

Italia, Spania și Marea Britanie în topul preferințelor românilor în sezonul estival

Destinațiile preferate de români în perioada iunie-august 2021 rămân în mare parte neschimbate, în top 5 țări fiind, conform specialiștilor Vola.ro, țări cu mari comunități de români. Astfel, principalele destinații externe spre care s-au îndreptat turiștii români în această vară regăsim țări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța și Belgia, la care se adaugă și Grecia, unde se practică preponderent turismul de relaxare și agrement, în timp ce spre celelalte destinații menționate vorbim și de vizitarea rudelor și prietenilor din străinătate, ori despre revenirea din vacanța petrecuta acasă și întoarcerea la locul de muncă de peste hotare.

Prețul mediu al verii 2021 a fost de 147 euro iar ruta cea mai vândută a fost București – Londra și retur

În primele două luni de vară, Grecia s-a aflat chiar în top 10 rute achiziționate pe Vola.ro, însă, odată cu trecerea acestei țări pe lista roșie la începutul lunii august, numărul rezervărilor spre această destinație a scăzut cu 34%. Un scenariu în antiteză a fost observat, pe de altă parte, în cazul Marii Britanii, țară care, la finalul lunii iulie, a eliminat obligativitatea carantinei pentru români, ceea ce a determinat o creștere substanțială în iulie și august, devenind astfel cea mai vânduta rută dus-întors, prețul mediu al unui bilet de avion pe această rută fiind de 124 de euro, la un nivel similar cu prețul

plătit pentru rute interne, anume 113 de euro. În același timp, pentru un bilet spre Spania, românii au plătit, în medie, 321 de euro, iar pentru Italia aproape jumătate, 167 de euro.

Biletele spre Grecia au costat, în medie, 200 de euro, însă mulți români au ales să călătorească spre Elada cu mașina personală. In general, prețurile medii au revenit la valorile pre-pandemie după ce au atins un minim în vara anului 2020.

Românii au preferat biletele de avion rezervate last minute

Conform statisticilor Vola.ro, vacanțele în capitalele europene au revenit în voga în această vară. Orașe foarte populare la nivel mondial, precum Paris, Londra, Madrid, Barcelona, Roma, Milano și chiar țările nordice au fost din nou în topul preferințelor turiștilor români, ce au ales să achiziționeze biletele spontan, în funcție de evoluția pandemiei și schimbările de pe listele semafor comunicate de autorități. Concret, în lunile iulie și august, timpul dintre momentul achiziției și zbor a scăzut cu 35% față de luna iunie.

Volumul zborurilor interne a crescut considerabil în contextul ridicării restricțiilor pentru evenimente

De îndată ce autoritățile române au anunțat ridicarea restricțiilor pentru evenimente, trei festivaluri din Cluj-Napoca și-au anunțat redeschiderea, ceea ce a declanșat o creștere vizibilă a cererii de bilete de avion pe această rută în lunile iulie și august.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Sărbătorii de Pesah

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 22 aprilie 2024, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah. "Cu prilejul sărbătorii de Pesah, adresez urări de...

Ludovic Orban atacă dur rocada candidaţilor PSD şi PNL: se schimbă precum șosetele

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, luni seară, la Ploieşti, referindu-se la rocada candidaţilor PSD şi PNL, că aceştia se schimbă precum...

Hotelul Ambasador devine The Julius Bucharest. Va avea un nou proprietar

Hotelul Ambasador din București, un monument arhitectonic deosebit cu influențe interbelice și de stil Art Déco, a fost achiziționat recent de către compania austriacă...
Ultima oră
Pe aceeași temă